x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Năsosul juca rolul fetei împăratului

Năsosul juca rolul fetei împăratului

de Florin Condurateanu    |    18 Apr 2016   •   11:14
Năsosul juca rolul fetei împăratului

Pe unii, talentul îi prinde de braţ de puşti şi îi dirijează spre cariera pe scenă, pe alţii, îmbrăţişarea meseriei de actor se întâmplă târziu prin situaţii neprevăzute.

Ce să mai zici despre debutul devreme al lui Nae Lăzărescu, care la şcoală, la serbarea de sfârşit de an, a fost obligat de învăţătoare să joace rolul fetei lui Roşu Împărat.

Năsosul slab ca o grisină, elevul urâţel şi cu urechi clăpăuge a interpretat rolul fetei împăratului, frumoasă şi bogată, scoasă la peţit.

Şcolăriţa drăgălaşă repartizată iniţial în fata superbă a împăratului a făcut amigdalită şi, în criză de timp, învăţătoarea i-a dat rolul lui Nae Lăzărescu, cel care avea calitatea de a ţine minte repede nu numai rolul lui, ci şi textele celorlalţi colegi din piesa de serbare.

De aici a luat startul fabuloasa carieră pe scenă pentru Nae Lăzărescu, care a neglijat şi studiile la ASE ocupându-se mai mult de spectacolele brigăzii artistice a studenţilor.

O situaţie nostimă avea să anunţe cariera de mare haz a lui Doru Octavian Dumitru. Teribila maşinărie de râs care este Doru Octavian Dumitru. Era la grădiniţă, grupa mică, şi educatoarele i-au rugat părinţii să-l ia acasă cu o jumătate de oră mai devreme pe Doru.

“Vă rugăm să fie plecat Doru înainte de a veni ceilalţi părinţi să-şi ia copiii. Doru este atât de glumeţ şi vorbeşte tot timpul inventând poveşti cu umor, încât se distrează teribil părinţii celorlalţi copii şi întârzie să plece acasă, în fiecare zi, la sfârşitul programului, dă recital Doru, prelungind orarul cu ghiduşiile lui”.

Tot devreme a “debutat” şi Romică Ţociu. Bunicul lui avea o cârciumă în Craiova, unde cântau lăutarii de se încingeau arcuşurile şi corzile ţambalului.

L-a inspirat asta pe Romică, l-a tentat să-i imite. Ieşea puştiulică în maiou pe trotuar şi cânta de mama focului făcând cu ochiul. Punea jos, pe trotuar, un sertar de dulap invitând trecătorii să pună un ban pentru recitalul lui.

 

×