Primele două zile nu mi-au spus nimic. A fost Portugalia, care a spart tiparele, practicînd un fotbal ofensiv şi eficient. În schimb, gazdele, Elveţia şi Austria, nu pot emite pretenţii. Era clar de la început.
Primele două zile nu mi-au spus nimic. A fost Portugalia, care a spart tiparele, practicînd un fotbal ofensiv şi eficient. În schimb, gazdele, Elveţia şi Austria, nu pot emite pretenţii. Era clar de la început. Cu toate astea, ambele nu au jucat rău, ba chiar se poate spune că au avut ghinion, dar să spere la calificare mi se pare mult. Dar orice este posibil. Austriecii au dominat în repriza secundă, însă nu au avut clarviziune, experienţa croaţilor dovedindu-se superioară. În schimb, Germania a jucat aşa cum au făcut-o întotdeauna. Nemţii rămîn nemţi. Chiar dacă nu au impresionat, au forţat atît cît au avut nevoie. Sper din tot sufletul ca România să fi debutat cu dreptul, chiar ar merita francezii o lecţie. Iar Mutu va trece peste problemele din ultimele zile. Am mare încredere în el, este un mare fotbalist. Am auzit şi eu de scandalul din ţară, cu Steaua aproape să fie exclusă din Liga Campionilor. Ar fi o mare lovitură pentru fotbalul românesc, însă, din ce date deţin, consider că decizia a fost luată fără discernămînt.
Citește pe Antena3.ro