x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Oda lui Patapievici pentru Văcăroiu

Oda lui Patapievici pentru Văcăroiu

de Gabriela Vranceanu Firea    |    15 Aug 2008   •   00:00

Dacă în cazul oamenilor politici, măcar ei au scuza umorului involuntar şi al compromisului intrat multora în sînge, în cazul intelectualilor din fosta imaculată societate civilă nu pot exista decât regrete că au pierdut o bună ocazie de a nu se lăsa ademeniţi de ceea ce ar trebui ei să urască şi să respingă natural: forţa ştampilei şi a antetului dat de stat, de noi toţi, mici în gândire şi slabi în perspectivă, aşa cum ne consideră vizionarii globali, deveniţi de cartier.



Scandalul provocat de expoziţia neinspirată, ca să nu spun vulgară şi de prost gust, de la Institutul Cultural Român de la New York, precum şi sesiunea extraordinară din Parlament în privinţa dosarelor Năstase şi Mitrea au, oricît ar părea de ciudat, un numitor comun. Iar acesta este banul public.

În cazul intelectualilor care au nevoie de oferte din partea instituţiilor oficiale ale statului, pentru a li se recunoaşte meritele artistice, lucrurile sînt simple. Faptul că Dl Horia Roman Patapievici, Doamna Corina Şuteu ori purtătorul de cuvînt, Cristian Neagoe, sînt plătiţi de statul român pentru a transmite mesajul cultural al României peste hotare nu îi deranjează. Banul e bun, indiferent de miros, provenienţă, merit, muncă depusă pentru suma încasată. Dar aceiaşi bani nu mai sînt, brusc, onorabili, curaţi, corecţi cînd se îndreaptă către, de exemplu, membrii Comisiei de Cultură a Parlamentului, care au făcut "monstruoasa” greşeală de a anunţa intenţia discutării scandalului de la ICR.

Banii, atunci, în viziunea grupului de intelectuali revoltaţi de ignoranţa poporului român în a recunoaşte valenţele artistice şi chiar filosofice ale unei crupe de ponei încrustate cu o svastică, îşi schimbă sensul şi scopul lor pe-acest pămînt. Departe de mine ideea de a considera că o comisie parlamentară poate rezolva ce nu a reuşit însuşi grupul de artişti care ne reprezintă ţara la New York, adică să transmită din partea noastră un alt mesaj cultural, o altă imagine, o altă faţă decît cea a poneiului şi a celorlalte cîtorva  exponate zărite la televizor şi care păreau însăilate de nişte copii oligofreni.

Concluzia e tristă, dar e o definiţie a zilelor noastre: nu banul e cel care face diferenţa dintre valoare şi nonvaloare, dintre onorabilitate şi lipsa de respect. Ci numărul acestora! E ca şi în cazul intelectualilor care s-au bucurat foarte că i-a plimbat Traian Băsescu pînă la Neptun cu avionul prezidenţial. Cînd locul începe să miroasă a bani, a bani mulţi, a bunăstare, a parvenitism, a posibilităţi şi oportunităţi de trai bun, cald, comod, dulce-acrişor, sîngele independent de intelectual care gîndeşte superior întîmplările vieţii de pe piedestalul construit în ani de muncă, citit, gîndit, filosofat piere cît ai zice cash.

Intelectualii dornici de afirmare în funcţii publice, care încep să aprecieze mai mult maşinile şi vacanţele achitate din bani ai statului român, nu sînt cu nimic mai onorabili decît parlamentarii acuzaţi că sînt plătiţi degeaba, pentru a face cîrdăşii politice şi pentru a se uni sub sigla: corb la corb nu-şi scoate ochii.

E aceeaşi duhoare  de compromis şi acelaşi damf de ştirbire a gîndirii lucide, nepărtinitoare, în spiritul adevărurilor izvorîte din raţiune, şi nu dintr-un subiectivism maladiv pe care, cînd îl observăm la alţii, îl condamnăm şi îl blamăm cu aplomb, iar cînd ne macină măruntaiele îl transformăm brusc în cochetărie sau chiar în hobby intelectual, greu de înţeles de pleava societăţii.

Dacă în cazul oamenilor politici, măcar ei au scuza umorului involuntar şi al compromisului intrat multora în sânge, în cazul intelectualilor din fosta imaculată societate civilă nu pot exista decât regrete că au pierdut o bună ocazie de a nu se lăsa ademeniţi de ceea ce ar trebui ei să urască şi să respingă natural: forţa ştampilei şi a antetului dat de stat, de noi toţi, mici în gândire şi slabi în perspectivă, aşa cum ne consideră vizionarii globali, deveniţi de cartier, prin acţiuni care, pînă la urmă, au şi ele un merit: acela de a ne arăta cînd împăratul culturii noastre este gol. Iar acum e de-a dreptul piele şi os!

×
Subiecte în articol: editorial