De cum ingena gerul si suspina streasina, se puneau orataniile pe ouat. Gastele, ratele si gainile simteau parca primavara in fiecare rasucire de vant. Adulmecau prin ciocurile ferme ori caraghioase adierea din rascrucea anotimpurilor si-o inganau intr-un fel anume. Le gaseam pitulate in cotloanele soprului ori prin podul plin cu fan. Isi faceau cuibare unde nici nu banuiai si gangureau spornic. Chiar si in balegarul framantat de copitele oilor isi improvizau culcusuri. Inaintam anevoie prin noroaiele amestecate cu paie, in cautarea ascunzatorilor misterioase. Strangeam in poala bilele alea tuguiate si albe, atent sa nu le stric fragilitatea.
Cand urcam in pod ma invaluiau miroasele de iarba cosita de demult. Tolanit pe lucerna uscata de cu toamna, ma napadea dorul de vara parfumata. Si-o caldura inmiresmata se ridica din gramajoarele sortite sa fie rumegate de dobitoacele din obor in dardora iernii. La sfarsit de martie, ma-marea alegea ouale pentru clocit. Le lua in mana aspra, unul cate unul, si le cerceta pe indelete in lumina lampii cu gaz. Seara, la lasarea intunericului. Flacara de la festila inmuiata in gaz le scotea la iveala "samanta'. Un banut galbui, rasarit spre capatul ascutit. Ori dimpotriva, la cel rotunjit mai domol.
Stateam alaturi de batrana mea, fascinat de vrajitoria ce se desfasura chiar sub ochii mei de copil uimit. Pe cele cu "samanta' le aseza intr-o cutie de lemn si le pastra la racoare, in odaia neincalzita. Spre Paste, cadeau gainile clote. Si gastele cadeau clote, numai ratele nu se invoiau la asa ceva. Habar n-am de ce se incapatanau sa-si dea ouale altor zburatoare domestice, si nici azi n-am deslusit pricina lipsei lor de instinct matern ! Clotele astea se trezeau dintr-odata incremenite intr-un loc, iar daca te apropiai de ele te incaierau. Isi zbarleau penele, isi infoiau aripile si se repezeau sa te loveasca cu pliscul. Ce mai, nu mai mancau, nu mai beau apa, le cuprindea nitam-nisam melancolia si zaceau zile in sir. Li se ingrosa galsul si capata inflexiuni ciudate.
"Porumbaca aia motata e clota', o auzeam pe bunica. Toate pasarile aveau un nume acolo, niciuna nu scapa nebotezata. O lua cu binisorul si o incorona regina peste vreo douazeci de oua. Regatul nu era cine stie ce, un cos din nuiele si un maldar de paie de grau. Roase, nu din alea neatinse de botul ierbivorelor din batatura. Closca sedea cu noi in casa cam o luna si nu zicea nici pas. Isi pazea ouale, picotind sau ciorovandu-se ragusit cu nepoftitii ce-i dadeau tarcoale. La soroc, puisorii crapau coaja ingalbenita de indelunga sedere privegheata si umpleau incaperea cu un piuit sprintar. Navaleau din gaoace molatic, caznindu-se sa-si dezlipeasca puful de "placenta' deja uscata. Doamne, ce frumosi erau ! Galbeni, albi, negri, maronii, vargati, in culori care mai de care. Unii ieseau cu gatul golas si simteam nevoia sa-i incalzesc in causul palmelor mele gracile. In doua-trei zile nu mai ramaneau decat coji in jurul cosului, puii se inzdraveneau iute, ciugulind malaiul ud presarat pe pamantul batut al pardoselii.
Curand, closca isi lua odraslele si pleca afara, priponita de-un picior. O tinea legata cu o sfoara indeajuns de scurta sa nu se spanzure, biata. Numai bobocii de rata cresteau singuri, orfani din nascare, amaratii ! In aprilie si mai, pe orice linie a Islazului te impiedicai de cardurile de pui si boboci manati la iarba. Cateodata, zaboveam in preajma lor si ne marturiseam unii altora povestile noastre de copii fericiti si feriti de grijile mature.
Azi-noapte am visat ca ma aflam pe ulita aceea mitica din basmul copilariei, laolalta cu liota de pui si boboci de atunci incurandu-se pe petecele de troscot si trifoias. Pe la porti se itisera capetele vecinilor morti intre timp. M-a cuprins tristetea, plansul m-a podidit brusc, din toate incheieturile sufletului. Plans oniric, neputincios, pe infundate, nici macar nu-mi auzeam galgaind sfasierea inimii nostalgice. Desi visam, am realizat dintru inceput ca lumea aia a murit definitiv, si cum sa n-o bocesti ? Cum ?