Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În grupul de seniori, care cobora din autocar şi umplea holul hotelului, unul avea o nevastă de patruzeci de ani. La patruzeci de ani, o femeie nu mai e o puştoaică, dar când ai un soţ de optzeci, iar hotelul e plin de seniori, adică de pensionari momiţi din toată Europa, ca să petreacă o "vacanţă de vis" la mare, în extrasezon şi la preţ redus, te remarci, te fandoseşti, o faci pe copila şi pe pisicuţa tatii. Ca să înţeleagă toţi boşorogii că diferenţa de vârstă are un preţ şi obligă.
Vacanţele ieftine din martie şi aprilie, pentru săracii şi zgârciţii continentului, sunt o invenţie drăcească. Marea e rece, malul pustiu, când nu plouă, bate vântul, iar bufetul "suedez" din staţiunile pustii de la Mediterana nu-i deloc suedez. Mâncarea e ca la cantină, borhot, multă şi proastă, serviciile nu-s niciunde de patru stele, ci de o stea şi un meteorit, holurile miros a detergenţi de spital, a parfumuri contrafăcute şi a sudoare de nonagenari şi-n sala de baluri se aude, de dimineaţă până seara, ţăcăneala clinică de la remi şi o tuse cavernoasă, de sanatoriu şi de thrillere cu experimente medicale.
Când minunata şi moşul ei au revenit la parter, de data aceasta în noua condiţie de "cazaţi" şi de cuplu pregătit să meargă la plajă, holul a amuţit brusc. Femeia îşi răsucea şoldurile pe scară şi-şi flutura mătăsurile şi panglicuţele. Aşa cum fac toate persoanele care ţin să facă dintr-un început mare impresie, dar adevăratul spectaol era bărbatul: crăcănat, numai piele şi os, ţinându-se nesigur de balustradă, însă ţanţoş şi pavoazat ca un englez de modă veche plecat la vânătoare în Sahel. Afară, ca de obicei, ploua cu clăbuci. În sala de bal, pietrele de remi ţăcăneau molcom. Iar în capetele noastre, ale bărbaţilor din grupul de români, care ne uitam plictisiţi pe fereastră şi nu făceam altceva decât să aşteptăm masa de prânz, de îndată ce terminam masa de dimineaţă, forfoteau tot felul de imagini şi gândiri libidinoase.
Între cele câteva sute de "seniori" autentici, adică de pensionari trecuţi toţi de şaptezeci de ani, noi, românii, făceam o figură aparte, întrucât mulţi erau oameni în putere, pântecoşi, e drept şi cu mutre marcate de multă bere şi de o viaţă plină de stres, totuşi masculi şi în vână. Nevasta cea tinerică a "moşului bătrân", cum îi zicea şeful găştii de români vânătorului de elefanţi de plajă, a speculat atmosfera făcând-o pe nervoasa şi împrăştiind un miros tare de Chanel 5 sau poate 6.
"Măi, să fie!", a exclamat un domn din Vâlcea, dându-le cu această exclamaţie inocentă româncelor din grup ocazia să pufnească în râs şi să-şi arunce priviri semnificative ca atunci când o vulgaritate maximă venind de la soţii lor se legitimează şi răzbună o fiţă contra naturii.
Dacă ne-am fi găsit la finalul concediului, probabil că grupul ar fi avut o reacţie mai îndrăzneaţă şi - să-i zicem - mai naţională. Depărtarea de patrie ne impunea însă un limbaj controlat. Oricât de golănoasă ar fi putut fi în alte circumstanţe pălăvrăgeala aceea de grup, nimic nu egala în dedesubturile ei pline de umoare soldăţească exclamaţia domnului din Vâlcea: Măi, să fie!
Citește pe Antena3.ro
