Moartea incepe cu un simpozion

CIORNE
Moartea, ca de obicei, incepe cu un simpozion, continua cu o vizita prezidentiala si sfirseste cu niste ceremonii cu popi, la cimitir. Guvernul trage concluziile si promite masuri. Pina una-alta, deciziile le ia Guvernul lui Dumnezeu.

CIORNE
Spectacolul televizat al Apocalipsei. Ciclic, anual, identic. O parte din ţară e lovită de ape. Aceeaşi sau alta. Celelalte, zvîntate, uneori pîrjolite de secetă, se uită la televizor. În acest an mă găsesc într-o parte de ţară care se zgîieşte la televizor. Se dau nonstop inundaţiile.

Totul a început cu un fel de simpozion. Simpozionul care anunţă moartea. Un individ în costum alb, plin de el, plesnind de importanţa spuselor pe care le dospeşte în gîtlej, se instalează la un prezidiu. În faţă, o puzderie de microfoane. Identific şi microfonul instituţiei de presă pe care o conduc. Bărbatul în costum alb ţine invariabil mîna stîngă în buzunarul pantalonilor, de parcă ar avea acolo un piţigoi viu ce ar putea să zboare. Mimica prezintă, în zugrăveală veche, un plictis suveran. Am hotărît, zice el, cod roşu. Nu Dumnezeu, nu Iisus Hristos, ci el. Ridică sprînceană de fante obosit de succese şi mătură cu o privire de expert populaţia jurnalistică preponderent feminină. Apoi pleacă. Acest funcţionar negru în costum alb e, înţeleg, un fel de director de ploi şi administrator meteorologic de dezastre. Cu genul acesta de simpozion încep, anual, nenorocirile.

Altă imagine, a doua zi. Pe o uliţă, în nordul bucovinean, vorbeşte ministrul de Interne, sosit la faţa locului pentru a analiza, pentru a lua măsuri. După-amiază, zice el, vor sosi primele camioane cu apă minerală şi alimente. Dar dacă unora li s-a făcut foame sau sete de dimineaţă? Ministrul de Mediu e, aflăm, în aer. Numără, din elicopter, ţăranii refugiaţi pe acoperişuri. Siretul, Prutul, Tisa s-au umflat ca nişte caltaboşi, inspectează feresterele caselor, dau iama prin bucătării şi cămări pentru a face rost de mîncare peştilor.

Filmul anunţat de trompeţii de la Bucureşti se apropie de secvenţa-cheie, de secvenţa secvenţelor: vine, soseşte, va ateriza Preşedintele. Cizme (uscate) de cauciuc, cămaşă sportiv-muncitorească în pătrăţele. Ciupeşte un ţînc de obraz. Cum e la tine?, se interesează părinteşte preşedintele. Apa e la poartă, zice copilul. Cam asta e tot. Mai bate pe umăr un moş, bifează electoral o babă. Preşedintele a fost acolo unde ţara avea nevoie de el. După aceea, aflu din surse jurnalistice, a plecat la o nuntă în zonă, unde cică a chefuit pînă la 4 dimineaţa. Nunta, se zice, e a fiicei unui mahăr, proprietar de mare restaurant. Să-i fie de bine! Casă de piatră şi beton armat tinerilor!

În noaptea de după vizita miniştrilor şi preşedintelui, apele şi-au continuat ravagiile. Au murit în zonă patru năpăstuiţi. Trei au fost striviţi de casa care le-a devenit cavou. Un puşti de 14 ani a fost furat de valuri de pe mal.

Moartea, ca de obicei, începe cu un simpozion, continuă cu o vizită prezidenţială şi sfîrşeşte cu nişte ceremonii cu popi, la cimitir. Guvernul trage concluziile şi promite măsuri. Pînă una-alta, deciziile le ia Guvernul lui Dumnezeu. În mîinile şi în puterea lui stau amărîţii din zonele sinistrate. O ultimă imagine, singura cutremurătoare, singura care arată dimensiunea dramei: un bărbat nebărbierit, obosit de nesomn, cară un godac în spinare. Porcul nu-i uşor. Din spate împing, înaintînd prin apa tulbure, femeia, probabil nevasta omului, şi o alta mai bătrînă, pesemne soacra. Să-ţi trăiască, zicea unul din satul meu prahovean, porcul şi copiii! Aşa ura el întotdeauna cînd ciocnea un pahar de ţuică sau de vin. Filozofia era că, dacă nu-ţi moare porcul, îţi trăiesc şi copiii, avînd ce mînca.