Norocul s-a săturat de noi

S-a spus că am intrat în NATO cu noroc, la fel şi în UE. Că am avut conjuncturi norocoase când în România au intrat 37 de miliarde de euro în investiţii străine directe în perioada 2004 - 2008. Eu cred că era vorba de altceva decât noroc, anume ceva politică bine condusă. La intrarea în criză în 2009 s-au găsit unii zeloşi să afirme că avem noroc de un guvern sub bagheta lui Traian Băsescu. Acum însă nouă din zece români nu mai amintesc de noroc ci blesteamă ghinionul. Şi, într-un fel atât raţional cât şi emoţional, chiar aşa e căci nu pot decât să constat (nu să cred) că e vorba de o politică rău condusă.

După o nemiloasă creştere a preţurilor, atât de brutală încât nu încape în ea nici noroc, nici ghinion, în ce stare ne aflăm? Una foarte nesigură, căci e foarte puţin probabil să nu plătim un nou preţ, extrem de usturător din cauza "ghinionului" numit preţul petrolului, care a explodat şi nu se află sub controlul pieţei mondiale. Dacă economia mondială nu e pregătită pentru acest şoc, cea a României, rău condusă, nici atât.

Oare cauza e că norocul s-a săturat de noi, adică de prostiile noastre? Sau că românii arată neîn­cetat că doresc să fie păcăliţi? Nu tocmai. Aduşi în situaţia în care însăşi existenţa noastră pare de neînţeles, am găsit un text al lui Hegel (analizând pe Kant) exact despre starea în care existenţa nu e înţeleasă: "Noi nu suntem buni de nimic, şi fiindcă nu suntem buni de nimic, nici nu suntem şi nici nu vrem să fim buni de ceva. Există o umilinţă şi o mo­destie foarte fals creştină să vrei, să fi excelent prin starea ta deplorabilă – să faci din cunoaşterea nimicniciei tale orgoliu lăuntric şi mulţumire de sine".

România reală de azi ne părea ieri imposibilă. Şi totuşi această realitate există. Ce e posibil? Doar ceva şi mai rău? Dacă ar fi aşa atunci însuşi conceptul, adică România, nu ar avea alt conţinut decât cel ce produce atâtea rele. Nu cred că e aşa şi de fapt nici nu are cum să fie aşa măcar pentru motivul că ambele contrarii (un concept bun şi un conţinut aflat în derivă) ar fi, potrivit lui Kant, egal de necesare. Un lucru e valabil, altul vrem să-l respingem. Contează ce se impune.

Pentru cinstirea adevăratei şi sincerei umilităţi nu ai voie să rămâi jalnic. Câtă vreme politica e goală şi România oarbă, adică politica e lipsită total de competenţă şi România nu se mai vede pe sine, poate că suntem în contradicţie cu barbaria care ne cuprinde treptat şi sigur, dar în luptă cu ea nu suntem. Privim realitatea, nu ne place deloc, şi? ... Putem însă primi realitatea, oricât de grea, în şi printre noi când avem un plan care acum ne lipseşte. Între a privi şi a primi se află momentul încrederii. Încrederea nu vine doar printr-o schimbare de imagine. Nu recunosc nici o autoritate şi nimic altceva, oameni sau stări de lucruri, care se îndreaptă împotriva libertăţii noastre. Iar necesitatea pe care o recunoaştem în societate nu poate fi altceva decât o bună rânduială şi nicidecum haosul corupţiei şi ambiţiei de putere. Tot ce este moral şi drept se bazează pe libertate. Fiindcă am redobândit-o atât de greu, fiindcă vrem să ne bucurăm de ea, trebuie să recuperăm şi voinţa, care, ea, ne arată că suntem cu adevărat liberi.