Miniştrii PSD – rudele sărace ale Guvernului Traian Băsescu? (II)

Motivând că a demisionat deoarece Departamentul său n-a primit bani suficienţi de la buget, Liviu Dragnea a arătat cu degetul spre Guvernul Emil Boc.

Fireşte, Guvernul Emil Boc e alcătuit din coaliţia PD-L-PSD pe temeiuri de egalitate.

Felul în care s-a alcătuit acest Guvern, moşirea lui de către Traian Băsescu în calitate de preşedinte al PD-L, faptul că prin Traian Băsescu PD-L deţine şi Preşedinţia României schiţează o altă imagine publică a Guvernului: cea a unui Guvern în care PD-L conduce o coaliţie alcătuită şi din PSD. Intuind că această imagine de formaţiune de mâna a doua, adusă de PD-L la guvernare, pentru a avea majoritatea în Parlament, va fi o mare problemă pentru PSD, Mircea Geoană se zbate din răsputeri s-o contracareze.

Astfel se explică insistenţa de a ajunge vicepreşedinte al CSAT, declaraţiile făcute în numele Guvernului, documentele făcute publice de conducerea partidului.

Toate aceste strădanii sunt zadarnice.

Imaginea publică a PSD rămâne cea de partid ajuns la guvernare nu pentru că ar fi obţinut un scor egal cu cel al PD-L, nici pentru că se impunea o largă Coaliţie, ci pentru că PD-L i-a făcut favorul de a-l aduce la şefia ţării.

Poate şi din cauza lui Traian Băsescu, Guvernul Boc trece drept unul al PD-L, în care şi-au găsit locul, pe post de rude sărace, şi miniştrii PSD. În aceste condiţii, se iveşte un paradox. Deşi proiectul de buget pe 2009 a fost dezbătut şi aprobat de liderii Coaliţiei alcătuind cele două partide, impresia dominantă e că miniştrii PSD au primit sumele necesare de la Guvernul PD-L condus de Emil Boc.

Pe acest fond, a venit demisia lui Liviu Dragnea. Domnia sa şi-a motivat gestul prin faptul că nu i s-au dat de Guvern banii necesari.

Fireşte, dacă am lua în serios realităţile de pe hârtie, Liviu Dragnea trebuia să se plângă de asta conducerii PSD. Nu de alta, dar banii i s-au repartizat ca urmare a negocierilor dintre PSD şi PD-L. Dacă e vorba să găsim responsabili pentru frustrarea lui Liviu Dragnea, aceştia trebuie căutaţi înainte de toate în rândurile partidului său.

Evitând să facă vreo referire la PSD, Liviu Dragnea a lăsat impresia unei victime exclusive a PD-L. A unui ministru PSD pe care Guvernul Boc l-a tratat ca pe un fleac, dacă nu chiar l-a boicotat.

Numai că Liviu Dragnea e ministru din partea PSD.

Demisia sa având drept justificare publică suma prea mică alocată prin buget întăreşte imaginea PSD de formaţiune tratată în cadrul Coaliţiei drept o anexă a PD-L. Când au încolţit semnele unei posibile coaliţii PD-L-PSD, am scris că marea ei problemă n-o va da trecutul de duşmănie, ci prezentul de cotonogeală pe sub masă. La nici două luni de la nunta cu dar a celor două formaţiuni se conturează clar o concluzie:

Aflat pe post de pedală la bicicleta lui Traian Băsescu, PD-L lasă impresia că a intrat în alianţă cu PSD nu pentru a guverna împreună ţara, ci pentru a cotonogi PSD. Una dintre formule o reprezintă boicotarea miniştrilor PSD de către Emil Boc, muştiucul de unică folosinţă al lui Traian Băsescu.

Liviu Dragnea e primul dintre demnitarii PSD care dă alarma în ce priveşte felul în care sunt trataţi miniştrii PSD de PD-L în cadrul campaniei de compromitere a principalei formaţiuni de Stânga din România.

Suntem aproape siguri că va veni rândul şi altor miniştri să conştientizeze această realitate mortală pentru viitorul PSD.

Plasaţi în fruntea unor departamente din sfera protecţiei sociale, ei sunt boicotaţi subtil de Emil Boc la indicaţiile lui Traian Băsescu.

Pentru PSD, situaţia e deosebit de complicată.

Emil Boc nu-i altceva decât muştiucul preşedintelui.

Unui muştiuc nu-i poţi reproşa însă nimic.

Să fie liderii PSD atât de orbiţi de strălucirea ciolanului, încât să nu vadă cum sunt strânşi cu menghină de la o zi la alta?