x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Omul cu cele mai mari puteri de pe pământ

3
Autor: Ştefan Mitroi 03 Iun 2014 - 15:45
Un om e puternic nu pentru ce poate cu puterea lui, ci pentru puterea de a se abţine să-şi folosească această putere. Am cunoscut un astfel de om. Trăiam sub acelaşi acoperiş cu el. Se întâmpla ca eu să fiu foarte mic pe atunci şi să-mi vină, din tot felul de pricini, să mor de spaimă. Casa în care trăiam era mică şi ea. Poate că un pic mai mare ca mine. În orice caz, nu îndeajuns de mare ca să n-o poată lua vântul atunci când se pornea să bată. Sau să n-o transforme vreun fulger în scrum, atunci când se pornea ploaia, deoarece toate,  dar absolut toate fulgerele de pe lume se strângeau deasupra ei, acolo îşi făceau ele cuib mereu, de ce acolo, nu ştiu. Sau să nu cadă vreuna din roţile Carului Mare pe pământ, întrucât ne-ar fi nimerit chiar pe noi, deoarece se afla exact sub el casa de care zic.

Carul Mare nu stătea pe loc, aşa  cum credeam eu, se mişca întruna. Casa, mi-am dat seama mai târziu, se mişca şi ea, obligând şi casele din jur să se mişte, ţinându-se  toate după el. Omul despre care vorbesc îi făcea un semn vântului să ne lase în pace şi ne lăsa. Le spunea fulgerelor să-şi  vadă de treburile lor şi îşi vedeau. Câteodată, când el credea că dorm, îl vedeam cu coada ochiului cum pune scara şi unge osiile carului cu păcură. Spre dimineaţă, începea să-mi miroasă somnul a grâu. De la palmele lui, ce abia atunci se întorcea de la treierat. Poate că de la mirosul acesta îi venea marea putere pe care o avea.

Din tot ce ar fi putut să facă, el asta a ales: să secere şi să treiere grâul, pe care tot el îl semăna.  Se putea folosi de puterea aceea mare, cum n-am mai văzut la niciun alt om de pe pământ, ca să fie bogat, dar n-a fost.  Putea să fie orice, numai să vrea, dar n-a vrut. Părea să-i convină casa mică în care trăia şi să-i placă, nu ştiu de ce, să mă păzească pe mine de tot felul de primejdii.  Putea, vă rog cu ochii în lacrimi să mă credeţi, să fie nemuritor. Atât de mare era puterea lui.  A refuzat însă, şi asta tocmai din cauza faptului că putea. Astfel că, într-o zi de 4 iunie, cu puţin timp înainte de urcarea Carului Mare pe cer şi de începutul unui nou mileniu, s-a luat după lumina zilei de afară, stingându-se cam odată cu ea.  A fost tatăl meu omul acesta cu puteri atât de mari. Şi va fi. Nu doar până la sfârşitul vieţii mele. Ci al timpului.

 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de