Oftatul lui Dan Petrescu

„Sunt mâhnit, genunchiul meu e reparat, au decis şi medicii, mă simt bine, am nădejde în picior, sprintez, şutez şi nu înţeleg de ce n-am fost chemat la lotul pentru Mondialul din Italia. Nea Emi spune că nu sunt complet recuperat, dar eu am jucat în campionat şi am fost apreciat cu note mari de ziare”. Mă plimbam cu tânărul fotbalist Dan Petrescu, jucător foarte promiţător, prin Parcul Herăstrău, mă căutase să-şi spună oful la Casa Presei Libere, dar mă rugase să facem câţiva paşi pe aleile parcului învecinat. „Dacă-mi scapă vreo lacrimă, nu doresc să mă vadă lumea”. Pe cer se buluciseră nori vineţii, se anunţa o ploaie de vară, negura parcă „developa” şi tristeţea din sufletul ambiţiosului fundaş, uitat de selecţionerul naţionalei Jenei. Dan Petrescu fusese cotonogit într-o partidă din campionat, dar recuperarea decursese bine, ambiţiosul Dan Petrescu strânsese din dinţi şi lucrase cu halterele mai mult decât îi recomandase kinetoterapeutul, visul lui era să fie un tricolor la Campionatul Mondial din Italia. „Mă încuiam în camera din apartament şi ridicam greutăţi cu muşchii piciorului, mama m-ar fi certat pentru excesul de recuperare, aşa a făcut şi terapeutul, dar eu nu concepeam să nu reintru mai repede pe gazon. Neconvocarea mea la lot cred că este o nedreptate”. Voinţa, iubirea de fotbal pe care le descopeream în 1990 la tânărul fundaş dreapta anunţau frumoasa carieră a lui Dan Petrescu la Steaua, la naţională mai târziu, la Sampdoria, la Chelsea. Şi acum, când se duce la un meci la Londra, suporterii echipei Chelsea se ridică în picioare şi îl întâmpină pe Dan Petrescu cu urale. Tânărul care ofta dezamăgit în timpul plimbării cu mine pe aleile Herăstrăului a continuat să creadă în destinul lui, chiar si atunci când el şi Ilie Dumitrescu fuseseră trimişi de Steaua la FC Olt. Alergând cu plămâni neobosiţi şi în apărare, şi în atac, marcând goluri, el, fundaşul, demonstrând inteligenţă şi fler şi ca antrenor, Dan Petrescu este un personaj pe care nu-l poţi uita.