Omul care nu putea să mintă

Doamna Ciobăniţă şi-a dus soţul la doctor, dar când să-i explice specialistului în boli rare şi ciudate care-s simptomele domnului Ciobăniţă şi-a dat seama că n-ar fi trebuit s-o facă. La urma urmei, pentru faptul că bărbatul ei nu putea să mintă, destule alte femei nu l-ar fi trimis să se trateze, ci l-ar fi venerat.

Problema domnului Ciobăniţă era una congenitală. Nici taică-su nu era în stare să mintă. Tâmpitul ăsta al meu, i se plângea tinerei sale nurori bătrâna Ciobăniţă, se uită după toate fundurile, iar când îl întreb, aşa cum se întreabă, când vezi că dobitocului îi sclipesc ochii, atunci când vede nişte ţâţe mai mari şi un dos mai bombat, aha, vasăzică m-ai înşela, nu?!, ce crezi că-mi răspunde? Ştiu ce vă răspunde, a oftat madam Ciobăniţă cea tânără, că la fel e şi Mihai. Am să-l duc la un psihiatru sau cum s-or mai numi doctorii ăia de nebuni, să-i dea nişte pastile. Nu că m-ar înşela, că săracu' de el e cuminte. Dar de ce să nu spună şi el, ca orice bărbat care-şi iubeşte nevasta, că altele nu-l interesează? În fond, ce vrem noi, femeile? Să fim minţite frumos.

Medicul a fost destul de rezervat în diagnostic. Doamnă, mă tem că nu prea e nimic de tratat, a zis psihiatrul, speciali­­zat în manifestări neobişnuite, la graniţa dintre maladii şi excentricităţi. E vorba de nervul tracodacic. La unii e mai bifurcat, fapt care-i face să nu ţină nimic în ei. Dau totul afară. Nu pot să mintă. Nu-i o nenorocire. Dar nici o fericire nu-i. Dacă-i prescriu sedative, tot o să spună exact şi amănunţit ce gândeşte. Doar că mai şoptit. Nu-i aşa domnule Ciobăniţă că mă socotiţi un dobitoc? Mihai Ciobăniţă s-a uitat preţ de câteva secunde în ochii acestuia şi a răspuns calm "Da".

Din cauza bolii sale, Mihai Ciobăniţă avea mari probleme oriunde se angaja. Dacă nimerea un şef liberal şi acesta se interesa ce vederi politice are, angajatul, care era incapabil să mintă, răspundea politicos: Poate c-or fi existând şi nişte liberali cinstiţi. În mod sigur dumneavoastră nu sunteţi. Dumneavoastră sunteţi un idiot sinistru, care o să se mute mâine în alt partid, unde e mai mult de furat.

Normal că şeful liberal îi povestea imediat unui coleg pedelist din Parlament ce finanţist nebun are şi că pedelistul se bucura pe ascuns de necazul liberalului. Domnule Ciobăniţă, îi zicea politicianul pedelist, când o să te dea afară banditul ăla de penelilst vii la mine, c-o să facem o treabă bună împreună. Normal, Mihai Ciobăniţă, care era un ins foarte bine crescut, i-a promis că o să vină. Şi i-a explicat şi de ce: O pâine trebuie să mănânc şi eu.

Măi, Mihăiţă, l-a rugat cu ochii în la­crimi soţia, când, după numai o săp­tă­mână, a fost dat afară şi de pedelist, te rog eu, te roagă şi mama, te rugăm cu toţii, încearcă măcar o zi să te prefaci şi tu ca toată lumea şi să vezi că o să-ţi placă să minţi. Uite, tante Vasilica are pe cineva la Mall-ul din Titan al pesedistului ăla, cum dracu-l cheamă. O să te angajeze acolo. Şeful vrea să te vadă. Nu trebuie nici să minţi, nici să vorbeşti aiurea. Zi-i Bună ziua şi vă salut, şi o să fie bine.

După ce şeful pedelist l-a văzut şi l-a asigurat că la el la firmă contează doar munca, Mihai Ciobăniţă a făcut exact ce i-a promis nevesti-sii. A zis vă salut şi a dat să plece. Doar că din uşă, ca şi cum ar fi uitat ceva important, s-a întors o clipă şi a spus ca pentru sine: Alt bandit.