x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Moartea nr. 1 si moartea nr. 2

Moartea nr. 1 si moartea nr. 2

de Tudor Octavian    |    28 Mar 2006   •   00:00
Moartea nr. 1 si moartea nr. 2

Oamenii politici cu adevarat importanti n-au dreptul sa moara subit.

Chiar daca le plezneste inima sau fac un atac cerebral sever, sunt monitorizati si se cheama ca-s inca vii, pana ce partidul ori guvernul pe care-l conduc decid asupra ecuatiei puterii, a transferului de putere, la anuntul mortii oficiale. Moartea e ceva natural - spunea un mare scriitor - numai oamenii o fac inspaimantatoare. Iata insa ca moartea nu-i ceva natural pentru toata lumea. Moartea unor mari lideri politici e fractionata. E protezata cu o secventa in care individul nu e nici viu, nici mort. E mai multa moarte artificiala, in moartea propriu-zisa, decat viata artificiala. Pe maresalul Tito, al Iugoslaviei, medicii l-au tinut in priza - sau poate in frigider - pana s-a convenit de catre mai marii lumii care sa fie guvernarea tarii, dupa ce va fi intrerupta alimentarea cu curent electric a aparatelor. Poate ca formula, din punct de vedere stiintific, e alta, insa pe vremea aceea poporul se intreba: L-au scos din priza? E inca in priza?

Un prieten, care a murit subit, a lasat incurcata o groaza de lume. Dupa multimea si marimea complicatiilor care au urmat dramei, pot afirma ca a fost o persoana importanta. Nu e vorba doar de desmembrarea unei averi si galcevile inerente momentului, ci si de descalcirea unui ghem mare de relatii de toate naturile. La singuratici, sfarsitul e scurt si fara urmari. La sociabili, nici un fel de sfarsit - brusc sau asteptat - nu-i lipsit de memorie. Memoria aceasta incarcata cu probleme de toate felurile e dovada ca persoana n-a trait degeaba. Imi vine mereu in minte modul sau de a fi in dialog, la petreceri sau in treburile zilei, deodata cu reactiile intens personalizate ale anturajului. Nu mi-l amintesc separat, ci numai cu grupul, cu toti oamenii cu care avea de-a face. Am in minte un portret colectiv al sau. Nu mi-l pot imagina singur in fotoliu, murind. Nu-i exclus sa prindem vremurile cand medicina si justitia se vor pune de acord si vor hotari un tarif pentru separarea celor doua feluri de sfarsituri, cel natural si cel oficial, astfel ca al doilea sa fie anuntat doar dupa ce urmasii si interesatii vor conveni sub semnatura ca au cazut de acord asupra zilei si a orei cand trebuie declarata notarial moartea. Iar formularea va fi una adecvata: "Pentru toata lumea, pentru urmasi, pentru opinia publica si chiar pentru semidecedat e convenabil sa decidem ca s-a oprit alimentarea completa cu electricitate a aparatelor de intretinut similiviata, azi, 12.III.2034, orele 22:15. Dumnezeu sa-l ierte, ca mult a mai trebuit sa-l tinem cu pompele!"

×
Subiecte în articol: editorial moartea