Oficial, le merge bine!

De asta apare si batalia pe audiente, scoruri, sondaje, procente. Pentru ca, astfel, folosind asa-numita simpatie si apreciere a publicului, unora li se pare ca sunt mai indreptatiti, decat ceilalti, sa se joace pe langa borcanul cu miere europeana, indepartandu-i pe adversari, indiferent cata stiinta de carte si intentii bune au.

De asta apare si batalia pe audiente, scoruri, sondaje, procente. Pentru ca, astfel, folosind asa-numita simpatie si apreciere a publicului, unora li se pare ca sunt mai indreptatiti, decat ceilalti, sa se joace pe langa borcanul cu miere europeana, indepartandu-i pe adversari, indiferent cata stiinta de carte si intentii bune au.

Rezultatele Studiului National de Audienta, publicate saptamana aceasta, releva faptul ca, dintre cotidianele de calitate, Jurnalul National isi consolideaza pozitia de lider. Iar din randul publicatiilor economice, revista Saptamana financiara a facut cel mai spectaculos salt. Ultima ca aparitie, acum un an si jumatate, a urcat direct in top, cu peste 200.000 de cititori pe editie, devansand publicatii economice cu notorietate si cu un public care parea de neclintit.

In plan politic, Traian Basescu isi mentine pozitia de lider, premierul creste si el, principalele partide isi mentin pozitiile sau cresc, dar foarte putin. In marja de eroare, cum se spune. De exemplu, PSD - de la 22% la 23%. In politica, exact ca si in presa, conteaza enorm girul publicului. Diferenta rezida doar din ceea ce urmareste fiecare sa castige. Patronii de presa vor profit, e normal sa fie asa, pentru a creste salariile si a imbunatati calitatea vietii jurnalistilor, nu in ultimul rand calitatea publicatiilor, atat din punct de vedere tehnic, cat si editorial. Politicienii vor si ei bani, numai ca nu ar recunoaste asta in ruptul capului. Oficial, le merge bine... cu vorba si promisiunile.

Presa nu promite nimic. Relateaza si, ce-i drept, formeaza anumite opinii, prin punctele de vedere sustinute. Politicienii insa au trecute in fisa postului cat mai multe sperante de dat si valorificat, pe metrul patrat de comunicat de presa. Sperantele pe care ni le punem in politicieni ne tin, in perioada campaniilor electorale, si de foame, si de frig, si de singuratate. Pentru ca incepem deja sa gandim scenarii pozitive, despre cum va fi viata noastra, daca cutare sau cutare ar ajunge sa aiba haturile puterii. Pe principiul ca omul sfinteste locul si ca nimic nu-i pierdut pe lumea asta, daca exista o bruma de optimism.

Fara a fi unul din criticii inversunati ai actualei puteri, din simplul motiv ca fac parte din categoria celor care nu mai spera mare lucru de la conducatori si nu mai crede in minuni venite de la vreo guvernare, totusi nu pot sa nu remarc atat de multe trasaturi comune de caracter intre politicienii de azi si cei de ieri.

Propunerea pentru functia de comisar european si trocul Ministerului Apararii, ca la piata, imi intareste convingerea, scrisa la inceput, ca toata mancatoria politica are ca miza doar banii. Banii si puterea. Cine le are pe amandoua pare a fi fericit.

E clar ca una dintre tabere voia neaparat postul de comisar european, pentru a afla prima informatii de culise privind diferite actiuni, dar mai ales proiecte si fonduri comunitare. Asa cum e la fel de limpede ca aceia care s-au luptat si au sacrificat chiar si onoarea in acest scop, pentru a pune mana pe Aparare, au avut in vedere si imensele fonduri care vor veni in tara pentru inzestrarea armatei.

Sa nu uitam un amanunt: fondul de salarii de la invatamant este echivalent cu fondul pentru deplasari al MApN. E vorba, asadar, de sume uriase de bani, de care unii se vor lipi, daca se afla in locul potrivit, la momentul potrivit.

De asta apare si batalia pe audiente, scoruri, sondaje, procente. Pentru ca, astfel, folosind asa-numita simpatie si apreciere a publicului, unora li se pare ca sunt mai indreptatiti, decat ceilalti, sa se joace pe langa borcanul cu miere europeana, indepartandu-i pe adversari, indiferent cata stiinta de carte si intentii bune au.