Nevoia de voie

Trăim în aceeaşi minciună din decembrie 1989 încoace. Şi această minciună stă la baza "noii Românii democratice". Istoria o arată clar: orice construcţie fundamentată pe o minciună are "bulină roşie" în mod structural, din start, oricât de bine şi de des am renova-o după. Şi, în loc să construim ceva nou, durabil, ne pierdem timpul cârpind mereu ceva vechi. 

Minciuna asta este "revoluţia română". Atât timp cât nu ne vom trezi ca naţie din utopia asta mincinoasă, nu vom ieşi din ceaţă spre limanul orizontului limpede.

În decembrie 1989 a fost aşa: "faceţi voi o revoluţie în stradă, iar noi o să ne vedem liniştiţi de lovitura noastră de stat din spatele uşilor închise". Noi, fraierii din stradă, care chiar credeam naivi că facem "o revoluţie", le-am oferit acoperirea ideală pentru conspiraţia lor din umbră. În cei 23 de ani trecuţi, ei au pus mâna, pas cu pas, pe ţară, sistem, economie şi stat. Le-am validat această putere cu fiecare vot dat la toate campaniile electorale. Pentru că mereu am votat din interiorul acestei minciuni. Am zis chiar, cu o naivitate tragică, că de aia s-a murit în stradă "la revoluţie" ca să putem vota liberi. Nu poate exista vot liber din interiorul acestei utopii, nu există alternativă reală în afara închisorii acestei mentalităţi. În 1989 s-a schimbat doar conducerea închisorii şi de atunci cadrele s-au tot rotit între ele, dar noi nu am ieşit de acolo. Zidurile de piatră au fost transferate abil şi diabolic în mintea noastră. Iar zidurile astea mentale sunt şi mai puternice decât cele fizice. Da, o parte din închisoare arată azi ca un mall, multe celule au devenit vile cu piscină şi garaje cu maşini de lux, aparent putem face orice în spaţiile publice - de la sex, sport, petreceri cu mici şi bere la festivaluri artă, televiziuni, social-media şi proteste - dar TOT în interiorul acestei închisori. Ca în Truman Show. Ei sunt tot în spatele uşilor închise şi îşi văd de treabă, ca în decembrie 1989. Ba chiar, uneori, îşi regizează între ei spectaculoase vizite la DNA şi condamnări cu suspendare, cum făcea pe vremuri Fidel Castro în Cuba, când îşi înscena tentative de asasinat eşuate şi apoi, în spectacole publice, îşi ierta uman, în uralele publicului, presupusul asasin.

Asta este performanţa noastră supremă: am consimţit şi contribuit la construirea celei mai democratice închisori din lume. Cine se trezeşte şi nu mai vrea, are voie să plece oricând, oriunde. Cine vrea să se îmbogăţească prin furt, scapă dacă o face cu acordul conducerii. Cine vrea să trăiască într-un confort izolat în egoism, are voie şi asta. Cine vrea artă, are voie artă. Suntem absolut liberi să crăpăm de foame, să murim conducând haotic maşinile, muşcaţi de câini pe stradă sau de supra-doze de drog. Avem voie orice. Un singur lucru este imposibil: să nu mai cerem voie. Pentru că avem nevoie să ni se dea voie.