Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intervenţia lui Traian Băsescu n-a fost una a unui şef de stat
neliniştit de un pericol pentru existenţa unei democraţii adevărate, ci
a unui politician interesat doar de ceea ce i se întâmplă lui însuşi.●
Ion Cristoiu
Editorialele zilei
● Tudor Octavian: Strada Vasile Roaită, numărul 15 ● Adrian Năstase: De la economat la tonomat ● Şerban Cionoff: Cine-o mai face precum Victor Ciutacu... ● Răzvan Belciuganu: Consiliul NATO – China ● Daniel Dăianu: Reforma bugetului UE ● Dan Dumitrescu: Gigi Neţoiu umblă la reţetarul epoleţilor ascunşi
Editorialele zilei
● Tudor Octavian: Strada Vasile Roaită, numărul 15 ● Adrian Năstase: De la economat la tonomat ● Şerban Cionoff: Cine-o mai face precum Victor Ciutacu... ● Răzvan Belciuganu: Consiliul NATO – China ● Daniel Dăianu: Reforma bugetului UE ● Dan Dumitrescu: Gigi Neţoiu umblă la reţetarul epoleţilor ascunşi
Invitat la o întâlnire la Cotroceni cu preşedintele de atunci, Ion Iliescu, am atras atenţia asupra unui pericol pe care-l sesizam într-un posibil viitor: trecerea întregii prese în numele a ceea ce am numit cârnăţari. S-au scurs de atunci vreo cinci ani. Între timp, pericolul a luat o asemenea amploare, încât instituţiile responsabile de existenţa unei democraţii adevărate ar trebui să se sesizeze. Printr-un proces tipic economiei de piaţă, în spaţiul media s-au creat adevărate monopoluri. Practic, la ora actuală, întreaga presă de la noi e în mâinile câtorva oameni. Apare astfel posibilitatea ca un trust media (televiziuni, posturi de radio, ziare, reviste) să impună o decizie la nivel naţional care să fie în conflict cu interesele statului de drept. Deocamdată, proprietarii de trusturi media nu se înţeleg între ei. Urmare a acestei realităţi abuzurile presei faţă de un politician, un partid sau chiar o persoană publică sunt imposibile. Dar dacă, la un moment dat, aceşti moguli media ajung la o înţelegere în legătură cu un politician sau un partid?
Conştient de această realitate, ar fi trebuit să salut ultimele intervenţii ale lui Traian Băsescu în ce priveşte dictatura presei. De fapt, nu dictatura presei, ci dictatura mogulilor media. Iată, mi-aş fi spus, luându-şi în serios prerogativa constituţională de a veghea la buna funcţionare a instituţiilor statului de drept, şeful statului trage un semnal de alarmă asupra unui pericol pentru democraţie: dictatura presei. O dictatură ce-şi găseşte concretizarea nu numai în acuzaţiile false aduse unor politicieni, dar şi în refuzul ziarelor şi televiziunilor de a da drept la replică. N-am făcut-o. şi nici n-am s-o fac. Pentru că intervenţia lui Traian Băsescu n-a fost una a unui şef de stat neliniştit de un pericol pentru existenţa unei democraţii adevărate, ci a unui politician interesat doar de ceea ce i se întâmplă lui însuşi.
În ultimul an, despre numeroşi politicieni şi oameni de afaceri au apărut în presă materiale denunţându-le afacerile mai mult sau mai puţin suspecte. Mulţi dintre ei au fost subiectul unor campanii de presă de o rară violenţă: Ludovic Orban a fost călcat în picioare de Realitatea TV, Ilie Năstase a fost denunţat de Evenimentul Zilei că ar fi fost implicat într-o afacere necurată la Cupa Davis, Sorin Oprescu a fost arătat cu degetul ca plagiator de ziarul Cotidianul, Călin Popescu Tăriceanu a fost ţinta unor campanii virulente duse de trustul lui Sorin Vântu, de trustul fraţilor Păunescu şi Trustul Ringier în chestiunea Taxei de primă înmatriculare. Adriean Videanu a fost şi el atacat sistematic de trustul lui Dan Voiculescu. Ion Iliescu a fost tocat zi de zi în chestiunea mineriadelor, Tudor Chiuariu a fost denunţat ca implicat în afacerea Poşta Română. S-a referit Traian Băsescu în cele două discursuri ale sale, dar şi în alte discursuri la aceste campanii? Nici vorbă.
