În stenogramele cu viaţa şi opera lui Blejnar, cea mai tare e aia în care sună Blejnar şi răspunde un tip de la Garda Financiară, care tocmai înjura de nebun la stele. Adică, Blejnar a sunat, iar ăla a ridicat telefonul, continuând să înjure văzduhul. E clar că viaţa îi înşelase aşteptările. Blejnar: Alo, ce faci? Tipul feroce: Fac o p...!
Blejnar era siderat. Atâta lipsă de respect, băga-şi-ar, nu mai întâlnise în dosarul "Motorina", unde escrocii nu ies din "Să trăiţi!", "Să ne trăiască naşul din suflet!" bla, bla, bla. Slugăreală ca de la interlopi, pupincureală de inşi aşezaţi temeinic în afaceri, din boss şi excelenţă nu ies. Au stil, au respect, cred în ceva.
Ăsta care-i răspunsese acum îl trosnise direct în prestigiu: fac o p... Păi ce, naşul din suflet îl înălţase în rang ca să-i răspundă orice scârbă de la Gardă că face o p...?
L-a mai întrebat o dată. Poate n-a auzit bine. Poate că tembelul e beat. Măcar să se edifice. Blejnar vroia detalii: Ce faci, mă? Omul o ţinea pe a lui: Fac o p... Asta fac.
Asta e rostul ascultărilor. Vezi cine freacă menta, cine fură, de ce, pentru cine, dacă fură convenabil, dacă serveşte cauza, mai exact, care mai e cota şpăgii, ce amante sunt la ofertă... Cine munceşte cu folos şi cine face o p... Bărbatul de la Gardă făcea parte dintre ultimii. La insistenţele lui Sorinel ( Adică?), răspunde franş: Adică, nu fac nimic. Blejnar, curios: De ce nu faci, bă, nimic? Ala (astral): Pen’ că aşa-i viaţa! Băieţii de la înregistrări (solidari): Bă, câtă dreptate are ăsta, băga-ne-am... Cum ne adună oftica de bugetar cinstit...
Blejnar a simţit nevoia să-l trezească. Cine ştie cui mai spune dobitocul că o freacă din cauza splinului. Se prezintă ca Bond.
Blejnar. Sorin Blejnar sunt.
Zgomot de trânteală. Idiotul căzuse cu scaunul. Uau...scuzaţi-mă, domnule preşedinte, mânca-v-aş!
Blejnar a simţit nevoia să-şi marcheze autoritatea, teritoriul: Ce p... faci?
În domeniul fiscului "Fac o p..." şi "Ce p... faci" sunt formulele prin care se intră în subiect. Blejnar a trecut la ce-l doare: Mă, Nini Săpunaru e dobitoc? M-a atacat la tv... M-a făcut hoţ, impostor, traficant, cum i-a venit la gură...
Omul de la Gardă: Băga-mi-aş... Da’ de unde a aflat, dom’ preşedinte? (o luase razna)... În fine, băga... în gura lui, băga... în neamul lui... Pot să-l sun acum şi să-mi bag?
Blejnar (pierdut): Da, da, sună-l şi bagă-l... auzi, bă,... hoţ... traficant... impostor... bă, da-i dobitoc?