O gogoşică, două, trei...

De ce apelează lumea la comportări făţarnice? De ce nu are voinţa de a discerne între adevăr şi falsitate? Pentru că "nu există limite. Oricine e capabil de orice, să ştii, de absolut orice", ar răspunde scriitorul britanic Aldous Huxley, spre dureroasa-mi surpriză.

Zilele acestea, m-am trezit îngropată într-un noian de întrebări şi nelinişti: există vreo persoană care să nu fi spus o minciună pentru a obţine un beneficiu? De ce îşi ascund oamenii adevăratele valori şi aruncă în ceilalţi cu fel de fel de născociri? De ce nu vor să fie unici şi caută măşti sub care să îşi ascundă prezenţele iluzorii?

Mai dăruieşte cineva zâmbete sincere? În ce priveşte falsitatea, nu mai deschidem DEX-ul, aşa cum am făcut-o în numărul anterior, când am vorbit despre naivitate, pentru că toţi ne-am confruntat, la un moment dat, cu acest taler cu două feţe.

Pentru a supravieţui în această societate, trebuie să luptăm ca într-o junglă, urmând ca cel mai bun (şi nu neapărat cel mai cinstit) să supravieţuiască. Unii se folosesc de diverse "scuturi" pentru a le fi superiori celorlalţi. Şi cum altfel decât împroşcând cu minciuni, pentru că e mai la îndemână să arunci câte o gogoşică, câte două... Ei "îmbracă" nişte măşti în funcţie de persoana pe care o au în faţă şi în funcţie de situaţie, ca să îşi mascheze prezenţele iluzorii. Nu de puţine ori sunt aruncate privirile cu dublu înţeles ori zâmbetele false la fiecare colţ de stradă. Acestor laşi, că nu pot fi numiţi altfel, le este frică de adevăr, de ceea ce sunt ei cu adevărat; s-au îndepărtat de la natural şi au lăsat loc falsului în sufletele lor. Şi ca să îl citez pe filosoful Benjamin Franklin, "mincinosul e ca falsificatorul de bani; primele sale minciuni depăşesc adevărul, dar, îndată ce se dă pe faţă falsitatea vorbelor sale, ele încetează să mai aibă valoare".

Acoperiţi-vă ochii şi imaginaţi-vă un băiat îndrăgostit de o tipă superbă. Ajunge, printr-o minune, la prima întâlnire cu ea. Disperat, panicat, află că ea caută un partener calm, tolerant şi punctual. Zbang! Parcă primeşte o lovitură în inimă cu cel mai ascuţit pumnal. Dar el are două variante: să fie cinstit cu riscul de a o pierde sau să îi vândă câteva gogoşi, cum ar fi că el "nu" este chiar un maniac intransigent care întârzie mereu... Ce alege? Alt exemplu: o femeie are neapărată nevoie de un loc de muncă. Numai că acel post poate fi ocupat de o persoană sociabilă, sprintenă şi leală. Ea are, ca şi băiatul amorezat de mai sus, două variante: să spună adevărul şi să nu primească postul sau să evite să le destăinuie că este închisă în ea, molatică şi necinstită. Oare ea ce alege? Dar dumneavoastră?

Acum deschideţi ochii. Aş vrea să cred că doar v-aţi imaginat scenele de mai devreme, dar, din păcate, unii chiar le-au trăit.

E drept că e loc pentru toţi pe pământul acesta, însă o gogoşică, două, trei chiar strică! "Un om făţarnic are două feţe şi nici un obraz", dacă este să ne luăm după Nicolae Iorga. Aşadar, începem să facem curăţenie în sufletele noastre?