Mute torturi sufleteşti

Dragostea cu forţa nu se poate, o ştim toţi. De fapt, numai câţiva. Ceilalţi se folosesc de violenţă, ca un refugiu al incompetenţelor, pentru a "dărui" dragoste. Cât citiţi dumneavoastră ziarul, unora li se ia dreptul de a mai prinde răsăritul şi apusul de soare al zilei de mâine. Căci palma care cândva mângâia un obraz acum provoacă răni adânci pe trup şi în inimă.

Ora 5 dimineaţa. Mă trezeşte soneria telefonului. De fapt, mă trezeşte o tipă care mi se destăinuie: iar a lovit-o tânărul ei partener. Pentru că a crezut că îl înşală, că îi ascunde ceva, că se împotriveşte poruncilor sale. Şi zbang! De teamă, ea a renunţat la toţi prietenii, dovadă că situaţia reală nu se potrivea cu cea insinuată de iubitul gelos. A renunţat la viaţa socială şi la facultate, optând pentru munca de acasă, pentru a mai spulbera din ideile "poate se dă un coleg la ea sau are o aventură cu şeful". Vânătăile de pe trup nu şi le mai ascunde sub machiaj, deoarece părinţii ei au divorţat, iar unicul părinte cu care locuieşte trece rar pe acasă. Refuză orice ajutor, sub pretextul că-l "iubeşte foarte mult şi ştie că se va schimba". Chiar de ar vrea să-l părăsească, ar fi riscant.

Alt caz mai grav: altă tipă implicată într-o relaţie hazardată. Aici, diferenţa dintre ei era de peste zece ani, de kilograme să nu mai pomenim... El - aspirant la puterea maximă şi la control, ea - o slabă, tânără îndrăgostită. O învineţea pe cele mai stupide motive. La şcoală nu se dezlipea de ochelarii de soare (indiferent de anotimp), pentru a nu i se vedea faţa desfigurată. A refuzat şi ea un ajutor din aceeaşi teamă: "Ştie unde stau, pe unde umblu, o să mă bată şi mai rău după aceea". Părinţii nu ştiau, pentru că erau în străinătate de ani buni, iar prietenii minori nu ştiau ce să facă. "Unica" soluţie? Izolarea în străinătate după Bacalaureat.

Dacă mi-ar fi spus cineva că există femei care îşi acceptă soarta - de a fi sclave snopite în bătaie de partenerul de viaţă -, n-aş fi crezut. Dar iată că în situaţia celor două se află foarte multe femei din întreaga lume. În România, o dată la două ore o persoană devine victima abuzurilor domestice, potrivit unor statistici ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei (studiile arată că agresorii sunt, de regulă, bărbaţi). Ea ajunge la spital, dar ocoleşte sediul Poliţiei. De teamă.

Violenţa intrarelaţională este amestecul de abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual ori economic al unei persoane asupra alteia. Scopul e de a obţine/arăta putere şi control. În unele culturi, cum ar fi tribul aborigen Java, foarte puţini bărbaţi îşi abuzează femeile, de teama condamnării de comunitate, care nu i-ar mai sprijini pe soţii respectivi în nici un fel. Ce se întâmplă în lipsa ajutorului şi a suportului? Abuzul continuă, se înrăutăţeşte. Un raport ONU spune că una din trei românce (cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani) e supusă la violenţe de partener. Printre efectele asupra victimelor se numără bolile cronice, traumele, tulburările psihice şi chiar decesul. Se poate întâmpla oricui, dar n-ar fi mai plăcut să se micşoreze numărul cazurilor? Nici o persoană nu merită să fie condamnată la o viaţă inundată de mute torturi sufleteşti!