Nu-ul irlandez: Ce intrigă şi ce nu

Deşi existau indicii ce sugerau că este posibil ca referendumul irlandez să se soldeze cu un "nu", se miza la Bruxelles şi în capitalele principale din UE totuşi pe un deznodămînt favorabil în privinţa Tratatului de la Lisabona (TL). Ce intrigă în acest rezultat sînt cîteva aspecte demne de relevat.

Deşi existau indicii ce sugerau că este posibil ca referendumul irlandez să se soldeze cu un "nu", se miza la Bruxelles şi în capitalele principale din UE totuşi pe un deznodămînt favorabil în privinţa Tratatului de la Lisabona (TL). Ce intrigă în acest rezultat sînt cîteva aspecte demne de relevat. Elitele politice şi culturale din Irlanda au fost şi sînt în majoritate covîrşitoare favorabile construcţiei europene în spiritul TL, neexistînd aliniamente politice opuse în această privinţă. Irlanda este o ţară care a beneficiat din plin de transferul de fonduri europene, care au ajuns în unii ani la circa 3% din PIB. Cu aceşti bani s-a contribuit în mod substanţial la dezvoltarea infrastructurii, la finanţarea modernizării de ansamblu a ţării. De la un venit pe locuitor care era în jur de 2/3 din media Uniunii cu circa două decenii în urmă, acum Irlanda a ajuns la o cifră cu peste 40% superioară mediei; avem de-a face cu un progres uimitor, care justifică denumirea de "tigru celtic" pe care a primit-o economia irlandeză – în pofida unor dificultăţi întîmpinate în ultimul an pe fondul crizei financiare internaţionale. Drept este că este o exagerare să fie pus tot progresul economic pe seama integrării în Uniune, fiindcă mult din acesta se datorează reformelor aplicate de guvernele irlandeze în ultimele decenii cu tenacitate şi coerenţă – aici, un rol special avînd accentul pus pe educaţie. Că limba engleză a facilitat prezenţa unor mari companii internaţionale la Dublin şi în alte oraşe este adevărat, dar reformele au fost un element determinant de străpungere pentru evoluţia societăţii irlandeze după aderarea la Uniune.

Am făcut referire la importanţa reformelor nu întîmplător. Înainte şi după referendum au fost voci în Uniune care au avertizat sau au reproşat taberei refuziţioniste ingratitudinea faţă de beneficiile pe care Irlanda le-a avut de pe urma integrării. Parţial corecte, aceste observaţii au neglijat însă rolul reformelor interne şi al eforturile cetăţenilor irlandezi pentru emancipare economică. Sînt alte ţări în Uniune care au beneficiat de sume apropiate (judecate în termeni relativi) şi care nu au înregistrat, nici pe departe, progresul economic al Irlandei. Dar tot justă este observaţia că, odată intrată în UE, Irlanda şi-a disciplinat conduita bugetară, a adus inflaţia la cote rezonabile, a ameliorat administraţia publică (de care depindea absorbţia fondurilor UE), a reuşit să adere fără probleme la zona euro. Una peste alta, tabloul schiţat mai sus oferă motive pentru a fi intrigat de acest vot negativ.

Există şi raţiuni care explică votul. De nu puţini ani se vorbeşte în Uniune despre un "deficit democratic", de modul în care elite politice (incluzînd aici şi funcţionarii superiori din Comisie – aşa-numiţii eurocraţi) dialoghează cu cetăţenii. Totul a devenit mai clar în această privinţă cu ocazia referendumurilor din Franţa şi Olanda din 2005. Din păcate, există o funcţionare a ansamblului UE care ţine, îndrăznesc să spun, îndepărtate instituţiile cu pronunţată identitate europeană de grijile cetăţeanului obişnuit. Chiar gama extinsă de prerogative rămase în tolba guvernelor naţionale face ca atenţia cetăţenilor să fie aţintită, în principal, la liderii naţionali. Şi nici nu ajută la imaginea ideii europene tipul de comunicare guvernamentală care blamează, cum spunea Barroso, Comisia de luni pînă vineri – pentru că sîmbătă sau duminică să se ceară un vot favorabil cetăţenilor.

Tratatul de la Lisabona este necesar pentru a întări dimensiunea europeană în ceea ce face fiecare ţară membră a UE, pentru a întări demersurile UE ca actor global.