Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Puradeii din autobuze şi-au adaptat colindele la exigenţele actualităţii socialiste
Viscolul de azi-noapte a adunat zăpada lângă bordurile trotuarelor. Un nămete uriaş ţine locul acum de staţia Unirii din faţa Magazinul Cocor. Bate un vânt năprasnic, înfigând suliţe de foc în mulţimea din staţie. Fulgi deşi joacă năuci încolo şi încoace. Lumea bate mărunt din picioare şi-şi plesneşte palmele una de alta, ca şi cum s-ar mira. Alţii, ca şi cum ar vrea să zboare, din când în când se plesnesc şi peste şolduri. Vârât până la brâu într-o căciulă cu clape, un ins de la ITB se agită în mijlocul străzii. Şuieră dintr-un ţignal, dă din mâini, se agită încolo şi încoace: în principal pentru a se încălzi, în secundar, pentru a nu lăsa autobuzele să facă staţie acolo, ca să nu se împotmolească. De pe trotuar, toţi îl înjură cât pot de convingător: tâmpitule, nenorocitule, ce-ai cu autobuzele? Suflând în pumni ca să se încălzească, agitându-se întruna, pentru că unele dintre autobuze dau să se oprească, nenorocit din cauza viscolului, insul strigă disperat: nu eu sunt de vină, directorul general a dat ordin!
– Tâmpitule – îi strigă cei de pe trotuar şi pornesc mai departe, spre Universitate, evident răcoriţi.
Un nou val îi ia locul nerăcorit.
– Tâmpitule!, îi strigă şi acesta.
*
ANTOLOGIA LITERATURII ADMINISTRATIVE
Anunţ pe uşa unui atelier de reparat obiecte sanitare: închis. Sunt la Gică!
*
DE PE VREMURI
Puradeii din autobuze şi-au adaptat colindele la exigenţele actualităţii socialiste:
"Frunză verde bob năut
Noi vrem pace pe pământ,
Noi vrem blocuri de beton,
Nu bombe cu neutron.
Frunză verde de piper
Să trăiască dom’ şofer,
Că ne-a dus motorizat
Şi nu ne-a accidentat."
*
SCANDAL CU ELEVE
Cinci eleve dintr-a unsprezecea vor să ajungă în Centru cu maxi-taxi. Ca să aibă loc, s-au urcat la penultima staţie şi, ajunse la capăt, refuză să coboare. Coada de aici, uriaşă, se revoltă.
– Să le dăm jos! Să le dăm jos!, strigă toţi componenţii ei. Sfârâind ca o tigaie încinsă, maxi-taxiul se opreşte în dreptul primilor cetăţeni ai cozii. Dintre aceştia se desprinde un ins înalt, cu căciulă şi mai înaltă, care, interzicând celorlalţi să se urce, deschide larg uşa.
– Coborâţi imediat!
– Nu vă e ruşine?! Sunteţi gogeamite muierile, puteţi ajunge în Centru şi pe jos!
Fetele nici gând să coboare. Stau ţepene pe scaune, cu privirile înainte şi capul vârât între umeri. Doar uşoara roşeaţă din obraji le trădează emoţia. Voinic şi el, descheiat la şuba de vânător polar, cu fularul atârnându-i, şoferul a coborât în mijlocul călătorilor pentru a-şi exprima neputinţa. El n-are ce să le facă, nu le poate da jos cu forţa, că-i fac raport. Din uşa larg deschisă, cei din faţă continuă să se oţărască la bietele fete. O cucoană trupeşă, cu un fes de lână împletit în casă, le aminteşte că şcoala le dă o anume educaţie. Toate numai o respirare, pentru că nici nu mai ştiu ce să facă, fetele nu-şi amintesc nimic. Stau ghemuite pe scaune şi, dacă s-ar putea, ar intra în pământ. Dar nu se poate. Un alt bărbat, mult mai energic, taie nodul gordian: sare în maşină şi trage de una. Toate celelalte, roşii la faţă, coboară imediat, strângând deznădăjduite servietele la piept.
*
BODEGĂ DE CARTIER
După ce ai străbătut holul îngust, dominat de garderobă, pe care scrie Program de toamnă, 15-21, te loveşte un miros dulce-acrişor, care-ţi dă o falsă stare de sărbătoare. Exact când ai pus mâna pe clanţa uşii de sticlă, gata să intri, deşi pe ea scrie Ieşire, îţi aminteşti ce-i cu mirosul ăsta. E parfumul unei săli de coafor. Amestec greu de aburi, de apă de colonie şi de miros de trupuri de femei spălate. Înaintea bodegii aici a fost un salon de coafură. Deşi au trecut câteva luni bune de la schimbare, mirosul profilului anterior, rămas în pereţi, e mult mai puternic decât cel de ciorbă de varză, specialitatea casei. Sub neoanele chioare, străduindu-se zadarnic să umple de lumină sala imensă ca un hangar, aerul e plin de gesturi. Aproape toţi cei de pe la mese se bat cu pumnii în piept, îşi duc mâna la gură, unii la urechi şi nu de puţine ori sar în sus ca arşi.
– Astă-seară e joia surdomuţilor, dezvăluie celor curioşi o ospătăriţă între două vârste. După care, ştergând masa energic, cu mişcări precise, nu ezită să-i ardă unui surdomut, care stă la masă paşnic, una peste frunte cu cârpa.
Cel lovit deschide gura şi compune ceva între un hm şi ţăcănitul unei maşini de cusut.
– Zice că vrea o bere, precizează ospătăriţa.
Din volumul "Veselia generală", în curs de apariţie.
Citește pe Antena3.ro
