Greul îl duc oamenii politici. Sunt unii care nici nu mai pleacă noaptea acasă. Dorm în studioul unde sunt chemaţi să se producă. Câţiva trec în aceeaşi zi cam pe la toate televiziunile cu audienţă naţională. Cred că noaptea îşi pun prişniţe la fălci, fiind de presupus că trebuie să-i doară la cât de multe vorbe au de tocat peste zi. Noroc că mai există şi maneliştii, tot dătători cu gura şi ei, dar altfel în folosul menţinerii poporului în contact permanent cu cultura. Şi mai sunt oamenii din fotbal. Nu toţi, ci guriştii, în accepţiunea pugilistică a termenului. Pumnangii cu gura adică. Dacă mai adăugăm câteva creatoare de modă şi nişte videoclipiste din generaţia fragedă, constantăm că am epuizat lumea importantă a ţării. Vă daţi seama ce responsabilitate uriaşă apasă pe umerii celor de mai sus? Toţi aceştia nu trăiesc aproape deloc pentru ei. Că le naşte nevasta sau numai pisica, că şi-au cumpărat chiloţi manga şi s-au făcut într-o seară tanga la o terasă (pentru cine vrea poate citi invers), că li s-a urinat o vrăbiuţă pe parbrizul maşinii sau că li s-a gripat maşina în trafic (liniştiţi-vă, nu e vorba de gripa porcină) faptul e de o semnificaţie copleşitoare şi trebuie adus iute la cunoştinţa naţiunii.
Noi, ăştialalţi, majoritarii, suntem nişte profitori ordinari. Stăm tolăniţi în fotolii şi ne batem pe telecomandă. Vieţile noastre, pare curios, dar avem şi noi câte o viaţă, le ţinem la păstrare. Trăim vieţile celor ce trăiesc doar pentru noi. Iubim cu sentimentele lor. Plângem cu lacrimile lor. Ne pansăm speranţele cu vorbele lor. împărţim microfonul la nunţi visând la ziua când vom împărţi şi ciubucul. Fără număr, fără număr, fără număr sunt clipele pe care le petrecem împreună. Industria de sforărit şi panificaţie (în sensul că în mâinile ei se află pâinea şi cuţitul) e singura ce poate scoate ţara din criză. Deopotrivă cu distrarea sufletelor unor largi mase de cetăţeni, Guţă, Minune şi ceilalţi mai fac un lucru la fel de important, contribuie la sporirea natalităţii. Ne referim nu atât la activitatea lor în spaţiul conjugal, cât la cea pusă în slujba înmulţirii nunţilor. Ce este o nuntă? Preavizul unui botez. Asta în situaţia în care nu se desfăşoară simultan. Alde Becali şi Borcea luptă nu doar pentru interesele lor, ci şi pentru cele ale ţării. Cum? Preluând în contul cluburilor din subordine golurile din buget. Cele din stomac rămân la purtători. E prea de tot ca noi, oamenii de rând, să nu avem chiar nimic. în afară de norocul de a-i avea pe ei, cei ce scutură zi de zi realitatea de praf, fluturând-o ca pe un steag al victoriei în faţa ochilor noştri lăcomoşi. Şi uite-aşa ne trece viaţa, mai bine zis noi ne trecem, deoarece ea, viaţa, ne rămâne aproape întreagă. Doar am trăit-o pe a celor din televizor, morarii de vorbe, salamii cântători, creatorii de chiloţi, plaibecistele cu dinţi de lapte, stelodinamoviştii lătrători şi ghicitoarele în Codul penal. Care o fi atunci explicaţia că, deşi consumăm vieţile altora, murim totuşi în locul nostru? Şi o facem destul de devreme, ceea ce pe mine unul mă duce cu gândul la faptul că lucrurile se petrec taman pe dos. Adică ei ne consumă nouă vieţile. Aşa o fi. Dar ce mai contează? E un amănunt lipsit de importanţă. Să ne închipuim cum ar fi ca pe micul ecran să defileze de dimineaţa până noaptea târziu academicieni, scriitori, pictori, oameni de ştiinţă, doctori, profesori. Pe lângă faptul că toţi aceştia sunt oameni neinteresanţi, ne-ar paşte în mod sigur pericolul de a trăi până la adânci bătrâneţi în locul nostru, murind în cele din urmă de plictiseală.
P.S. Un astfel de om neinteresant, pictoriţa Octavia Ţarălungă, deschide mâine la ora 18:00 o expoziţie la Galeriile Simeza de pe Bulevardul Magheru. Va prezenta, cu voia dumneavoastră, un ins la fel de neinteresant: semnatarul acestor rânduri. Dar asta este nimic pe lângă miza, neinteresantă şi ea, fireşte, a acestei expoziţii: banii obţinuţi din vânzarea tablourilor vor fi donaţi integral pentru tratarea copiilor bolnavi de leucemie. Dacă treceţi prin zonă poate vă asumaţi riscul şi intraţi.