O lume în delir

Şeful poliţiei din Piatra Neamţ a fost înregistrat de camerele de supraveghere în timp ce bătea o minoră. Chiar în interiorul instituţiei pe care o conducea. Copila era o hoaţă de buzunare şi fusese prinsă taman când şterpelea un portofel de la un fraier. În imaginile difuzate pe posturile de televiziune, caraliul o ia la şuturi pe delincventă şi apoi o plesneşte peste scăfârlie. I-o fi zis ceva drăcoaica, o fi făcut ea ceva, nu ? ca să-l citez pe întâiul mardeiaş al ţării. Da' eu nu cred că ditamai comandantul a pălmuit-o de-adevăratelea pe suspectă, nu nici, pomeneală ! E doar un trucaj şi aştept trupa scamatorului Funeriu să iasă şi să ne explice cum vine chestia cu pixelul albastru. Fiindcă, de fapt, mâna gaborului nu este a lui, o să confirme asta, mai târziu, experţii criminalişti, sunt sigur. Şi, oricum, nemţeanul va invoca precedentul prezidenţial şi-şi va repera onoarea pierdută deocamdată. Probabil că opoziţia din inspectoratul judeţean i-a ticluit filmuleţul ca să-l compromită şi să-l azvârle oprobiului public. Din motive care îmi scapă, mai marele poliţiştilor din Piatra Neamţ a demisionat la prima strigare. Bătăuşul din Deal e tot în palat şi nu dă semne că ar pleca, răscolit de gestul imprevizibil şi nescontat al moldoveanului. Că, pe bune, ce diferenţă vedeţi voi între ăştia doi ?

O româncă s-a aciuat prin Franţa, să câştige o franzelă mai albă decât acasă. Era medic anestezist. S-a dus acolo cu soţul şi copilaşul. Zilele trecute s-a sinucis, aşa zic autorităţile din Hexagon. Din cauza surmenajului, a muncii neîntrerupte timp de 24 de ore, susţin unii. Ba de dorul de casă, a găsit un răspuns la îndemână, exonerator de răspundere, ministrul Sănătăţii de la Paris. Ce triste vremuri, să te omori de dorul de casă… Exploatarea consimţită de bunăvoie adânceşte depresia, iar de aici până la suicid drumul stă într-o pastilă letală. Încă un cap de locuitor sacrificat pe eşafodul corporatismului sălbatic. Capitalismul şi-a mai devorat un contribuabil. Dar nu-i mare scofală, pe nefericit l-a pierdut dorul de casă, nicidecum sentimentul inutilităţii şi umilinţa de a-i fi fost furată mândria naţională şi profesională. Politrucii sunt pretutindeni la fel, şi surparea umanităţii lor li se datorează, nu calicilor surghiuniţi prin vitregele străinătăţuri, topiţi de aleanul bătăturii natale.

Preaplinul de el însuşi Putin se amuză copios pe seama nătângilor euro-atlantici. Mai ieri a ieşit şi a promis nou-anexaţilor din Crimeea o mărire a lefurilor. Aşa, să simtă şi mujicii de ce au votat covârşitor pentru întoarcerea peninsulei la sânul Maicii Rusia. Un fel de plocon oferit cu dărnicie de ţarul milostiv. Un vot la referendum, un spor la salariu, ca-n orice democraţie electivă. Ete, d-aia îmi place mie capitalismul, că e o vânturare de vorbe mari – libertate, egalitate, fraternitate – într-un closet.

Un ministru dâmboviţean, din seria scurtă de primăvară, s-a grăbit să ne asigure că în mandatul său fiecare cetăţean al României va avea o societate comercială. Să mă tăvălesc pe jos de râs, nu alta ! Din ce galaxie o fi picat individul ? mă întreb prostit în faţă. Domnu' Ponta, duceţi-l, bre, pe exaltatul subordonat prin ţară, plimbaţi-l niţel pe la Însurăţei, Ţăndărei, Făurei şi alţii ca ei, să se dezmeticească. Păi, juma' dintre românaşi n-au descoperit încă hârtia igienică şi pasta de dinţi şi se folosesc de closetul din fundul oborului, păcatele mele ! Auzi, ce parascovenie, românul şi societatea comercială, baba şi mitraliera ! Ptiu drace, cine să mai muncească dacă fiecare va fi director de firmă ?

Secesioniştii maghiari ne dau târcoale, călări pe armăsarii pustei indezirabile. I-a trezit la viaţă criza ucraineană şi caută să tragă Ţinutul Secuiesc dincolo de Tisa. Preşedintele Ungariei se plimbă netulburat şi privat pe la Covasna şi Sf. Gheorghe, aţâţându-i pe separatişti. Românul devine minoritar în ţara lui şi riscă să fie călcat în picioare de cavaleria revanşardă a hunilor. Uniunea Europeană tace, n-o deranjează câtuşi de puţin tropăitul şi nechezatul naţionalist şovin al hergheliei extremiste vecine cu Ardealul.

“Nu pot iubi decât o Românie în delir” ne-a lăsat, cu putere de testament, pesimistul Cioran. Câţi prozeliţi a plodit zicerea cioraniană, aici şi aiurea ! România postdecembristă trăieşte într-un permanent delir –politic, judiciar, economic, mistic şi mediatic - şi nu întrevăd semne de vindecare. Dimpotrivă, maladia a scăpat definitiv de sub control şi ne-a pervertit sufletele şi conştiinţele. Avem minţile încinse de maeştrii în diversiune şi manipulare, zi de zi ni se injectează doza de turbare şi urlăm unii la alţii, ne înjurăm şi ne pizmuim din te miri ce. Măcar de-am cunoaşte pricina bolii care ne-a schimonosit într-atât încât nu mai e chip de împăcare. Cu noi înşine şi cu semenii noştri. Dar la delir s-a spurcat şi americanu' – la delirul grandomaniei – şi a întors planeta cu susu-n jos, căutând să ne oblige pe toţi să gândim ca nişte hot-dogi. Germanu' îi ţine isonul, englezu' aşijderea, francezu' nu putea lipsi din post şi uite aşa Europa e cuprinsă de delirul globalizării. Rusu' are dintotdeauna delirul imperialismului şi cum să-şi abandoneze măreţia de altădată ? Delirul religios al islamiştilor a terorizat de mult creştinătatea şi Pământul tremură să nu încapă cumva în turbanul fanatic al ăstora. Oameni buni, eu am obosit să îndur delirul pârjolitor şi nu înţeleg cum de cineva e în stare să iubească o astfel de anomalie. Sau aiurez eu ?