Ne-a dăruit inima lui, să ne rugăm pentru ea

„O lume minunată”, „Cu creionul pe hârtie o păpuşă am  desenat”, „Sus în deal e o casă”. Au crescut generaţii şi generaţii la braţ cu melodiile compuse de Mihai Constantinescu. Artistul arăta o neostoită energie pozitivă, cântecele lui Mihai Constantinescu erau toate o creangă de cireş înflorit, emanau optimism. Poftă de viaţă. Mihai Constantinescu făcea din orice cântec un şlagăr, îl fredonau copiii, bunicii, românii îl lipeau de inima lor. Mihai Constantinescu arăta prin arta lui, prin popularitatea şi lipsa de fandoseli că e un om bun, un om tare bun. Acum, inima lui – culmea, inima lui dăruită mereu românilor - suferă amarnic, o boală gravă i-a şubrezit-o. Să ne rugăm pentru inima de om bun a lui Mihai Constantinescu. Multe dovezi de inimă caldă a dat Mihai Constantinescu. Cum s-a născut şlagărul „Iubiţi şi câinii vagabonzi”? A povestit în emisiunea mea de la Antenă: „Era afară o viforniţă cu ger de crăpau pietrele. Pe preşul de la uşa mea, zgribulit, devenit un bulgăre de zăpadă, am găsit un căţel. Un căţel necăjit al nimănui, un căţel al viscolului. Mi-a rupt sufletul, l-am luat în casă, l-am hrănit, i-am făcut un culcuş cald. Câteva zile a fost căţelul meu, salvat din crivăţ. Peste un timp, fără motiv, căţelul a dispărut cum a apărut de niciunde. Dar cântecul-îndemn să iubim şi câini vagabonzi l-am compus în seara viscolită în care l-am găsit!”. Mihai Constantinescu şi-a însămânţat sufletul bun şi în cântece şi în crâmpeie de viaţă. A făcut facultatea de sport, a practicat diferite sporturi, inclusiv hipismul. La antrenamentul de la hipodromul de la Podul Cotroceni a observat un cal trist, care căra o căruţă cu gunoi. A întrebat ce-i cu el şi a aflat că a fost cal de concurs, dar avea defectul că se gâdila când îl îmboldea jocheul cu pintenii, aşa că a fost „retrogradat” la transportat gunoiul. Lui Mihai i s-a făcut milă de bietul cal, l-a antrenat şi, cu artistul în şa, calul a câştigat un concurs de sărit obstacole.