Exista o vreme în care plutea un aer de fatalitate, de resemnare în lumea medicinei când venea vorba despre un om care a suferit un accident vascular cerebral.
Exista o vreme în care plutea un aer de fatalitate, de resemnare în lumea medicinei când venea vorba despre un om care a suferit un accident vascular cerebral. Lungă perioadă medicina mondială l-a considerat pe bolnavul căruia i se înfundaseră nişte vase din zona gâtului şi a cefei, cu urmări de moarte a unei zone din creier, ca pe un pacient irecuperabil. Medicina ridica mâinile a neputinţă în faţa omului rămas paralizat sau în comă în urma înţepenirii unui cheag de sânge pe arterele ce irigau creierul. Numai că, în clipa de faţă, medicina a schimbat macazul. În cazul accidentelor pe vasele creierului, cu neirigarea unei porţiuni din creier, se poate acţiona pentru salvarea bolnavului. Dar intervenţia trebuie să fie rapidă. În primele 3 ore, dacă se acţionează, omul poate fi scos din comă şi limitate efectele de paralizie. Americanii au împărţit în sectoare mici marile oraşe, sectoare care au propriile salvări şi spitale, unde se intervine în timp util pentru deblocarea vaselor spre creier. Şi asta, tocmai pentru a prinde acea “fereastră” de oportunitate de 3 ore maximum, timp în care se poate topi sau sparge cheagul blestemat. Academician prof. dr Constantin Popa, chiar în condiţii de buget sărăcăcios, a reuşit în Institutul de de Boli Cerebro-Vasculare din Bucureşti să pună pe picioare unităţi moderne de intervenţie rapidă , la standarde europene, care au scăpat de la moarte şi de la paralizie mii de oameni cu arterele spre creier blocate.