Traian Băsescu nu numai că n-a denunţat ca fiind cu tâlc nici una dintre aceste campanii, dar, mai mult, le-a folosit în interviurile şi discursurile sale. În interviul de la RRA, domnia sa a folosit împotriva lui Sorin Oprescu materialele din Cotidianul. În atacurile împotriva lui Adrian Cioroianu a apelat, fără complexe, la campania dusă de Cotidianul şi Evenimentul Zilei. Scrisoarea adresată lui Călin Popescu Tăriceanu, în chestiunea Taxei de primă înmatriculare, s-a bazat pe campania dusă de Realitatea TV. Repetăm: nu punem la îndoială în nici o clipă veridicitatea acestor campanii împotriva adversarilor politici ai lui Traian Băsescu şi, cu atât mai puţin, nu credem că ele au fost duse de ziarişti-tonomat. În discursul de la Otopeni şi în cel din faţa primarilor, urmând interviului de la RRA, dar şi altor intervenţii, Traian Băsescu s-a referit exclusiv la articolele apărute împotriva domniei sale şi a fiicei sale. Dacă ar fi fost îmboldit la denunţarea a ceea ce domnia sa numeşte ziarişti-tonomat, normal ar fi fost să se refere şi la unele campanii duse împotriva unora dintre adversarii săi politici. Lucru mult mai important. Ca şef al statului, Traian Băsescu era obligat să avanseze şi soluţiile menite a contracara pericolul reprezentat de excesiva concentrare a presei în mâinile câtorva oameni.
O soluţie ce ar putea fi luată în discuţie ar fi, după opinia noastră, sprijinirea de stat a posturilor publice de radio şi televiziune pentru a deveni instituţii media puternice, în stare să contracareze, la o adică, efectele nocive ale campaniilor tendenţioase duse de moguli prin intermediul trusturilor lor.
Conştient de această realitate, ar fi trebuit să salut ultimele intervenţii ale lui Traian Băsescu în ce priveşte dictatura presei. De fapt, nu dictatura presei, ci dictatura mogulilor media. Iată, mi-aş fi spus, luându-şi în serios prerogativa constituţională de a veghea la buna funcţionare a instituţiilor statului de drept, şeful statului trage un semnal de alarmă asupra unui pericol pentru democraţie: dictatura presei. O dictatură ce-şi găseşte concretizarea nu numai în acuzaţiile false aduse unor politicieni, dar şi în refuzul ziarelor şi televiziunilor de a da drept la replică. N-am făcut-o. şi nici n-am s-o fac. Pentru că intervenţia lui Traian Băsescu n-a fost una a unui şef de stat neliniştit de un pericol pentru existenţa unei democraţii adevărate, ci a unui politician interesat doar de ceea ce i se întâmplă lui însuşi.
În ultimul an, despre numeroşi politicieni şi oameni de afaceri au apărut în presă materiale denunţându-le afacerile mai mult sau mai puţin suspecte. Mulţi dintre ei au fost subiectul unor campanii de presă de o rară violenţă: Ludovic Orban a fost călcat în picioare de Realitatea TV, Ilie Năstase a fost denunţat de Evenimentul Zilei că ar fi fost implicat într-o afacere necurată la Cupa Davis, Sorin Oprescu a fost arătat cu degetul ca plagiator de ziarul Cotidianul, Călin Popescu Tăriceanu a fost ţinta unor campanii virulente duse de trustul lui Sorin Vântu, de trustul fraţilor Păunescu şi Trustul Ringier în chestiunea Taxei de primă înmatriculare. Adriean Videanu a fost şi el atacat sistematic de trustul lui Dan Voiculescu. Ion Iliescu a fost tocat zi de zi în chestiunea mineriadelor, Tudor Chiuariu a fost denunţat ca implicat în afacerea Poşta Română. S-a referit Traian Băsescu în cele două discursuri ale sale, dar şi în alte discursuri la aceste campanii? Nici vorbă.
Traian Băsescu nu numai că n-a denunţat ca fiind cu tâlc nici una dintre aceste campanii, dar, mai mult, le-a folosit în interviurile şi discursurile sale. În interviul de la RRA, domnia sa a folosit împotriva lui Sorin Oprescu materialele din Cotidianul. În atacurile împotriva lui Adrian Cioroianu a apelat, fără complexe, la campania dusă de Cotidianul şi Evenimentul Zilei. Scrisoarea adresată lui Călin Popescu Tăriceanu, în chestiunea Taxei de primă înmatriculare, s-a bazat pe campania dusă de Realitatea TV. Repetăm: nu punem la îndoială în nici o clipă veridicitatea acestor campanii împotriva adversarilor politici ai lui Traian Băsescu şi, cu atât mai puţin, nu credem că ele au fost duse de ziarişti-tonomat. În discursul de la Otopeni şi în cel din faţa primarilor, urmând interviului de la RRA, dar şi altor intervenţii, Traian Băsescu s-a referit exclusiv la articolele apărute împotriva domniei sale şi a fiicei sale. Dacă ar fi fost îmboldit la denunţarea a ceea ce domnia sa numeşte ziarişti-tonomat, normal ar fi fost să se refere şi la unele campanii duse împotriva unora dintre adversarii săi politici. Lucru mult mai important. Ca şef al statului, Traian Băsescu era obligat să avanseze şi soluţiile menite a contracara pericolul reprezentat de excesiva concentrare a presei în mâinile câtorva oameni.
O soluţie ce ar putea fi luată în discuţie ar fi, după opinia noastră, sprijinirea de stat a posturilor publice de radio şi televiziune pentru a deveni instituţii media puternice, în stare să contracareze, la o adică, efectele nocive ale campaniilor tendenţioase duse de moguli prin intermediul trusturilor lor.
