Tot butonând duminică telecomanda tv, am nimerit peste o emisiune RTV, care părea transmisă de pe la Segarcea sau din Ferentari. Din difuzor răzbăteau stropşelile purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei, care-i cerea socoteală, pe un ton mai mult decât nepotrivit - fără ca moderatoarea să-l tempereze - unuia dinte invitaţi, Bodgan Chirieac. Pentru simplul motiv că îndrăznise să publice pe site-ul DC NEWS o ipoteză, preluată din mediul diplomatic, pe care-l cunoaşte foarte bine. Anume, că nu-i exclus ca Traian Băsescu să acceadă, în 2014, când expiră mandatul lui Anders Fogh Rasmussen, la înalta funcţie de secretar general al NATO. Vestea (zvonul?, ştirea?, varianta?) era efectiv benignă.
Nimic nu-l îndreptăţea pe Bogdan Oprea să facă autorului procese de intenţie ("E o dezinformare!"), cu atât mai mult, cu cât Preşedinţia nu fusese implicată câtuşi de puţin ca posibilă sursă. Nimic nu-i îndrituia nici tonul agresiv, de parcă se răţoia la ultimul dintre subalternii săi, cu care-l îînvinuia pe Bogdan Chirieac că "face rău României". Ce fel de "rău"?! Mai lipsea puţin, şi ar fi făcut trimitere şi la sintagma "presa - o vulnerabilitate naţională", pe care şeful său a inclus-o în Stategia siguranţei naţionale... Intervenţia de duminică a purtătorului de cuvânt, excedând canoanelor funcţiei, nu-i un accident. Cu doar vreo trei zile înainte, avusese acelaşui tip de reacţie şi dând buzna, arţăgos prin telefon, în emisiunea Danei Grecu, la Antena 3. Nu ştiu dacă tânărul domn are asemenea prestaţii din proprie iniţiativă, sau i se ordonă de către şeful său să o facă. E însă cert că efectul e invers celui scontat.
Cât priveşte eventuala cocoţare a lui Traian Băsescu în vârful Alianţei Nord-Atlantice, am serioase dubii că poate primi un minimum de credit. De bună seamă că Traian Băsescu are ascunsă undeva, într-o cută, speranţa că nu a fi redus, după 2014, la statutul de bunic plimbându-şi nepoţii sau de şefuţ pe la o butaforie politică, ci l-ar încânta o înaltă demnitate internaţională. Ar avea însă vreo şansă? Personal, mă îndoiesc, chiar dacă ar beneficia de sprijinul SUA, ale cărei comenzi militare, în cadrul NATO, le-a executat repede şi cu exces de zel. Funcţia respectivă este desigur râvnită şi de alte personalităţi, foşti preşedinţi sau premieri europeni, cu o statură prestigioasă şi nepătată, netrăgând după sine lipsa de încredere a propriului popor sau, şi mai rău, statutul de inculpat pentru acte de gravă corupţie.
Nu cred nici că peste România ar năvăli investitorii strategici, dacă Băsescu ar fi detaşat la NATO. Acolo nu prevalează atât ţara de unde provine candidatul, cât competenţa, seriozitatea şi onestitatea acestuia. PIB-ul Danemarcei nici nu a crescut, nici nu a scăzut după şi în funcţie de numirea fostului ei premier, Anders Rasmussen, la cârma Alianţei, după cum Coreea de Sud nu a prosperat pentru că Ban Ki-Moon conduce ONU. Aşa că ieşirea nevricoasă a purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei - căreia, fie spus, zvonul îi cam prieşte, încât mă întreb, doar întreb, dacă nu cumva a şi fost elaborat acolo - e fără obiect şi chiar nelalocul ei.
Ca să nu-i dăm mai multă importanţă decât se cuvine, hai să amintesc o păţanie a preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle. Spre disperarea consilierului său de imagine, acesta avea reacţii furibunde când, răsfoind dimineaţa presa, îşi găsea acolo, zi de zi, caricatura. Până când, într-o zi, a rămas perplex: în nici un ziar nu mai era vreun desen ironizându-l. "Abia acum ar trebui să fiţi îngrijorat, Mon General", i-a explicat consilierul. Într-adevăr, ignorarea de către mass-media a unui politician, absenţa fie şi a unui zvon privindu-l, înseamnă sfârşitul neglorios, chiar penibil, al carierei sale.