Oameni lipsiţi de demnitate

Nu-i nici bine venit şi nici o probă de profesionalism să-i sâcâi pe străini cu întrebări de genul: Ce părere aveţi despre România? Dar despre români? Întrebările insidi­oa­se, însă, despre femeile noastre, pe care mai toţi gazetarii de sport, dar şi de la paginile de mondenităţi le adresează fotbaliştilor afri­cani şi altora de la periferia per­formanţei, în trecere o vreme pe aici, sunt complet lipsite de dem­nitate. Străinii nu vin la noi ca să dea iama în românce, iar opinile unor pripăşiţi, care gân­desc mai mult cu picioarele decât cu mintea, n-ar trebui stârnite. La condiţia lor etică şi şcolară, reacţia n-are cum să fie una civilizată.

Îi văd uneori, la televizor, pe aceşti importaţi la mâna a doua cum se ling pe buze, la modul tribal cel mai jignitor, când sunt îm­bol­diţi să spună că le plac ro­mân­cele. Şi mă simt umilit în propria-mi ţară de către concetăţeni. Au ceva, cei care pun întrebări cu răspunsul aşteptat, din linguşeala tâmpă a unor traficanţi de carne vie. De multe ori, angajaţii unor pu­bli­caţii de cancanuri şi scanadal merg şi mai departe cu acest vizavi nedemn. Par să se simtă împliniţi profesional numai pe treapta de jos a lipsei de demnitate. Un turc bolnav de gigantism, plimbat odinioară doar prin bâlciuri, iar azi manageriat cu cinism în regim de vedetă care trebuie musai să ne cunoască ţara şi să aibă păreri despre ea, a fost întrebat cum le gă­seşte pe femeile din România. Să-i vorbeşti de funie unuia care stă să se spânzure, mai treacă-meargă, dar să-i propui de amor şi de mariaj unui bolnav, profund dereglat glandular, e o dovadă de mârlănie, nu numai de mediocritate în meserie. L-aş fi întrebat pe jurnalistul lui peşte, care s-a crezut inspirat chestionându-l pe turcul acela nefericit despre vino-ncoa-ul româncelor, de ce nu i-o oferă pe soră-sa, aşa, ca un aperitiv, naţional? De fapt, i-aş întreba pe toţi cei care se simt patrioţi, când scriu sau fac emisiuni tv cu opiniile a tot neamul de primitivi, cine şi mai ales ce le dă lor dreptul de a se referi, ca la un harem scos la pro­moţie, la femeile României? I-aş mai întreba, de asemenea, atunci când se poartă ca nişte agenţi de bordeluri, dacă le au în vedere şi pe femeile din neamul lor, pe mamele, pe iubitele şi pe surorile lor? Nici un gazetar german, englez sau francez nu şi-ar permite, fără riscul de a fi expulzat din breaslă, de a publica părerile unor semidocţi şi ale unor suburbani despre femeile Germaniei, Angliei şi ale Franţei, la modul general şi ero­tic. Ce-i obişnuit în dialogul sol­dă­ţesc, la o ţigară pe marginea şan­ţu­lui, e de condamnat, aş îndrăzni să zic şi penal.