x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Norocul şi ghinionul unui "băiat bun"

Norocul şi ghinionul unui "băiat bun"

de Maria Timuc    |    12 Noi 2010   •   00:00

Un grup de mafioţi duc un "băiat bun" la şeful lor: "Ieri aveam ghi­nion, dar azi sunt mai norocos decât tine! Tu ai ghinion azi, dar ieri erai norocos, îţi dai seama?", îl întreabă şeful mafioţilor pe băiatul bun. "Da", îngaimă băiatul bun... "Îţi dai seama că ieri erai norocos, dar e prea târ­ziu! Aşa fac oamenii, vor ceea ce au avut ieri sau ceea ce au alţii", spune mafiotul. Dialogul acesta - în esenţă spiritual - apare într-un film difuzat de Pro Cinema joi seară. Un film cu o distribuţie "regală", a cărui spiritualitate de cea mai înaltă clasă este ascunsă într-o intrigă cu bandiţi redutabili şi un băiat bun.

Aşadar, degeaba îţi dai seama că ai fost norocos ieri; e prea târziu. Ai pierdut trăirea "în prezent". Ai pierdut momentul norocului tău. Ai pierdut esenţa trăirii atâta vreme cât ai fost inconştient de norocul tău. Atâta vreme cât ai fost inconştient de starea ta de bine când ea era prezentă, ai pierdut, chiar dacă eşti un băiat bun. Banditul conştient de norocul lui savurează prezentul. Nu se mai gândeşte la ghinionul de ieri şi nici nu se mai interesează de ceea ce va fi mâine. Banditul nu trăieşte în trecut, nici în viitor. El este prezent acum, în clipa norocului, o savurează şi, prin aceasta, el dovedeşte că înţelege existenţa şi natura ei. Sigur că spunem "banditul" ca pe o metaforă, aşa cum o prezintă şi filmul. Nu înseamnă că "un bandit veritabil" este conştient în mod obişnuit, dimpotrivă. Atâta vreme cât a ajuns bandit, pe un nivel esenţial al minţii, al trăirii şi al faptelor el este inconştient. Cel conştient cu adevărat nu ajunge mafiot, căci una dintre marile dovezi ale conştienţei umane este dimensiunea morală.

A fi în prezent, a percepe ce este chiar acum, a fi conştient de ceea ce-i bun acum, în clipa asta, în ziua asta, în experienţa imediată a vieţii tale, a savura, a înţelege şi a aprecia faptul că eşti norocos doar pentru că nu te-a răpit un mafiot înseamnă a fi treaz. Dacă ţi-e bine acum, dar te gândeşti doar că era mai bine ieri şi azi e rău, dacă te uiţi către alţii şi îţi doreşti ce au ei, pierzi conştienţa propriului prezent şi prin asta dormi. Adică, nu eşti treaz. Nu eşti conştient acum. Mâine-i prea târziu să fii conştient. Dacă mintea-i trează în prezent, te bucuri acum fiindcă eşti sănătos, de exemplu. Se poate să-ţi lipsească multe lucruri şi se poate să priveşti cu năduf către unii care le au în exces. Dar norocul tău este acela că eşti sănătos. Alţii au chiar mai puţin sau mai mult decât tine şi ghinionul de a fi bolnavi. Dacă eşti sănătos, apreciază asta. Savurează-ţi norocul acum. Se poate să nu fii perfect sănătos, se poate să iei pastile pentru diabet sau pentru cine ştie ce alte probleme, dar şi aşa se poate să fii mai norocos decât mulţi alţii, a căror boală nu are leac. Se poate să o duci destul de greu cu resursele materiale, dar tot e posibil să fii mai norocos decât alţii, care nu au resurse materiale deloc. Să nu-ţi apreciezi partenerul de viaţă după ce te-a părăsit, e prea târziu! Să apreciezi o slujbă când o ai, căci, dacă devii conştient de norocul de a o avea după ce n-o ai, e prea târziu. Eşti norocos dacă poţi să mergi, alţii nu pot. Eşti norocos dacă nimeni nu te agresează; alţii se confruntă cu violenţa. Eşti norocos dacă eşti liber; alţii nu sunt. Eşti norcos dacă ai pentru cine să munceşti, alţii nu au pe nimeni pe lume.

Să avem grijă ca pentru noi să nu fie ca pentru băiatul bun, adică "prea târziu"! Cât de mic ne-ar fi norocul, cine ştie ce ne rezervă ziua de mâine? E un noroc chiar să te plictiseşti şi de aceea să te bucuri de clipa plictisului, căci alţii plâng pentru o pierdere cumplită în clipa aceea. Alţii n-au mâncare să le pună pe masă copiilor. Viaţa conţine o sumedenie de ghinioane şi - până la urmă - fiecare trece prin unele dintre ele într-o zi. Problema noastră ţine de percepţie. De capacitatea de a ne concentra mental în clipa asta. Dacă ne amintim de noroc după ce el a trecut, e prea târziu. Trăim în minte şi realitatea curge pe lângă noi cu noroc cu tot. Oamenii buni trec pe lângă mintea nemulţumită a "băiatului bun", căci el poate vedea doar ceea ce nu are, nu şi ceea ce are. Situaţiile fericite curg neobservate pe lângă mintea nemulţumită şi inconştientă de formele norocului, uneori banale, plictisitoare sau liniştite. Să vezi norocul la vreme, asta înseamnă pu­tere de concentrare mentală şi noroc teribil!

×
Subiecte în articol: editorial