Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă am fi complet lipsiţi de inimă n-am întâlni niciodată oameni care să le scoată altor oameni inima din piept şi să muşte din ea ca dintr-un fruct însângerat! Nici măcar de foame. Foame de mâncare, nu de răzbunare, aşa cum am văzut că s-a petrecut recent în Siria. S-o fi luat-o timpul la vale? Să se fi dus secolul XXI pe toboganul istoriei în jos, nimerind în afara civilizaţiei, în plină comună primitivă? Nu! Se pare că este totuşi veacul pe care îl ştim! Prezentului nu i s-a clintit nici măcar un fir de păr din cap! Cu oamenii, cu unii oameni s-a întâmplat ceva! Sau, mai bine zis, nu s-a întâmplat nimic, au rămas la fel ca la început. Începutul ridicării lor în două picioare. Începutul ridicării noastre, de fapt, pentru că este vorba despre noi, toţi. În Siria, nu doar un om, ci întreaga omenire s-a umplut de ruşine prin barbaria gestului unui singur om!
Dar astfel de gesturi sunt cu duiumul nu doar acolo, ci şi în alte părţi ale lumii! Ale exact acestei lumi în care ni se pare c-am rezolvat-o cu toate câte există pe pământ şi căutăm calea de a junge cât mai repede la stele. Drumul spre inima celui de alături, altul decât cel pe care s-a avântat cu atâta cruzime insurgentul sirian, nu l-am găsit încă! N-am descoperit încă mijlocul de locomoţie cel mai potrivit pentru a călători spre noi înşine! Pentru a pune, în sens simbolic, pasul în străfundurile minţii şi inimii noastre. Ce-o fi rămas acolo din vechime de se mai întâmplă, încă se mai întâmplă, lucruri de felul celui pomenit? Poate mai revoltător decât faptul că se întâmplă este modul în care ceilalţi pur şi simplu nu se revoltă, prefăcându-se că sunt ocupaţi cu vieţile lor, care vieţi trag omenirea înainte, încercând să-i vâre grumazul în jugul bunăstării şi fericirii! Ruşinea nu se grăbeşte nimeni s-o deconteze! Şi ce dacă un om i-a mâncat inima altui om? Şi ce dacă par să fie tot mai numeroase locurile în care oamenii îşi vânează reciproc inimile? Este un semn că le au! Ehei, să fi fost lipsiţi de ele! Mai că-mi vine să cred că pentru obrazul omenirii, ca să nu zic al marilor cancelarii, era mai bine aşa.
Până la urmă, muşcând cu sălbăticie din inima unui semen al său, un rebel sirian s-a decăzut singur din condiţia de om. Nu cumva au decăzut toţii oamenii de pe lume o dată cu el? Sigur că, om fiind, mă sperie un astfel de gând, umplându-mă, fără să mă simt vinovat, de ruşine. Poate că ruşinea vine tocmai de la faptul că nu mă simt vinovat. Aproape c-aş vrea să-mi ascund inima. Şi să cer, dacă ar fi să-mi iau viaţa de la capăt, să fiu în loc de om, câine. Măcar de dragul inimii pe care aş purta-o în piept!
Citește pe Antena3.ro
