Indiferent ce baliverne va mai profera guvernul aflat la cârmă după alegerile prezidenţiale - deşi este de presupus că va coborî ştacheta acestora, fiind nevoit să adopte măsuri peste măsuri nepopulare -, România, fără surle şi trâmbiţe, se va afunda în criză în 2010, în timp ce suratele ei foste comuniste din Europa Centrală şi de Est vor ieşi probabil din criză în anul respectiv. Aceasta, în principal, din două motive.
Unul este acela că nu există o alta dintre ţările respective - excepţie făcând ţările baltice, nereprezentative prin dimensiune - care să fi intrat să înfrunte criza cu asemenea dezechilibre şi vulnerabilităţi economice precum România. Creşterea economică bazată exclusiv pe consum din import din perioada 2004-2008 a dezarticulat complet România, aceasta devenind un fel de castel de nisip cu consum fără producţie, cu importuri fără exporturi, cu hipermarketuri fără fabrici, cu maşini fără şosele, o şandrama care se susţinea doar pe finanţarea externă şi care s-a dărâmat, nu întâmplător, când, în condiţiile crizei, finanţarea externă s-a subţiat. Sectoarele care întreţinuseră creşterea economică - retailul, imobiliarul şi financiarul, toate în slabă legătură cu economia reală - s-au prăbuşit la cote aiuristice, între 40% şi 80%, şi n-au cum să-şi revină! Deşi, obiectiv privind lucrurile, consumându-se un delir, trebuie spus mai clar că nu-şi vor mai reveni niciodată la ceea ce s-a întâmplat să fie odată! Aşa că ieşirea din criză n-are, în mod inerent, cum să se producă! Şi, la fel de obiectiv privind lucrurile, nimeni nu poate preciza când se va produce efectiv această ieşire.
Al doilea motiv este legat de politicile economice derulate în anul de criză 2009. În loc să se pornească de la recunoaşterea realităţilor şi să se folosească ocazia, chiar dacă neplăcută, pentru a se încerca să se corecteze cât de cât lucrurile, s-a adoptat cea mai dezastruoasă politică posibilă. S-a căutat să se menţină un consum care nu avea acoperire economică şi care, mai nou, nu mai avea nici finanţare. În timp ce sectorul privat şi-a redus cheltuielile salariale, prin scăderi de salarii, reduceri de programe de lucru şi disponibilizări, statul nu a redus salariile în sectorul public şi nici cheltuielile cu pensiile, ferind artificial de criză cea mai mare parte din populaţie. Şi bineînţeles, neavând resurse, a făcut acest lucru împrumutându-se. Încă şi mai şi, statul s-a apucat să se împrumute masiv şi aiuritor pe plan general pentru a înlocui finanţarea privată, care dispăruse subit, apelând el la credite de la băncile străine din România şi recurgând şi la un împrumut-mamut de la FMI-UE. Şi, vai, nu a făcut aceste lucruri pentru a comuta cumva finanţarea spre investiţii, şi nu spre consum! Diferenţa în 2009 faţă de 2004-2008 a fost doar aceea că finanţarea din fonduri publice a fost cea care a venit la cârmă, dar ca şi cea privată anterioară s-a îndreptat tot către consum, şi nu către investiţii! Bilanţul unei asemenea politici nu putea fi decât dezastruos. Şi aşa a şi fost!
Reducerea consumului în segmentele plătite de economia privată a coborât producţia, chiar şi slabă pe cât era aceasta, în ciuda menţinerii veniturilor în segmentele de populaţie plătite de stat (bugetari şi pensionari). Mai ales că fondurile publice intrate în joc n-au finanţat producţia. În schimb, statul a ieşit supraîndatorat din această afacere proastă, pentru că este vorba de o supraîndatorare pentru nimic. Politicile derulate în 2009 au amanetat absurd şi jenant viitorul contribuabilului român, iar plăţile, care vor dura probabil decenii, vor începe chiar din 2010. Factura din 2010 va fi imensă, pentru că în 2010, pe lângă angaralele anului cu pricina, va veni la plată şi nota politicilor nepotrivite din 2009. În primul rând, în 2010 va avea loc ajustarea masivă a cheltuielilor din bugetul de stat. Peste 7 milioane de persoane - bugetari şi pensionari - care n-au resimţit criza în 2009, pentru că le-au fost protejate câştigurile, vor fi afectate de coborârea inevitabilă a puterii de cumpărare a veniturilor lor. Pentru că, dacă statul va continua să nu reducă administrativ cheltuielile reprezentând câştigurile lor, va trebui s-o facă prin majorări de impozite principale. În al doilea rând, toate cheltuielile din 2009 pentru plata salariilor şi pensiilor din împrumuturi vin la decontare în 2010. Este vorba de miliarde de euro reprezentând rate şi dobânzi. Şi să fie clar, dacă restrângerile administrative de cheltuieli şi majorările de impozite nu vor fi suficiente, ajustarea o va face piaţa, prin devalorizări ale leului şi creşteri de preţuri. Dar, vai, să nu uităm că în 2010 se încheie livrările de bani din cadrul împrumutului de la FMI-UE, după care, ştie şi Grivei, urmează rambursarea acestui împrumut. Tranşa anuală de rambursare va fi de 5-6 miliarde de euro. Aşa ceva nu se va putea achita, urmând ca, prin rostogoliri, să ajungă să plătească şi urmaşii urmaşilor noştri. În vecii vecilor, amin!
Citește pe Antena3.ro