Mort de frig pe strada democratiei

N-am la aceasta ora statistica exacta a victimelor gerului din ultimele zile. Aurolacii, copiii strazii, fiintele nimanui sunt primii luati in vizor de pistolul de turture al iernii. Cine a numarat insa batranii infofoliti, rugandu-se prin garsoniere sordide la flacara minuscula a aragazului sa nu se stinga si care pana la urma au pierit?

Presa noteaza sec intr-o stire de agentie ca pe strada Democratiei din Ploiesti a fost gasit mort un barbat. Concluzia legistilor a fost fara echivoc: omul a murit de frig. Cuvantul zilei pare a fi hipotermie. El este reluat in alte nouasprezece decese inregistrate la Focsani, Suceava, Galati, Iasi si in alte localitati ale Siberiei romanesti. Procesul-verbal intocmit de "organe" la fata locului, pe strada Democratiei, contine cateva amanunte care misca chiar si un suflet impietrit: mortul, incaltat cu bocanci, nu avea sosete. Era imbracat cu doua pulovere. Ca si alti amarati ai strazii, alungati din casele pe care le-au avut sau nu le-au avut niciodata, nu poseda acte de identitate. A mai murit, cu alte cuvinte, un mort. In cariera mea de gazetar am intalnit persoane fara certificat de nastere. Ultimul, o fata de treizeci si ceva de ani din Dolj, care nu-si putea declara copiii la maternitate, fiindca ea nu exista. Daca mortul din Ploiesti n-avea acte nu numai in buzunar, ci si in catastifele civile ale natiei, ne scadem cu un mort. Statisticile, tunse de dramatism, trec mai usor in ochii lumii civilizate. Ma gandesc ca astazi, 24 ianuarie, cand dictez aceste randuri intr-o redactie in care centrala termica sucomba din zece in zece minute din motive de presiune a gazelor, presedintele nostru pleaca la Strasbourg pentru visul concordiei europene. Intamplarea face sa plece direct de pe Milcov, cel secat "dintr-o sorbire", unde era pregatita o hora a unirii care sa batuceasca pamantul doua ore. Gerul a scurtat elanul organizatoric, hora fiind comprimata la cateva minute. Si in Vrancea a fost gasit in soc hipotermic, pe marginea drumului, un amarat care avea sa moara la spital. Intr-un alt orasel, un barbat a fost gasit mort de ger in cotetul cainelui. Animalului cu blana i s-a facut mila de animalul fara par, neted si lucios ca luna, si i-a ingaduit o vecinatate calda. Mai plapand, omul a murit. Cainele, dupa ce va fi scancit la stele, a parasit cusca. Cadavrul rece ii pagubea bruma de adapost si isca indurerari in sufletul lui de caine. Cainele, spre deosebire de om, are sensibilitati mai pronuntate la apropierea mortii. Scanceste in noapte sau urla de-a dreptul. Lung, lugubru, inspaimantator.

N-am la aceasta ora statistica exacta a victimelor gerului din ultimele zile. Aurolacii, copiii strazii, fiintele nimanui sunt primii luati in vizor de pistolul de turture al iernii. Cine a numarat insa batranii infofoliti, rugandu-se prin garsoniere sordide la flacara minuscula a aragazului sa nu se stinga si care pana la urma au pierit? Cine a numarat mortii singuri din singuratatea orasului mare, pensionarii care nu mai au pe nimeni, vaduvitii armoniei colective, sinistratii unei vieti in care, o data pe luna, bate la usa postasul pentru a deserta in maini tremurande putinatatea unei pensii de mizerie? Postasii vor rotunji pesemne cifra exacta a mortilor din aceste zile cu temperaturi de minus 30 de grade.

In rest, viata politica de la noi curge in tonul ei obisnuit. De planton, ca vinovat de serviciu, ramane acelasi Adrian Nastase. E cel care pana mai acum vreun an netezea, printr-o activitate abila, drumul integrarii noastre europene. Cel care a carat patru ani o guvernare care n-a fost cea mai rea din ultimii 16 ani, cel care infiinta, printr-o donatie proprie, primul muzeu european al hartii si cartii vechi. Acum, ca in anii ’50, cand chiaburul era exclusiv personajul negativ, iar taranul sau proletarul tezauriza virtutile nepieritoare ale natiei, impartind lumea in buni si rai, Nastase este ciocoiul, sotul nevestei hraparete, mostenitorul averii socrului si matusilor. N-a mai scris carti de pe care invata studentii, n-a fost in Biroul Oval al lui Bush, unde i s-a promis prietenie vesnica, n-a coborat la Pentagon, de mana cu Rumsfield, care a vorbit prima oara despre amplasarea bazelor militare din Romania. Totul s-a sters, totul s-a prescris chiar si in partidul lui, unde consilierii lui Micky spaga isi rad in pumni. Cifra mostenirii fostului lor sef, care pe multi i-a facut oameni, e un ciubuc la care ei nu s-ar uita. In parcarea Palatului Victoria nu se negociau bacsisuri de chelneri.

Fiecare trebuie judecat fireste pentru faptele lui. Dar decapitarea in avans, precedand dreptul elementar la aparare, mi se pare criminala. De mult n-am mai asistat la o asemenea unanimitate a urii.

Azi, cand romanii mor de ger, politica galagioasa in odai incalzite este dezgustatoare. Pe strazi, pe sub poduri, sub paltoane si paturi carpite, impartasind soarta cainilor vagabonzi, mor oameni. Marii responsabili politici ai zilei ar trebui sa inteleaga ca in acest ceas, cand Romania este un bloc masiv de gheata, extrema urgenta nu inseamna mazilirea unui adversar politic, ci salvarea, atata cat mai poate fi facuta, a vietii amaratilor.