Noi date despre lovitura de stat militara din decembrie 1989

Povesteste generalul Victor Stanculescu in cartea lui Dinu Sararu, "Generalul Revolutiei cu piciorul in ghips", despre intalnirea cu Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu din dimineata lui 22 decembrie 1989. Povesteste generalul Victor Stanculescu in cartea lui Dinu Sararu, "Generalul Revolutiei cu piciorul in ghips", despre intalnirea cu Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu din dimineata lui 22 decembrie 1989. Generalul Vasile Milea iesise din joc. Fusese adus de-acasa, val-vartej, generalul Stanculescu, desi isi pusese piciorul in ghips ca sa evite optiunea fatala. Cand il vad, cei doi ii spun:

""Vezi care este situatia. Sunt niste unitati care trebuie sa vina in piata. Vezi unde sunt, cand vin, si mai repede!"".

De la Grupa Operativa a Armatei, lucrand chiar in sediul CC, V. Stanculescu afla ca "doua regimente, unul de tancuri si unul mecanizat de pe Soseaua Oltenitei, au plecat din ordinul lui Milea spre piata si se afla in mars".

Ce face generalul in indeplinirea ordinului dat lui direct de Nicolae Ceausescu, cel care era din punct de vedere constitutional seful Armatei?

"Am iesit din birou si, in centrul de transmisiuni, am gasit un capitan, acelasi Tufan Marius (despre care poate voi mai pomeni) si l-am intrebat conspirativ: "Ai legatura cu cele doua unitati aflate in mars?". La confirmarea lui, i-am spus: "Transmite-le numaidecat ordinul meu sa se intoarca la cazarmi"".

Capitanul Marius Tufan nu era un semnatar al Cartei 77. Nu era nici macar un ofiter al Armatei Rosii. Era un ofiter al Armatei Romane. Cum raspundea de transmisiuni, se presupune ca tot el comunicase si ordinul lui Milea. Seful sau se sinucisese sau, ma rog, asa se spunea. Venea acum adjunctul lui Milea, generalul Victor Stanculescu, si, netam-nesam, ii spune sa transmita celor doua regimente ordinul lui (!) de a se intoarce in cazarma.

Capitanul Marius Tufan nu se mira. Nu intreaba ce s-a intamplat, de ce s-a ajuns la o astfel de rasturnare.

Ii acordam, in acest act intai ai scenetei, circumstante atenuante. Putea crede ca Victor Stanculescu venea de la Ceausescu cu un asemenea ordin. Desi, intre noi fie vorba, roman fiind, si nu neamt, actionand intr-o conjunctura de exceptie, putea macar sa-si exprime mirarea prin miscari ale fetei.

Generalul nu sufla un cuvant asupra unui asemenea ipostaze. Personajul Marius Tufan pare un robot, un telefon automat. Ii vari o fisa si prinde sa piuie.

Dupa ce a zis asta, comitand un clar act de tradare, Victor Stanculescu se intoarce la Ceausesti. Ca sa-i traga pe sfoara:

"Am spus: "Va raportez ca cele doua unitati s-au pus in miscare"".

Cei doi il cred. Sau, ma rog, asa sustine generalul ca s-a intamplat. Un moment bizar, condamnat sa ramana nelamurit. Victor Stanculescu sustine in carte ca pana in acel moment de rascruce n-avusese nici o intrevedere directa cu nici unul dintre cei doi. Curioasa asumarea de catre cei doi a unui risc de proportii. Desi credeau ca Milea tradase, isi puneau soarta, brusc, fara o unghie de indoiala, in mainile unui general cu care n-avusesera pana atunci nici o discutie directa, personala.

Fara sa-l suspecteze o clipa pe generalul cu piciorul in ghips, cei doi ii spun:

"Du-te mai repede, vezi mai repede, trebuie sa vina mai repede".

Interlocutorul lui Dinu Sararu istoriseste ca s-a intors la deja legendarul capitan Marius Tufan, piesa-cheie in angrenajul conceput sa apere Puterea din 22 decembrie 1989. Era nici mai mult, nici mai putin decat "ofiterul de transmisiuni radio, care avea legatura cu unitatile si cu armata in general pe teritoriu, care facea legaturile direct cu diverse unitati (...)".

S-a intors - zice generalul - si i-a spus capitanului:

"Tufane, du-te direct acum la statia radio si, fara sa mai vorbesti cu nimeni, transmiti din nou urmatoarele: "Am dat ordin ca cele doua unitati sa se intoarca in cazarmi! Nu treci pe la ceilalti!". "Am inteles!"".

In actul intai al scenetei, capitanul a ramas impasibil. Posibil justificat psihologeste. Generalul venea de la Ceausesti, cine stie ce se hotarase acolo, poate Tovarasul Comandant Suprem se razgandise, ma rog, nu era treaba lui sa puna intrebari.

Acum insa avea solide temeiuri sa se mire. Ba chiar si sa intrebe ce se intampla. Generalul il avertizeaza sa nu mai discute cu nimeni. Ciudat insa, capitanul nu reactioneaza. Potrivit lui Victor Stanculescu, se multumeste sa zica: "Am inteles!".

Mai sa fie! Capitanul Marius Tufan nu pare a fi roman. Nu pare a fi nici om. Pare a fi extraterestru.

