Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am fost procuror! Se intampla intr-o vara de demult cand eram un baiat de la tara ce abia terminase facultatea. Intr-o zi , o femeie care semana cu mama s-a repezit sa-mi sarute mana. Pentru ca eram procuror si ea fusese chemata cu nu stiu ce treaba la procuratura.! Seara, cand am ajuns acasa, am plans. Stiu ca sunt putini cei dispusi sa ma creada, dar asa s-au petrecut lucrurile. Am plans si-am simtit cum incepe sa-mi fie frica. De gandul ca va trebui sa arestez oameni. Poate fara niciun Dumnezeu unii dintre ei, dar oameni! Am fugit, am fugit cat de repede am putut spre o alta profesie.
Dezertasem, ca sa zic asa, inainte de a intelege cum arata sau ar trebui sa arate mintea unui procuror. Pe dinauntru, vreau sa spun,acolo unde este omul singur cu sine insusi, cand poate sa stea de vorba cu propriile ganduri despre orice. Cum m-am tot intalnit cu destui procurori dupa aceea, fosti colegi de facultate sau prieteni ai lor, deveniti ,unii dintre ei, si prieteni ai mei, nu mi-a fost greu sa gasesc raspuns la multe dintre intrebarile ce ma macinau. S-a intamplat sa dau si peste cateva minti sub forma de ghilotina, adica doritoare de sange, gata sa reteze fara mila orice grumaz vinovat care le iesea in cale. In numele legii, desigur! In majoritatea cazurilor, insa, am descoperit oameni normali, cativa chiar nesperat de frumosi.
La infatisarea mintii lor ma refer. Era acolo lumina cu duiumul , gata oricand sa imbratiseze ratacirea si drumul spre pierzanie al gresitilor penali. La fel, in numele legi, dar si in numele omeniei, care tot in numele legii inseamna. Legea firii omului care ne spune ca mai ales acolo unde e intuneric este nevoie de lumina, un strop, macar un strop de lumina. Zic lumina, gandindu-ma la bunatate si, cateodata, chiar la duiosie.
Ca sa nu se creada ca inventez, probez ceea ce spun cu cateva nume. De exemplu, Marius Ionita si Gheorghita Mateut, ambii avocati de mare prestigiu astazi. Sau Mihai Ruja si Lidia Storosciuc, pe care, oricat de mult m-as stradui, nu pot sa mi-i inchipui stand fara viata in pamantul in care au coborat. Mi-a fost de mare folos apropierea de mintile si sufletul lor. Si inca imi mai este.
Dar anii s-au dus, au venit noile vremuri si, o data cu ele, si noii procurori, unii scoboratori din cei vechi.
Si-a venit si vara aceasta in care am simtit dintr-odata nevoia sa ma intreb din nou: oare cum o fi aratand pe dinauntru mintea unui procuror? Atunci cand se duce el acasa la copii, mingaindu-i pe obraji cu mana cu care tocmai a semnat trimiterea unui om nevinovat in puscarie? Si cum si-o saruta el pe frunte mama batrana si bolnava de inima cu aceeasi gura cu care l-a mitraliat timp de sapte ore cu intrebari umilitoare pe unul dintre cei mai mari doctori de inima ai tarii? In numele legii?
Mai degraba in numele ranjetului de Sarsaila al stapanului.Si-n numele unei matragune cu fusta, fugita dintr-o expozitie de etnobotanice la Bruxelles.Sunt convins ca nu toate mintile procurorilor arata la fel. Lumina nu moare niciodata, se improspateaza tot timpul. Ceea ce am vazut, insa, in zilele astea de vara m-a ingrozit! Iar groaza vine de la libertatea de a face ce vor cu libertatea noastra cateva minti bolnave si tot atatea suflete ticaloase.
