Sergiu Nicolaescu se destăinuia în emisiunile mele că cel mai mult şi-a iubit mama şi ţara. Şi-a pus în gând să trateze în filmele sale cele mai majestuoase pagini de istorie românească. Şi s-a ţinut de cuvânt: „Dacii”, „Mircea”, „Mihai Viteazul”, „Războiul de Independenţă”, „Triunghiul Morţii”, „Ziua Z”, „Noi cei din linia întâi”, „Oglinda”. Dar într-un ceas al confesiunilor, mi-a dezvăluit şi unele regrete. Totul a pornit de la întrebările mele cum de nu l-a urmărit ideea de a face un film despre viaţa tulburătoare a Mariei Tănase, dar şi cum nu l-a îmboldit gândul să ecranizeze un roman de dragoste fabulos, scris de un român, Radu Tudoran: „Fiul risipitor”. Mi-a răspuns că de lungă vreme avea în lucru dosarul despre filmul biografic Maria Tănase. Încă oscila în fixarea actriţei ce o va interpreta pe geniala cântăreaţă. Mi-a recunoscut că primea telefoane de la celebre soprane cu anvergură mondială, care-i sugerau că ele ar realiza creaţii importante în rolul celei care atunci când cânta, se despica cerul. Dar se cristaliza alegerea lui ca în rolul Mariei să joace Jojo. Bun prieten şi apropiat colaborator, regizorul Cămârzan a găsit într-un sertar al biroului lui Sergiu Nicolaescu un dosar cu principalele capitole ale proiectului de film, chiar şi poze comparative. Fotografii de epocă ale Mariei Tănase, iar alături poze cu Jojo, după moda vremurilor acelea. De altfel, regizorul Ioan Cămârzan a rostit legământul de a duce la bun sfârşit planul lui Nicolaescu, de a face un film grandios despre geniala artistă Maria Tănase. În privinţa planurilor de a face şi un film după tulburătorul destin al unei femei pârjolite de o dragoste nemăsurată pentru un bărbat voluptuos în a o chinui şi a-i strica viaţa din romanul de mare zbor „Fiul risipitor”, Nicolaescu încă se frământa cine ar putea juca cel mai bine rolul Evei. A oftat Nicolaescu şi mi-a destăinuit părerea sa de rău că nu s-a împăcat cu Ilarion Ciobanu şi acesta a murit. Nicolaescu mi-a spus într-o emisiune de-a mea că, fără dubii, cel mai mare actor pe care l-a întâlnit este Amza Pellea şi că pe locul doi se clasează Ilarion Ciobanu, amândoi înzestraţi cu teribile talente pentru film. Ruptura între Nicolaescu şi Ilarion s-a produs la nişte filmări din Elveţia, atunci Ilarion Ciobanu a avut o răbufnire nervoasă faţă de recepţionera hotelului, s-a purtat urât cu aceasta, şi Nicolaescu s-a supărat, afirmând că nu va mai vorbi cu temperamentalul actor. S-a întristat regizorul că nu s-a restabilit pacea între cei doi până Ilarion s-a ridicat la cer.