Gloria sportiva castigata pe ring de Lucian Bute nu are nimic de pierdut prin clarificarea tuturor aspectelor financiare ale galei Campion pentru Romania. Jurnalul National a pledat cu mult timp inainte de semnarea contractului de organizarea galei de la Bucuresti pentru separarea clara a evenimentului sportiv de figurile politice care amusinau la corzile ringului. Impartirea sarcinilor si a beneficiilor la meciul pentru centura de campion mondial se prefigura inca de la inceputul lunii iunie, atunci cand publicatia noastra titra: Statul da banii, Bute ia pumnii si Udrea, imaginea. Problema din ring a transat-o Lucian Bute in mod stralucit. Raman acum de lamurit nu pixelii albastri din pumnul campionului, ci viteza disparitiei banilor publici si mai ales directia lor.
Pentru a raspunde intrebarilor firesti venite din partea ziaristilor a fost 'trimis' Rudel Obreja, personaj a carui notorietate in lumea cu multe umbre a boxului a inceput la Budapesta, inainte de revolutie, ca disident in lupta cu niste blugi. Pana la meciul lui Bute, Obreja s-a straduit sa fie amabil, dand informatii cu lingurita si evaziv la intrebarile sensibile. Dupa gala, vazandu-si sacii in caruta – doar din punct de vedere al rezultatului sportiv – dar amenintati sa nu fie plini pe cat sperase, Obreja a devenit lunecos, irascibil si chiar agresiv in meciul intrebarilor. Presedintele Federatiei Romane de Box se arata vexat cand i se cer detalii despre contractul incheiat cu ministerul condus de Nuti Udrea si incearca sa pareze interesul mass-media fata de costurile reale ale galei, spunand ca banii pentru promovarea frunzei nu sunt din categoria banilor publici.
Daca toata tarasenia ar fi o afacere privata, atunci de ce au fost obligate pe linie de partid firmele de stat sa sponsorizeze gala? De ce nu a fost publicata inca o lista completa a acestor firme? Care a fost beneficiul acestor companii din evenimentul respectiv si cum justifica ele in fata Curtii de Conturi aceste cheltuieli? Stiam ca toate companiie cu capital de stat au inchis robinetul sponsorizarilor pe timp de criza, mai mult, contractele lor de publicitate considerate strict necesare sunt avizate in ultima instanta chiar de premier. Masura de siguranta pentru ca nu cumva sa se scurga vreun ban public spre mogulii cei rai! Grosul bugetului pentru gala de la Romexpo a fost asigurat din fondurile europene nerambursabile gestionate de Elena Udrea pentru promovarea turismului. Ar fi de tocat circa 75 de milioane de euro care, dupa cum spunea Rudel Obreja, sunt greu de cheltuit. Inventarea 'frunzei' pare sa fie mana cereasca pentru operatiunea 'bani europeni'.
Brandul turistic nascut cu scandal si suspiciuni a fost lansat la Shanghai unde 'frunzei' i s-a dat clorofila de chinezi mascati in Stefan cel Mare. Spoturile pentru promovarea turismului romanesc, considerate de oamenii din bransa anoste, chiar de-a dreptul tampite, sunt finantate si ele tot din bani europeni. Pana una alta, turistii straini nu se inghesuie spre Romania dupa ce vad spoturile avizate de ochiul ager si versat al doamnei. Acum, se mai bifeaza 2 milioane de euro pe axa Bruxelles-frunza-Udrea-invartita de pinionul Rudel Obreja. Daca adunam aceste actiuni de promovare se strang vreo 5-6 milioane de euro virate din bugetul Uniunii Europene.
Avem convingerea ca toate contractele sunt beton, ca ele nu incalca procedurile UE. La fel de convinsi suntem ca toti banii din gala Bute vor fi decontati la centima de Obreja, ca el a parafat contracte absolut corecte cu MediaPro cat si cu cei care au strans un surub, au aprins un bec sau au dat cu matura in jurul ringului poleit cu aur din Romexpo. Udrea a declarat ca ministerul va plati strict doar ceea ce este legat de frunza. Apropos, cum va fi decontata piedica pusa de frunza 'Vizitati Romania' celebrului announcer pe cand acesta cobora imperial treptele spre ring. Am ratat la mustata o scena antologica, momentul putea intr-adevar sa-i atraga pe turistii dornici de aventura spre Romania, tara care face KO pe oamenii adusi cu sute de mii de euro sa-i faca propaganda. Asa insa, gala atrage acum privirile celor care cred ca Romania este o tara a aventurilor financiare. Brandul va fi intarit de institutia numita Olaf, un fel de Blejnar european, care va da, daca va putea, certificatul de castitate galei Campion pentru Romania. Pentru ca suntem in sezonul nuntilor cu fast am putea metaforiza ca legatura profesionala Udrea-Obreja il are ca nas pe Olaf.
Ce striga nasul la nuntile cu dar? Sa traiasca, sa mai dea! Ca in Romania are cine sa ia.