Un general care pretinde a-i fi luat locul lui Vasile Milea vine si-i spune sa transmita ordinul de intoarcere a regimentelor in cazarmi, impreuna cu precizarea de a nu spune asta celorlalti: generalii din Grupa Operativa. Bravul soldat Svejk sa fi fost si tot ar fi mirosit ca-i vorba de tradare. Si, admitand ca si el era un anticeausist convins, tot i-ar fi trecut prin cap ca risca plutonul de executie. Generalul nu oboseste a spune de 15 ani ca el si-a dat seama ca risca plutonul de executie pentru ordinul care contrazicea ordinul Comandantului Suprem. Un capitan pe numele lui Marius Tufan nu realizeaza asta. Cel putin in sceneta descrisa de general in carte.

Despre acest capitan mai mult decat ciudat, Victor Stanculescu tine sa precizeze:

"Tufan este si acuma un baiat foarte discret, n-a vorbit cu nimeni nici nu tine sa apara in public. Altfel, stie multe".

Intrebarea intrebarilor: Cat de multe?!

NIMIC NU SE PIERDE

5 FEBRUARIE 1939. La Chisinau se dezveleste statuia Regelui Ferdinand. Peste un an si ceva, rusii intrau in capitala Basarabiei. Ferdinand Intregitorul, in varianta sa din bronz, n-a ajutat la nimic!

LUMEA PRIN CARE TREC

De ce n-a fost studiat Caragiale Pentru eseul "Smecherul Caragiale" am nevoie de date despre avatarurile gazetaresti ale lui Caragiale. Am articolele care-l surprind schimbandu-si amicii si adversarii de la un an la altul, dupa cum era platit mai bine. Nu stiu insa cum a ajuns Caragiale de la Alegatorul liber la Timpul, de la Timpul la Gazeta Poporului, de la Gazeta Poporului la Epoca si de la Epoca la Drapelul. Cel mai competent in materie, Serban Cioculescu, nu ma lamureste prin ale sale studii, Viata lui Caragiale si Caragialiana. Putine lucruri aflu si de la Marin Bucur, care a scris o biografie. De la unu pana la patru dimineata, caut prin biblioteca, iau la mana carti. Concluzie bulversanta: avatarurile politice ale lui Caragiale sunt tratate cu ingaduinta, dar mai ales cu superficialitate. Inscrierea in Partidul Radical al lui G. Panu (sept. 1895) e vazuta ca o giumbuslucarie. La fel si plecaciunile facute sefului. De o privire vesela beneficiaza si obsesia lui Caragiale de a fi deputat, pisarea lui Maiorescu, devenit ministru, sa-l puna director la National, adeziunea la Partidul Conservator-Democrat a lui Take Ionescu si cuvantarile tinute pe la banchetele electorale. Despre zigzagurile gazetaresti, nici vorba in cartile despre Caragiale. In volumul care-i reuneste intreaga publicistica, gasesc dovezi clare, categorice ale giruietelor lui Caragiale, gata sa critice Opozitia Conservatoare, pentru ca reproseaza liberalilor uitarea fagaduielilor electorale, si sa-i critice, apoi, la Epoca, pe aceeasi liberali ca n-au schimbat legile, asa cum au promis. In nici un studiu, in nici o monografie nu sunt surprinse aceste contradictii flagrante, trimitand la gazetarii de azi, cei care-si schimba convingerile de la un patron la altul. Ma intreb: de ce nu s-a ocupat nimeni de asta?

BARFE

Impartirea de la ambasada Ambasador la Moscova dupa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Grigore Gafencu povesteste in memoriile sale (Jurnal 1940-1942) intamplarile mai mult decat pitoresti de pe la receptiile diplomatilor acreditati la Moscova. Acestia se imparteau in trei categorii: ai Aliatilor, ai Axei si neutri. Cand un neutru organiza un chef cu staif, caruia in limbaj diplomatic i se mai zice si receptie, principala lui grija era de a tine cont de situatia din lume. Marti, 27 mai 1941, Gafencu isi noteaza in Jurnal despre receptia de la ambasada Afganistanului: "Primire la afgani: ziua nationala - ziua regelui. Ingeniosul ambasador si-a despartit casa in doua: o parte - saloane si bufet - e rezervata pentru englezi, greci, iugoslavi, chinezi; cealalta parte - bufet si saloane - rezervata pentru puterile Axei. Doi secretari de ambasada, oachesi ca doi tiganusi, primesc musafirii pe prispa si-i indreapta spre bufet, care corespunde nuantei lor politice. Ambasadorul se plimba dintr-un salon in altul si dovedeste deplina lui neutralitate, zambind cu aceeasi caldura contelui Schulenburg (ambasadorul Germaniei n.n.) ca si lui Sir Stafford Cripps (ambasadorul Angliei n.n.)". Diplomatii respecta si ei regula jocului. Aliatii stau intr-o parte, reprezentantii Axei, in cealalta. Neutrii isi pot permite insa plimbarile dintr-o parte intr-alta. Fireste, cata vreme tarile lor stau inca departe de marea conflagratie!

UN SECOL IN IMAGINI

Felix Dzerjinski, fauritorul faimoasei Ceka leniniste, urmasa Ohranei tariste si precursoarea KGB-ului stalinist