Moda expoziţiilor universale

Simboluri ale megalomaniei po­litice, economice, comerciale, industriale sau coloniale, ex­po­ziţiile universale rămân totuşi un spectacol fascinant al aventurii umane. Fenomenul s-a născut în 1851, când Imperiul Britanic, aflat la apogeul puterii sale, a organizat o astfel de manifestare la Londra pentru a demonstra că industria britanică era cea mai performantă din lume şi că mărfurile produse în uzinele Angliei erau cele mai frumoase, cele mai grozave, cele mai căutate... Tot atunci a fost lan­sată şi moda construc­ţiilor monumentale destinate să supravieţuiască expoziţiilor efemere. Britanicii au construit la acea oră un Palat de sticlă care i-a uluit pe vizitatori, dar care a fost distrus, din păcate, de un incendiu în 1936.

Francezii au avut mai mult noroc, iar de la expoziţia universală din 1889 le-a rămas un turn de metal, numit şi Turnul Eiffel. Edificiul, destinat să arate lumii la ce extraordinare capacităţi tehnice ajunsese industria franceză, era cât pe ce să fie demolat după expoziţie, dar a fost salvat in extremis şi a devenit între timp unul dintre cele mai vizitate mo­numente din lume şi simbolul Parisului. Şi pentru că vorbim despre Turnul Eiffel: o imagine de tristă amintire a lăsat Expoziţia Universală de la Paris din 1937, când pavilionul Uniunii Sovietice şi cel al Germaniei naziste s-au aflat faţă în faţă, de o parte şi de alta a celebrului turn, anunţând parcă încleştarea şi conflagraţia mondială care urma să înceapă curând... Tot de la o expoziţie universală, mai precis de la cea din 1900, au rămas la Paris alte două edificii importante de stil "belle époque": este vorba despre două palate, "Grand Palais" şi "Petit Palais", care găzduiesc şi astăzi importante evenimente culturale.

Şi belgienilor le-a rămas o amintire importantă de la expoziţia din 1958 - este vorba despre o imensă structură simbolizând atomul de fier. Monumentul a devenit un simbol al Bruxelles-ului, alături de micuţa statuie din bronz a unui copil care face pipi, la doi paşi de principala piaţă a oraşului.

Multe oraşe care au organizat astfel de expoziţii au profitat de ocazie pentru a-şi moderniza infrastructurile şi a deveni centre de interes internaţional. Rămân memorabile astfel expoziţia universală din 1970 de la Osaka, simbol al renaşterii Japoniei după al doilea război mondial, şi cea din 1992 de la Sevilia. Aceasta din urmă a marcat, la ora aceea, trecerea a 500 de ani de la descoperirea Americii, iar succesul ei, în materie de număr de vizitatori, i-a uluit atunci chiar şi pe organizatori. Expoziţia din 1967 de la Montréal a avut efecte culturale şi sociale extrem de puternice în Quebec, a declanşat practic ceea ce s-a numit mai târziu "revoluţia liniştită", altfel spus, intrarea acestei imense regiuni în modernitate şi desprinderea de diversele tutele tradiţionaliste şi mai ales religioase. De reţinut, ca fapt cu ca­racter anecdotic: pavilionul construit de Franţa cu ocazia acestei expoziţii a devenit ulterior... cazinoul oraşului Montréal.

Există însă expoziţii de acest gen de care nu-şi mai aminteşte nimeni... Cea din 2000, de la Hanovra, a fost un veritabil eşec, organizatorii aşteptau 40 de milioane de vizitatori, dar n-au venit decât 18 milioane. Mai modeşti au fost japonezii în 2005, când au organizat o expoziţie universală în  oraşul Aichi, au mizat pe 20 de milioane de vizitatori şi au primit 22 de milioane. Ceea ce nu înseamnă că operaţiunea ar fi atras cu ceva atenţia planetei, în ciuda unei teme generoase, "înţelepciunea naturii".

Chinezii şi-au organizat actuala Expoziţie Universală după reţeta Jocurilor Olimpice de acum doi ani: altfel spus, evenimentul a fost conceput ca unul planetar, ca o consacrare a noului rol pe care ţara cea mai populată din lume vrea să-l joace pe planetă. Destinată să impresioneze străinătatea, întreaga Asie şi mai ales Occidentul, expoziţia este însă concepută şi pentru a alimenta mândria cetăţeanului chinez. Pentru că mândria, uneori, poate compensa lipsa de libertate politică. Pentru chinezul de rând, biletul de intrare la expoziţie este scump: 15 euro. În schimb, regimul a prevăzut nenumărate vizite organizate. Nu e greu de ghicit ce vor simţi elevii şi studenţii chinezi când vor fi duşi cu grupul la expoziţie. Ei vor vedea că pavilionul Chinei este cel mai mare şi cel mai impozant şi vor înţelege imediat că Partidul Comunist îi conduce pe calea cea bună, spre o revanşă istorică a Chinei asupra Occidentului şi spre un viitor leadership mondial al ţării lor.