x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O mie de ani fără o baie

0
Autor: Elsa Exarhu 07 Feb 2010 - 00:00
O mie de ani fără o baie Arhiva personală/


Istoria băilor şi a ritualurilor de îngrijire este fascinantă. După ce în Roma antică suprafeţe de domeniul incredibiului, de 150.000 mp, erau amenajate numai pentru băi publice, iar obsesia pentru îngrijire o depăşea cu mult pe cea de acum, omenirea a trecut prin momente istorice de un jeg inima­ginabil.

Spălatul e doar o chestiune de modă. Asta a făcut posibil ca Elisabeta I a Angliei să afirme: „Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni mă spăl"!


În Evul Mediu, baia avea un rol social interesant, era şi flirt şi dezmăţ, pentru că, aşezate în butoaie cu apă, perechile se îmbuibau cu mâncare în timp ce nişte menestreli le cântau de voie bună. Doamnele şi domnii, căci puteau fi foarte mulţi, stăteau în apă aşezaţi în diago­nală, în aşa fel încât privirea să întâlnească mereu un chip de sex opus. În apă se adăugau petale de trandafiri, infuzii de muşeţel, rozmarin. Doamnele erau coafate, purtau multe bijuterii, se pare că se bea şi mult vin.

În Franţa secolului al XVIII-lea, baia era un lux pe care îl puteai comanda acasă. Companii specializate puteau livra, la comandă, la orice oră din zi şi din noapte băi fierbinţi, cu apă minerală sau simplă. Totul era instalat în salon, unde trona o cadă, ea trebuia umplută „ma­nual", dar în egală măsură golită. Se făceau petreceri în jurul băii, şi uneori farse. Era posibil ca unii să se trezească cu o comandă în chip de farsă, aşa, par mondanité.

Tot în această perioadă, când bideul a fost adoptat, s-au născut situaţii tragicomice. În necunoştinţă de cauză, servitorii au crezut că e vorba despre o supieră mai mare şi interesantă, aşa că mesele festive au avut de multe ori în centru un bideu de porţelan pictat cu floricele şi plin cu supă.

Pe câmpurile de luptă, regii aveau privilegiul de a se bucura de o cadă special transportată pentru ei. Erau piese grele şi elaborate, lucrate uneori în argint, chiar în bronz. Astăzi, băile au încă un rol, poate mai important decât curăţenia: dizolvă tensiunile mintale.

Băile au devenit şi pretext de poezie, poeme cu parfum de lemn cald şi apă limpede, de săruri în flacoane de sticlă şi râsete de copii aruncându-şi hainele de pe ei, lebede şi răţuşte drept jucării de baie, cu bureţi nobili şi perii „acerbe"...

Citeşte mai multe despre:   tipi mişto/gagici miştoace

Serviciul de email marketing furnizat de