Corolarul lui Tariceanu la Teorema lui Duisenberg despre Nastase: tot aia e!
Premierul Tariceanu spune ca PNL nu este dispus "nici sa se vanda, nici sa se negocieze identitatea liberala, aderenta la ideile, valorile, principiile liberalismului". Iata o insiruire de cuvinte care n-ar suna deloc rau, daca n-ar fi pura demagogie. Acelasi fruntas liberal declara in iunie 2005 ca "trebuie sa ne gandim la modelul social-european, bazat pe solidaritate si responsabilitate sociala, care sa ne dea posibilitatea sa asiguram o protectie adecvata la nivel social". Adica, intelegeti dumneavoastra, protectie sociala, nu creare de locuri de munca. Unde erau in aceasta bucata de discurs "aderenta la ideile, valorile, principiile liberalismului"?! Oricat s-ar ascunde Tariceanu, e clar ca a ajuns sa semene cu Nastase ca doua oua de la Cornu, de parca n-ar fi vorba de doua partide diferite, ci de aceeasi clasa politica. Care sunt puntile ce leaga liberalismul de social-democratie in Romania? Pai, amandurora li se pare ca economia duduie, cand ea de fapt gafaie. Atat Nastase, cat si Tariceanu considera tranzitia incheiata, desi nici un nou membru UE nu are o inflatie de 7% si preturi administrate la utilitati. In fine, cei doi si-au gasit un punct comun in solidaritatea sociala. Unde, e drept, Tariceanu n-a ajuns sa fie la fel de sincer ca Nastase: "Faptul ca nu am luat masuri radicale pentru restructurare inseamna, indirect, o forma de sprijin social". Asadar, dupa trei luari de pozitie similare, se poate recompune intregul puzzle. Tariceanu si Nastase intrunesc conditiile lui Duisenberg. Fostul presedinte al Bancii Centrale Europene spunea ca "tentatia politicienilor de a recurge la masuri monetare care sa aduca rezolvari temporare pe seama afectarii perspectivelor pe termen lung este tot timpul prezenta". Cu alte cuvinte, in loc ca politicile guvernamentale sa tinteasca direct punctele in care falimentul si somajul reprezinta solutiile pentru companiile ale caror datorii au depasit de mult nivelul activelor, macrostabilitatea se obtine tot cu pesticide aruncate din avion: accize, taxe, restrictionarea creditarii. Asta inseamna ca, din nou, autoritatile monetare-fiscale gestioneaza economia in locul Guvernului. Iata cate apropieri exista intre stanga si dreapta! Fireste insa ca, oricat s-ar zbate economistii ca sa repare ceea ce strica politicienii, acestia din urma tot nemultumiti raman, fiindca din taxe si restrictii nu iese crestere economica. De aceea critica Nastase pe vremuri dobanzile mari ca sunt un obstacol in calea cresterii economice si tot de asta se trezeste si Tariceanu acum sa spuna ca "utilizarea in mod excesiv a unor instrumente monetare poate reprezenta un factor de incetinire economica". Dar, domnilor politicieni, cresterea economica nu se poate reduce la a investi masiv in terenuri, case si actiuni si la a umfla continuu pretul la ce ai acumulat pe seama extensiei creditului. Dupa cum reducerea inflatiei nu trebuie sa se confunde cu scaderea cursului si cresterea deficitului de cont curent. Isarescu a incercat sa-i explice lui Nastase ca intre dezinflatie si crestere economica ar trebui sa se opteze pentru prima varianta, fiindca "sacrificarea partiala a cresterii economice ar consolida-o pe cea de lunga durata, de care Romania are nevoie ani buni de acum incolo, pentru recuperarea decalajelor". FMI i-a spus lui Tariceanu: "Pentru a promova o dezvoltare durabila Romania trebuie sa-si reduca inflatia la nivelul competitoarelor sale directe din comunitatea europeana". Oare ce-o mai fi vrut sa zica si Duisenberg cu: "Mentinerea unei rate a inflatiei scazute si stabile reprezinta cea mai buna contributie pe care o politica monetara o poate aduce pentru sustinerea cresterii economice si stimularea crearii de noi locuri de munca"?! Probabil ca nu se referea la "modelul social bazat pe solidaritate" finantat prin taxe pe vicii.Citește pe Antena3.ro