Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nea Mielu ia mătura şi împunge scurt, ca şi cum ar da cu o suliţă, neonul defect. Clămpănitul se curmă brusc. Un şuier cumplit îi ia locul. Toată lumea îşi duce mâinile la urechi. Nea Mielu surâde tainic.
Copiii din cartier au descoperit un nou joc: datul cu metrou’. Fac rost de bani cerşind de la călătorii care au coborât din garnitură şi au trecut deja de porţi. Doar de la ăştia cer, pentru că sunt mult mai dispuşi la durerea altora decât cei care se îndreaptă spre dispozitive, concentraţi doar asupra lor înşişi. Cum îi obţin, dau fuga înăuntru, ţipând şi îmbrâncindu-se veseli. Merg o staţie, două şi, la fel de neastâmpăraţi, se întorc. Tot cu metroul. După care o iau de la capăt.
*
Un neon din Sala mare a Instituţiei clipeşte ca şi cum ar fi nedumerit.
– Nea Titele!, strigă de jos, de la subsol, Maricica, femeia de serviciu, care ţine locul garderobierei, plecată la examenul de treaptă, dă-i un sunet lui nea Mielu, să vină să repare neonul. Nea Titel, portarul, moţăie în cuşca lui de la intrarea în clădire. S-a întrecut azi-noapte cu băutura şi îl încearcă acum o cumplită durere de cap. Cu o figură deznădăjduită întinde mâna spre telefon. Receptorul e prins cu scotch, ca să nu i se desfacă fălcile şi să cadă din ele sârmele şi sârmuliţele. Cum scotch-ul e galben, telefonul de culoare neagră pare un ins rănit la cap şi oblojit în pripă.
– Alo, nea Mielu, vino până sus, că s-a stricat neonul!
Nea Titel pune receptorul în furcă şi se întoarce la moţăiala dinainte. Mii de ace i se înfig în ceafă, în tâmple. Când strânge ochii, care-l dor, o pată tulbure îi joacă înainte.
Nea Mielu apare peste vreo jumătate de oră. Urcă scările tacticos. Âsta e felul de a fi al lui nea Mielu, mecanicul. Nu se grăbeşte niciodată. Funcţionarii sunt deja foc şi pară. O grămadă de cetăţeni care aşteaptă în sală s-au plâns de clămpănitul iritant al neonului.
Nea Mielu nu le dă nici o atenţie.
– Păi unde ţi-s sculele, se miră una dintre funcţionare, văzându-l cu mâinile goale. Nea Mielu surâde misterios. E clar: ştie el ce ştie! Nea Titel, zice el leneş, unde ai pus mătura aia? Nea Titel îi arată cu bărbia: în colţ, lângă căldarea cu var. Nea Mielu ia mătura şi împunge scurt, ca şi cum ar da cu o suliţă, neonul defect. Clămpănitul se curmă brusc. Un şuier cumplit îi ia locul. Toată lumea îşi duce mâinile la urechi. Nea Mielu surâde tainic. Ştie el ce ştie! Într-adevăr, şuierul încetează, neonul mai clămpăneşte o dată, după care lumina, o lumină normală, se coboară peste sală.
*
ANIMALE ELECTRONICE
Un ordin al Ministerului Agriculturii cere ca măgarii, catârii şi caii să fie identificaţi electronic. Animalelor li se va implementa un microcip. Microcipul costă 10 euro. Pentru depistarea catârului pe teritoriul naţional, proprietarul trebuie să cumpere şi un cititor electronic.
Împinşi de la spate de prefecturi, primarii trebuie să meargă din casă în casă pentru a explica gospodarilor cum să procedeze. După implementarea microcipului şi cumpărarea cititorului electronic (de la o firmă agreată de guvern), seara, la întoarcerea calului acasă, gospodarul trebuie să ia dispozitivul şi să-l plimbe pe la urechile acestuia.
Printr-un pârâit şi un semnal luminos, dispozitivul identifică animalul! Dacă e un alt cal sau un alt măgar decât al său, dispozitivul emite un sunet de tip alarmă şi pe fâşia de ecran apare cuvântul Eroare. Gospodarul e înştiinţat astfel că a venit acasă cu un alt animal decât cel cu care a plecat de dimineaţă la arat.
Dispoziţia de la Bucureşti dă curs cerinţelor de la Bruxelles. Ea urmează unei alte decizii a ministerului, mult mai bine înţeleasă de români, care nu sunt lipsiţi de inteligenţă nativă: jujeul câinilor ciobăneşti trebuie redus cu jumătate de centimetru. Măsura a izvorât din constatarea că lupii, cei împotriva cărora sunt puse jujeele, nu trebuie să fie dezavantajaţi în încăierările cu dulăii de stână.
*
MOTIVUL ASTMULUI
Aglomeraţie în autobuz. Deschiderile şi închiderile succesive ale uşii din mijloc, însoţite de fâşâitul caracteristic, au reuşit să-i vâre înăuntru pe toţi aspiranţii din staţie. Autobuzul poate porni. Un bătrânel cu pielea plină de pete cafenii suflă puternic în ceafa unui bărbat în cămaşă cu mâneci scurte.
– De ce sufli, domnule?, îl ia din scurt bărbatul, care îşi şterge transpiraţia cu o aprigă disperare.
– Am astm, domnule!
– Bine! – se linişteşte bărbatul.
*
PRIN LOC INTERZIS
Un tânăr într-o bluză de nailon cu mâneci scurte trece strada printr-un loc interzis. E beat mort. Un capăt al curelei răsucite ca o frânghie se bălăngăne fără motiv. Cară cu el o cadă de baie din plastic albastru. Din când în când şi-o pune pe cap, trăgând-o, ca pe o pălărie, cu amândouă mâinile. Păşind alături de el, nevastă-sa, o tânără cu sânii mari sub rochia de stambă, se străduieşte să-l ţină în picioare.
- Din volumul "Veselia generală" în curs de apariţie.
Citește pe Antena3.ro
