Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Nu departe de blocul in care locuiesc, un locatar şi-a croit, intr-un perete al apartamentului de la parter, o uşă nouă care dă in stradă şi a zidit-o totodată pe aceea din holul comun. Avănd omul posibilitatea să-şi separe nivelul de trai de al celorlalţi, a făcut-o ignorănd toate clauzele convieţuirii urbane. Iar ca să fie hotărăt ce găndeşte, in noua lui condiţie de clasă de mijloc, cu venituri mai mari decăt salariul minim şi pensia de supravieţuire, şi-a văruit pereţii exteriori ai apartamentului intr-o culoare tare şi şi-a tras pe domeniul public o mică terasă.
Nu departe de blocul in care locuiesc, un locatar şi-a croit, intr-un perete al apartamentului de la parter, o uşă nouă care dă in stradă şi a zidit-o totodată pe aceea din holul comun. Avănd omul posibilitatea să-şi separe nivelul de trai de al celorlalţi, a făcut-o ignorănd toate clauzele convieţuirii urbane. Iar ca să fie hotărăt ce găndeşte, in noua lui condiţie de clasă de mijloc, cu venituri mai mari decăt salariul minim şi pensia de supravieţuire, şi-a văruit pereţii exteriori ai apartamentului intr-o culoare tare şi şi-a tras pe domeniul public o mică terasă.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Nu departe de blocul in care locuiesc, un locatar şi-a croit, intr-un perete al apartamentului de la parter, o uşă nouă care dă in stradă şi a zidit-o totodată pe aceea din holul comun. Avănd omul posibilitatea să-şi separe nivelul de trai de al celorlalţi, a făcut-o ignorănd toate clauzele convieţuirii urbane. Iar ca să fie hotărăt ce găndeşte, in noua lui condiţie de clasă de mijloc, cu venituri mai mari decăt salariul minim şi pensia de supravieţuire, şi-a văruit pereţii exteriori ai apartamentului intr-o culoare tare şi şi-a tras pe domeniul public o mică terasă.
Proprietarul apartamentului, astfel decuplat din bloc, n-are destule parale să-şi ridice vilă, dar nici popor de la bloc nu mai vrea să fie. Dac-am avea ochi pentu această strădanie a clasei de mijloc de a se defini şi printr-un accent, in ghetto-ul vechilor ansambluri de patru etaje, am inţelege că situaţia e, in egală măsură, eroică şi comică. Blocurile romăneşti, spre deosebire de acelea din occident, unde iţi poţi personaliza in foarte multe privinţe locuirea, nu permit intervenţii şi imbunătăţiri. Au ceva dintr-o condamnare pe viaţă.
Ca şi la votul universal, mulţimea il ţine legat de ea, de interesele ei de clasă, pe individul care vrea să se ridice. In tărgurile unde primăriile sunt mai tolerante sau neputincioase, in raport cu creşterea clasei de mijloc, se observă cel mai bine tendinţa aceasta de separare cu orice preţ, in cuprinsul unei construcţii proiectate spre a nu ingădui saltul la altă categorie de confort. Nici o instanţă administrativă nu-l poate sili pe cetăţeanul care-şi poate cumpăra centrală de apartament şi dubla pereţii cu materiale izolatoare să n-o facă. Intr-un tărg ialomiţean de oameni cu mai multă stare decăt in altele, curajul individului a luat dimensiunile unui fenomen urban. O treime din proprietarii de apartamente, din vechile blocuri cu două şi trei etaje, şi le-au imbrăcat in termopane şi in materiale izolante, modificănd in chip semnificativ infăţişarea temniţei de beton. Faţadele, colorate diferit de la un apartament la altul, dar inconjurate, intr-un efort ultimativ de solidarizare in sărăcie, de griul murdar al apartamentelor vecine, de către pensionarii care nu pot ţine pasul cu clasa de mijloc, marchează naşterea acesteia. Clasa de jos nu numai că o invidiază pe cea care forţează, fie şi aşa, desprinderea, dar şi o reclamă la organe. Primăriile se prefac că interzic modificările, uneori chiar şi in structura blocului, dar s-au resemnat. Nu te poţi impotrivi clasei de mijloc, decăt cu riscul de a pierde alegerile locale. Apoi, de ce s-ar alia administratorii cu săracii, cănd şi administratorii tot clasă de mijloc au devenit? Şi cănd te găndeşti că blocurile insemnau pănă nu de mult, chiar clasa de mijloc!
Nu departe de blocul in care locuiesc, un locatar şi-a croit, intr-un perete al apartamentului de la parter, o uşă nouă care dă in stradă şi a zidit-o totodată pe aceea din holul comun. Avănd omul posibilitatea să-şi separe nivelul de trai de al celorlalţi, a făcut-o ignorănd toate clauzele convieţuirii urbane. Iar ca să fie hotărăt ce găndeşte, in noua lui condiţie de clasă de mijloc, cu venituri mai mari decăt salariul minim şi pensia de supravieţuire, şi-a văruit pereţii exteriori ai apartamentului intr-o culoare tare şi şi-a tras pe domeniul public o mică terasă.
Proprietarul apartamentului, astfel decuplat din bloc, n-are destule parale să-şi ridice vilă, dar nici popor de la bloc nu mai vrea să fie. Dac-am avea ochi pentu această strădanie a clasei de mijloc de a se defini şi printr-un accent, in ghetto-ul vechilor ansambluri de patru etaje, am inţelege că situaţia e, in egală măsură, eroică şi comică. Blocurile romăneşti, spre deosebire de acelea din occident, unde iţi poţi personaliza in foarte multe privinţe locuirea, nu permit intervenţii şi imbunătăţiri. Au ceva dintr-o condamnare pe viaţă.
Ca şi la votul universal, mulţimea il ţine legat de ea, de interesele ei de clasă, pe individul care vrea să se ridice. In tărgurile unde primăriile sunt mai tolerante sau neputincioase, in raport cu creşterea clasei de mijloc, se observă cel mai bine tendinţa aceasta de separare cu orice preţ, in cuprinsul unei construcţii proiectate spre a nu ingădui saltul la altă categorie de confort. Nici o instanţă administrativă nu-l poate sili pe cetăţeanul care-şi poate cumpăra centrală de apartament şi dubla pereţii cu materiale izolatoare să n-o facă. Intr-un tărg ialomiţean de oameni cu mai multă stare decăt in altele, curajul individului a luat dimensiunile unui fenomen urban. O treime din proprietarii de apartamente, din vechile blocuri cu două şi trei etaje, şi le-au imbrăcat in termopane şi in materiale izolante, modificănd in chip semnificativ infăţişarea temniţei de beton. Faţadele, colorate diferit de la un apartament la altul, dar inconjurate, intr-un efort ultimativ de solidarizare in sărăcie, de griul murdar al apartamentelor vecine, de către pensionarii care nu pot ţine pasul cu clasa de mijloc, marchează naşterea acesteia. Clasa de jos nu numai că o invidiază pe cea care forţează, fie şi aşa, desprinderea, dar şi o reclamă la organe. Primăriile se prefac că interzic modificările, uneori chiar şi in structura blocului, dar s-au resemnat. Nu te poţi impotrivi clasei de mijloc, decăt cu riscul de a pierde alegerile locale. Apoi, de ce s-ar alia administratorii cu săracii, cănd şi administratorii tot clasă de mijloc au devenit? Şi cănd te găndeşti că blocurile insemnau pănă nu de mult, chiar clasa de mijloc!
