Nu vrem să facem averi. Nu vrem demnităţi publice. Nu vrem maşini la scară şi nici gărzi personale. Nu vrem să umplem pieţe cu adulatori. Nu vrem să ni se dedice emisiuni omagiale. Nu mai vrem să trăim într-o ţară care se-nvârte după voinţa unui singur om. Nu mai vrem să suportăm umilinţa unui clan de îmbuibaţi pe banii noştri. Nu mai vrem să fim ameninţaţi şi sfidaţi. Nu mai vrem ca procuratura să fie o importantă agenţie de ştiri. Nu mai vrem să ni se asculte telefoanele. Nu mai vrem să fim conduşi/reprezentaţi de curve şi de parveniţi. Nu mai vrem să fim ruşinea Europei. Nu mai vrem să vedem agramaţi care ne ţin lecţii de educatie şi ţopârlani care să ne definească stilul. Nu mai vrem să-i suportăm. Nu mai vrem să-i plătim. Nu mai vrem să-i îmbogăţim. Nu mai vrem să-i vedem.
Vrem să trăim în linşte şi cu decenţă. Vrem să redevenim încrezători şi senini. Vrem privim în ochii oamenilor cu care stăm de vorbă fără teama că am putea fi înregistraţi pe ascuns. Vrem să nu ne mai uităm cu coada ochiului în spatele nostru pe stradă. Vrem ca logica să bată psihoza. Vrem ca majoritatea să redevină mai tare decât minoritatea. Vrem ca legea să nu mai fie negociabilă. Vrem o Românie normală la cap. Noi, cei care nu mai vrem şi vrem, suntem mai mulţi decât ei, cei care mai vor şi nu vor. Putem să ne recâştigăm ţara. Fiindcă nu mai vrem şi vrem.