Noi şi bulgarii

Naţionalismul meu are o definiţie definitivă: să nu ne-o ia înainte bulgarii! Nu mă interesează PIB-ul Albaniei, n-am treabă cu ungurii, nu sufăr când statisticile de toate naturile ne plasează în urma unor ţări africane. Cât timp după noi vin bulgarii, e bine.

Naţionalismul meu a avut dintotdeauna doi poli: SUA şi Bulgaria. Dar şi un punct de plecare: anul 1970. Atunci am aflat că putem să-i ajungem din urmă pe americani, în cel mult cincizeci de ani, însă cu o condiţie, să nu rămânem în urma Bulgariei. Am citit atunci un articol economic în Scînteia, din care am reţinut pentru toată viaţa ideea că, pe podiumul economic, imediat după SUA e un singur loc şi că ţara care ar putea să-l ocupe înaintea noastră e Bulgaria. De la articolul acela, am căpătat ceea ce s-ar putea chema un discret, dar tenace sindrom de raportare româno-bulgar. Sunt mândru că-s român, doar când citesc în ziare că în toate privinţele, atât la consumul de săpun pe cap de locuitor, cât şi la lupta cea mare cu corupţia, bulgarii vin după noi. Nu la cinci, şase locuri după noi, ci imediat. E ca şi cum ne-ar sufla - scuzaţi aluzia! - în ceafă şi astfel ne-ar împinge înainte. Inversarea poziţiilor ne-ar fi fatală, întrucât - scuzaţi iarăşi aluzia! - ar fi să le suflăm noi bulgarilor în ceafă şi efortul ar fi foarte mare.

Pentru bulgari, am un sentiment complex, de frate geamăn, născut însă întâi. De aici şi drepturile primului născut. Când am călătorit pentru prima oară în Bulgaria, la Sofia, am fost atent la tot ce-ar fi putut explica avansul pe care-l aveam înaintea bulgarilor. Şi unicul fapt care mi-a dat încredere în viitorul României - nu în general, ci în particular, prin comparaţie cu viitorul Bulgariei - a fost creşterea exponenţială a numărului de bulgari, pe măsură ce trenul se depărta de Ruse. Dacă ar fi crescut exponenţial numărul de români, pe măsură ce ne apropiem de Sofia, aş fi ştiut că riscul de a schimba locul în statistici cu Bulgaria e considerabil.

Zilele trecute, am citit o ştire privitoare la consumul de pastă de dinţi pe dantură de locuitor, care m-a făcut să transpir rece. Bulgaria trecea înaintea noastră! Dacă înţelegeam cumva diferenţa în procente, nu realizam cauzele. Ce-i determina pe bulgari ca, dintr-odată, fără o pricină culturală sau istorică clară să se spele pe dinţi mai des ca noi? Se ştie doar că de la spălatul pe dinţi, la spălatul pe mâini şi, pe urmă, ca o reacţie în lanţ, la spălatul pe tot corpul şi spălatul rufelor trecerea e rapidă şi duce la creşterea bruscă a consumului de săpun, a celui de detergenţi, a consumului de deodorante şi de sulimanuri. Situaţie care ne aşază dramatic după bulgari în clasamentele europene ale mirosului.

În alt ziar, aceeaşi ştire era formulată mai nuanţat: nu era sigur că în Bulgaria crescuse consumul de pastă de dinţi, existau doar indicii că, într-un viitor apropiat, avea să crească. Normal că n-am mai transpirat rece, că am transpirat cald. Cauza nu era pierdută. Cât timp, nu conteză în care treburi, bulgarii sunt după noi, nici o cauză nu e definitiv pierdută. Încă îi mai putem ajunge din urmă pe americani. Iar dacă îi ajungem din urmă, nici măcar bulgarii nu ne pot opri ca să-i întrecem.