Nesăbuinţă

Trăim într-o ţară în care e mai sigur ceea ce e mai rău, iar nesigur e ceea ce ar putea fi mai bine.

Autostrăzi proiectate să coste de trei sau patru ori mai mult decât media europeană, exproprieri în interes de utilitate publică a unor terenuri într-o suprafaţă mult mai mare decât cea anunţată ca necesară, impozit forfetar într-o perioadă de criză economică sunt între cele mai recente exemple.

Lipsa de încredere a cetăţenilor în politică este mai rea decât însăşi criza. Vitrina de imagine a televiziunilor ca şi cea fotografică a tabloidelor reprezintă o modalitate obsesivă de a face politică. Ea nu ţine loc de coordonarea eficientă a politicilor şi instituţiilor statului român.

Nu suntem cetăţeni liberi şi nici nu vom deveni câtă vreme suntem înlănţuiţi de instituţii făcute peste capul şi împotriva intereselor cetăţenilor.

În folosul cui funcţionează o fiscalitate atât de abuzivă şi nesfârşitele reglementări şi restricţii ale unor legi neînţelese? Avem, oare, un sistem de sănătate eficient? Avem o şcoală eficientă? Avem ordine în viaţa de zi cu zi? Tu, cetăţean, te poţi aştepta ca ceea ce ţi se cuvine să obţii fără şpagă? Fără să fii insultat şi adeseori umilit? Dincolo de vorbe, ce realizări sunt? Ce lucruri îmbunătăţite sunt evidente în viaţa oamenilor obişnuiţi?

"Politicianul Nou" de azi este noul rentier. El nu trăieşte din muncă sau creaţie, ci din "dreptul" lui de om politic. Lui i se datorează lipsa de încredere în politică.

Politicienii ar trebui să fie buni gospodari. Buni gospodari ai reformelor, ai dialogului social, ai speranţei. Resursele statului român nu au fost şi nu vor fi împrumuturile din străinătate, minciunile gogonate despre "alinierea la practici europene", în timp ce practicile economice perverse şi hoţiile sunt de fapt cele care domină.

Resursele noastre pot fi mai ales o eficienţă mult îmbunătăţită a funcţionării statului şi serviciilor publice şi a calităţii pieţelor. De asemenea, un preşedinte care să nu treacă de la solemnitate şi sobrietate la mişto şi "abureală" şi atitudine antiintelectuală în decursul a câteva ore.
Cred că se cer seriozitate şi disciplina muncii, iar nu a te privi în oglindă la "cine-i cel mai tare".

Românii în continuare se simt nerespectaţi şi subevaluaţi. România pare să fie fără altă opţiune decât aceea de a încasa criza economică.
Acum câteva zile, ultimul laureat al Premiului Nobel pentru economie, americanul Paul Krugman, denunţa în NY Times politicile care înseamnă "să pedepseşti propria economie pentru a salva băncile". Mai trebuie să adăugăm că în România băncile nu sunt româneşti.

România eternă este Românica de azi. În loc să fie un simbol de identitate, e simbol pentru o ţară ce nu pare capabilă să iasă din mlaştina politico-afaceristă în care s-au scufundat şansele sale de modernizare.

Dar ce are ea de făcut pentru a-şi asigura un viitor mai cumsecade şi mai sigur? Europa însăşi nu pare să-şi găsească o cadenţă nu unică, ci pur şi simplu europeană. Dimpotrivă, predomină o atitudine de tipul "fiecare-pentru-sine".

Trebuie să negociem cu realitatea, să ne întoarcem la politici economice proromâne, acelea ce creează pieţe în România, valorificând resursele româneşti: umane, culturale, financiare şi naturale.

Vrem să fie o lege, vrem să fie o dreptate! Atunci nu avem de ales. Vrem şi o altfel de politică!