O viziune bolşevică despre presă

Pentru Traian Băsescu din 2008, jurnaliştii care-l critică urmăresc, la ordinul patronilor din interior, punerea la îndoială a instituţiilor statului de drept. Traian Băsescu şi-a făcut educaţia marxist-leninistă la una dintre cele mai primitive şcoli din perioada comunistă: cea militară. ● Ion Cristoiu
Editorialele zilei:
● Tudor Octavian: Un fost comandant de navă în tramvai ● Lucian Avramescu: Mitraliera ● Adrian Severin: Putin după Putin ● Ilie Şerbănescu: Tragedia postdecembristă a domeniului public

Prezent la ediţia jubiliară a Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România, preşedintele Traian Băsescu a expediat rapid marile şi adevăratele probleme cu care se confruntă administraţiile oraşelor din România lui 2008 pentru a face unele precizări despre discursul său de pe Aeroportul Otopeni vineri, 14 martie 2008. Punctul de plecare al lămuririlor prezidenţiale îl reprezintă reacţiile ziarelor şi televiziunilor din România la atacul său furibund împotriva presei. Toate aceste reacţii pot fi strânse sub titlul dat de unele jurnale şi televiziuni discursului său: Preşedintele atacă presa. Nu, preşedintele n-a atacat presa, ci doar unele practici din presă – a ţinut să precizeze Traian Băsescu. Pornind de aici, liota de ziarişti lăudători ai preşedintelui s-a grăbit să afirme imediat că Traian Băsescu şi-a nuanţat poziţiile pe care le-a avut la capătul unei călătorii cu avionul, poziţii despre care s-a presupus, de către răuvoitori, că ar fi fost influenţate de anumite specificităţi ale călătoriilor primului om în stat cu avionul. Noi însă credem că sâmbătă, 15 martie 2008, preşedintele nu şi-a nuanţat poziţiile. Preşedintele n-a făcut altceva decât să le reafirme în chip spectaculos.


Atât la Otopeni, cât şi la reuniunea primarilor, Traian Băsescu a ţinut să-şi asume ipostaza de politician care riscă să denunţe un fenomen al presei noastre de azi. În condiţiile trecerii întregii prese în proprietatea unor patroni, mulţi jurnalişti, între care se numără şi influenţi lideri de opinie, desfăşoară campanii virulente împotriva adversarilor din economie şi din politică ai patronilor. Campanii prin care, în schimbul unor sume considerabile, respectivii transpun în practică indicaţii precise ale patronilor. Teza potrivit căreia anumiţi jurnalişti scriu la comandă, mituiţi de grupuri de interese, nu e nouă în cariera de politician a lui Traian Băsescu. A susţinut-o cu îndârjire, de-a lungul carierei sale de primar general al Capitalei, de candidat la Preşedinţie şi, mai nou, de preşedinte al României. Pe vremea când era primar, jurnaliştii erau plătiţi de la guvernul Adrian Năstase.


În primele luni de mandat prezidenţial, finanţatorii erau grupurile de interese nelegitime. În ultimul timp, în viziunea lui Traian Băsescu, jurnaliştii sunt plătiţi de mogulii de presă. Căutând o formulă plastică pentru a identifica fenomenul, Traian Băsescu i-a comparat pe jurnaliştii plătiţi cu nişte tonomate. Teza scrisului care nu e liber, ci supus comenzii contracost, nu e nouă nici în istoria noastră postdecembristă. De-a lungul anilor scurşi de la Revoluţie, numeroşi politicieni au pus, din când în când, atitudinea unor publicaţii, dar mai ales a unor jurnalişti faţă de ei pe seama unor forţe obscure pitite în spatele lor când scriu sau când vorbesc în direct: imperialismul american, ungurii, ruşii, CIA, KGB, grupuri mafiote, partidele de Opoziţie. Eu, cel puţin, am fost, succesiv, după cei pe care i-am criticat, plătit de ţărănişti, de Regele Mihai, de CDR, de sârbi, de PDSR, de americani, ba chiar şi de răposatul Saddam Hussein. În numeroase rânduri am arătat că strădania de a căuta dedesubturile unor atitudini nu numai ale subsemnatului, dar şi ale altor jurnalişti, şi în altceva decât propria-i conştiinţă trădează o readucere în context democratic a binecunoscutei teze leniniste din Organizaţia de partid şi literatura de partid, articol tipărit în "Novoia Jizn", nr. 12, de la 13 noiembrie 1905, potrivit căreia scrisul nu e liber, ci dependent de sacul cu bani ai burgheziei.


În anii ’50, această teză şi-a găsit concretizarea în denunţarea celor care criticau dictatura stalinistă drept agenţi plătiţi în dolari ai cercurilor imperialiste. Acum, în viziunea lui Traian Băsescu, jurnaliştii sunt în slujba patronilor din presă şi sunt plătiţi în euro. Pentru bolşevicii  din 1950, jurnaliştii cârtitori urmăreau, la ordinul patronilor de peste Ocean,  punerea la îndoială a statului de democraţie populară.  Pentru Traian Băsescu din 2008, jurnaliştii care-l critică urmăresc, la ordinul patronilor din interior, punerea la îndoială a instituţiilor statului de drept. Traian Băsescu şi-a făcut educaţia marxist-leninistă la una dintre cele mai primitive şcoli din perioada comunistă: cea militară. Se vede!


La reacţiile îndreptăţite ale jurnaliştilor denunţaţi public drept duşmani ai poporului, domnia sa se apără susţinând că n-a atentat la libertatea presei, deoarece n-a dat nici un decret prin care să se îngrădească libertatea de expresie. Desigur, n-a dat nici un decret prin care jurnaliştii care-l critică să fie trimişi în faţa plutonului de execuţie. N-a dat, pentru că actualul context din ţară şi din Europa nu-i oferă cadrul posibil. Dar, dacă ar avea condiţiile lesnicioase, n-ar face-o?!