x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Neagu Udroiu, cu pulberea lumii agățată de ciubote

Neagu Udroiu, cu pulberea lumii agățată de ciubote

de Lucian Avramescu    |    23 Apr 2013   •   15:20

Cu ceva vreme în urmă, Neagu Udroiu, pe care-l știu de-o jumătate și ceva de viață, adică de o veșnicie și nițel, m-a anunțat că-mi lasă la București o carte. Mă aflam, ca în mare parte din acești ani, la Sângeru. Părea complicat să mi-o trimită prin poștă și n-am priceput de ce. M-am lămurit când, ajuns la București, am luat în mâini cartea globtroterului din Cartojani. Dumnezeule! E o carte cât un bloc. N-ar fi încăput pe geamul niciunui ghișeu poștal. O ții în brațe ca pe un geamantan, gata să cazi în nas dacă ești mai pirpiriu. Nu sunt. M-am așezat gospodărește lângă oferta de lectură a amicului meu Neagu. Ce a pitit aici? Titlul tomului demn de guiness book e ”La Nord și la Sud de Ecuator” iar sub poza-medalion a autorului, înnegrită capilar, în timp ce el, ca și mine, s-a decolorat și se prezintă azi ca Moș Crăciun, scrie ”Opera omnia, publicistică și eseu contemporan”. Călătoria pe cinci continente a lui Neagu Udroiu, un condeier cu capacitatea formidabilă de a reține tot ce întâlnește pe gogoloiul planetei pe care l-a frământat cu pasul în lung și-n curmeziș, începe cu orașele lumii, rânduite – nici n-avea cum să organizeze altcum această amețitoare și neîntreruptă călătorie – în ordine alfabetică. Începe cu Abu Dhabi, Addis Abeba, Alupca, Amsterdam, Ankara, Antalya, Anvers, Aspendos, Asuan, Atena, Athos, la B sunt 25 de orașe și tot așa până la Zagorsk, Zagreb și Zurich, exilate în coadă de un alfabet nemilos. Citesc, pe sărite, file din acest dicționar sufletesc, scris cu talent literar și harul de a te vârâ, aproape cu sila, într-o lume pe care, de multe ori n-o știi, dar autorul te face s-o vrei, ca pe o femeie frumoasă, ori stranie sau exotică, pe care n-ai întâlnit-o și regreți că n-ai avut șansa cuceritorului de pe copertă. Încerc să-l verific, despicând bijuteria care a sacrificat un buștean secular pentru a se întrupa, căutând locuri pe care le-am văzut și eu, le-am pipăit cu pasul străzile și le-am jufuit cu ochii muzeele. E acolo și a văzut mai mult decât mine. Scriitorul din el îl pune la muncă pe documentarist, iar cultura, nu doar geografică, îi stă alături, servitoare cuminte și devotată. Caut locuri în care am fost amândoi, în aceeași călătorie, în aceleași zile și pe aceleași străzi. Un concert cu Bob Dylan, între două pante cu eucalipți, în sudul Mediteranei, la Ierusalim, eveniment așteptat de localnici. Știe desfășurarea concertului, inclusiv o pană de curent, bănuită a fi aranjată, care a pus capăt spectacolului. Uitasem, dar acum mi-e totul limpede, de parcă s-a petrecut ieri. Știe ce se afla în cele 42 de farfurioare așezate pe masă de un primar palestinian din “teritorii” la care ne-a dus ziaristul Avinoam Bar Josef, prieten comun, născut în România, azi președinte al Institutului Mondial Evreiesc. Am găsit în pozarul care selectează câte ceva din tumultuoasa viață a ziaristului și diplomatului Neagu Udroiu, așezat în finalul cărții, și câteva poze în care încap și eu – una flancându-l pe Itzak Shamir, premier al Israelului, cu care am realizat amândoi un interviu. Pozele îl înfățișează pe ambasadorul Neagu Udroiu cu personalități de vârf și tot cu personalități de vârf, politice, artistice, jurnalistice, din lumea sportului, mai des decât pe ambasador, pe jurnalist. Neagu Udroiu n-a ieșit degeaba din glodul satului său de câmpie și lăsat liber pe globul pământesc. Umblând prin lume, ciubotele lui au adunat praful de aur al semnificațiilor, iar unde noi n-am ajuns, ne plătește el biletul de călătorie și ne duce acolo.

×