Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Austeritatea pare o carte perdantă. Iar asta dă apă la moară keynesiştilor care spun că dacă Grecia ar fi fost singurul eşec al Troicii i s-ar fi putut pune statului elen totul în cârcă, dar mai e şi Spania.
În mod firesc, nu ar trebui ajustate cheltuielile, ci majorată productivitatea. Ceea ce ar duce, în paralel, la o extensie a veniturilor. Cu alte cuvinte, în loc să se recurgă la managementul costurilor, ce trimite oamenii în şomaj, ar fi de preferat să se lărgească baza productivă.
Dar, în acest punct intervine fiscalitatea, care poate permite creşterea producţiei doar dacă se relaxează şi îi dă voie puterii de cumpărare să crească. După care, concomitent cu veniturile indivizilor urmează să se mărească şi cele ale statului. Adică, să se majoreze odată cu volumul de business, nu pe seama nivelului taxării, care erodează bazele dezvoltării: capitalurile companiilor şi economisirile populaţiei.
Şi apropo de Grecia, aceasta ar dori să-şi uşureze problema legată de datorie prin emiterea unor bonduri perpetue indexate cu performanţa economiei. Ceea ce este o premieră. Mai existau obligatiuni indexate cu inflaţia, dar nu şi cu PIB-ul.
Iată cum ar dori să-şi rezolve statul elen problema datoriei simultan cu renunţarea la austeritate. Iar preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker pare să-i dea girul, fiindcă nu mai doreşte să trimită Troica la Atena, spre disperarea cancelarului german Angela Merkel.
Aceasta poate că însă nu s-a obişnuit cu ideea că vom asista la un experiment fiscal, nu unul monetar, cam la fel cum ar dori să-l transforme Juncker şi pe cel al Băncii Centrale Europene, prin canalizarea banilor din relaxarea cantitativă (quantitative easing – QE) spre economia reală, pe baza identificării unor proiecte. Şi dovada că experimentul nu este monetar e dată de faptul că nu se discută de o nouă tăiere de datorie (haircut), ci de emiterea de titluri de stat perpetue indexate cu dinamica PIB.
Sigur că şi acest plan poate să eşueze, dar dacă o va face vina nu va aparţine în niciun caz schemei prezentate, deoarece creşterea economica poate fi forţată cu ajutorul inflaţiei. E drept că astfel populaţia sărăceşte, însă e câştigă încrederea investitorilor şi a finanţatorilor.
Şi totuşi, România ar fi fost o variantă mai potrivită decât Grecia pentru experimentul anti-austeritate. Economia este la fel de mică, riscul de contagiune e redus, şi chiar dacă n-avem monedă euro, parametrii macroeconomici sunt mai buni.
Datoria noastră publică nu se plaseză la peste 175% din PIB, ci la 39,9%, ceea ce înseamnă că nu trebuie să cerem creditorilor să ne păsuiască de la plata debitelor. Şi toată această luptă cu corupţia şi eliminarea indivizilor care gravitează în jurul politicienilor şi a banilor publici ne califică mai bine decât pe greci pentru un astfel de experiment. Pentru că ceea ce lipseşte în momentul de faţă este doar un management care să genereze business nou.
Din păcate, politicienii au decis deja că Grecia trebuie să experimenteze relaxarea, şi nu România. În ciuda faptului că noi avem o datorie de patru ori mai mică şi indicatori relativ în regulă în comparaţie cu ei.
Însă chiar şi în condiţiile acestei decizii, ce nu ţine cont de parametrii macroeconomici, schimbarea de paradigmă poate ajuta mai mult România decât Grecia.
