Flota civilă interceptată recent de forţele militare israeliene în apele Mediteranei de Est nu a avut atât de-a face cu umanitarismul, cât cu blocada impusă Gazei de Israel după ce controlul acestui teritoriu a fost preluat de radicalii mişcării Hamas. Este evident că acţiunea amintită a fost o provocare. Ea ar fi reuşit să contribuie în mică măsură la rezolvarea problemelor umanitare cu care se confruntă palestinienii. În schimb, era menită să provoace o reacţie israeliană de natură a emoţiona opinia publică internaţională şi, sub presiunea acesteia, să determine punerea în discuţie a blocadei sub aspectul legalităţii, moralităţii şi eficienţei.
Despre blocadă şi nu despre flotilă şi oprirea ei trebuie, deci discutat. Când cineva trece strada pe roşu este limpede că poliţistul îl opreşte şi îl amendează. Nimeni nu se poate aştepta la altceva. Faptul că stopul a fost prost sau ilegal instalat ori că trecerea străzii a fost motivată de intenţii pioase este o altă problemă. Provocarea este o acţiune comisă cu scopul de a atrage un răspuns defavorabil prin efectele sale celui care reacţionează. De aceea, provocării nu trebuie să i se răspundă. De astă dată, Israelul a avut de ales, însă între credibilitate şi simpatie. Răspunzând provocării, respectiv oprind flotila manu militari, a confirmat că este gata să facă ceea ce spune, dar a pierdut o uriaşă doză de simpatie.
Emoţia creată a făcut întreaga omenire să condamne acţiunea israeliană fără a mai aştepta rezultatele investigării celor întâmplate. Dacă ar fi lăsat flotila să treacă, Israelul ar fi câştigat în simpatie, dar şi-ar fi pierdut credibilitatea. Care este mai importantă: credibilitatea sau popularitatea? Iată o întrebare la care majoritatea politicienilor ar răspunde prin sacrificiul credibilităţii. Asta explică de ce elitele politice sunt uneori simpatice, dar constant necredibile. Răspunsul dat de Israel, atipic pentru politica actuală, dar nu şi pentru el, a avut costuri însemnate. Dacă s-a dovedit a fi serios în instituirea blocadei, Israelul trebuie să evalueze acum în ce măsură blocada este viabilă şi eficientă.
În primul rând, este clar că blocada a generat un dezastru umanitar în Fâşia Gaza. Acest dezastru a radicalizat populaţia palestiniană, dând apă la moară extremiştilor. O atare evoluţie nu consolidează securitatea Israelului. În plus, situaţia amintită legitimează moral provocări cu „faţă umanitară", lipsind Israelul de solidaritatea internaţională de care are atâta nevoie. Lupta cu terorismul în Gaza va fi câştigată numai atunci când Israelul va asigura palestinienilor de acolo mai multă securitate existenţială decât securitatea identitară oferită de Hamas, aşezând solidaritatea modernă în locul socializării arhaice. Viitoarea flotilă umanitară va trebui să ajungă în Gaza sub pavilion israelian. Astfel, credibilitatea şi popularitatea se vor uni, devenind fundament al unei securităţi durabile pentru toţi.