Numai dupa miros

Prima zi a fost o aventura. Lui Ion Stan, un student la Drept care-si putea permite o camera numai a lui in oras, i-au trebuit fix doua ore ca sa-si gaseasca gazda.

"Ai vazut - l-a mustruluit cu mult tact doamna Berciu, care-i inchiriase garsoniera - , ai vazut ce se intampla daca nu-ti notezi undeva strada si blocul? Cauti ca naucul prin cartier toata noaptea". Femeia nu numai ca era sincer ingrijorata de indaratnicia chiriasului ei, dar se vedea ca stia mai multe. Ezita insa sa-i spuna cum, tot asa, un student ca el, simpatic si incapatanat, uitase numele strazii si numarul blocului si de o luna ratacea cu mintile vraiste printre turnurile cu zece etaje - care se chemau fara nici o noima M27 bis, F-01 sau BG 33 - intreband pe toata lumea: "Nu va suparati, nu stiti cumva unde locuiesc eu?".

Dupa o saptamana, Ion Stan nimerea de-acum la fix aleea lui si intrarea F a blocului C 17-C 17 A. O facea dupa miros. La coborarea din autobuz ocolea scurt gramada de gunoaie dospite din spatele restaurantului Golden Schlitz, care puteau a chistoace ude si a legume fermentate, si o tinea drept. Iar nasul il ducea intotdeauna spre duhoarea din ghenele complexului pentru nefamilisti. Ion Stan reusea, dupa doar sapte zile de antrenament, s-o ia reflex la dreapta, in momentul in care parfumul de prezervative ieftine era biruit de acela al canalizarii sparte. Important era sa nu ajunga cu pantofii in balta unde pluteau fecalele muncitorilor din constructii. Pentru un student la Drept, Ion Stan avea un nas de expert in mirosuri. Se vede treaba ca acest dar deosebit al sau mergea cel mai bine la canalizarile vechi si infundate, fiindca Ion Stan isi dadea seama de departe daca zidarii si faiantarii mancasera la pranz conserve de fasole in garantie sau cu termenul depasit. Puteai sa-l porti legat la ochi prin orice margine a cartierului si Ion Stan deosebea dupa miros si cartierele din jur. Cu ochii inchisi, doar adulmecand intr-o parte si-n alta si stranutand zdravan de cateva ori, spunea unde era Nordul, respectiv Fabrica de paine, si unde Sudul, adica Abatorul de vite.

Ion Stan nimerea din prima incercare cartierul, tot din prima dibuia si blocul, dar, cand se trezea la intrarea F si urca in sfarsit treptele spre lift, mirosul nu-i mai slujea la nimic. Din toate apartamentele razbatea o emanatie statuta de varza calita. Pe sub usi, prin gaura cheii si chiar strabatand betonul, cei douazeci si patru de ani de varza calita, gatita de cateva ori pe saptamana in toate bucatariile, isi trimiteau tariile in casa scarii.

Intr-o noapte, cand liftul era stricat si toate becurile de pe paliere fusesera furate preventiv de locatari, ca sa nu vina sa le fure cei de la alte scari, Ion Stan a orbecait dintr-un damf de varza in altul, ca orbii. Si cand credea c-a ajuns la etajul zece, la garsoniera lui, ba se trezea la sapte, ba la trei. Dar studentul Ion Stan era tenace. "Nu se poate - si-a zis el cu nasul paralizat de duhorile noptii - pana la urma ajung eu unde trebuie." Si chiar asa s-a si intamplat. A ajuns in Canada. Doar dupa miros.