Omul, locul şi norocul

Un proverb românesc spune că "omul sfinţeşte locul", iar altul spune că "dacă îţi schimbi locul, îţi

schimbi norocul". Înţelepciunea po­pulară a surprins în proverbe relaţia dintre interiorul omului şi mediul exterior. Locul în care ne aflăm se transformă, aşa încât el ne reflectă sufletul, mintea şi atitudinile, cum, invers, se poate ca­ puterea locului să ne transforme pe noi. Ceea ce numim "noroc" nu-i chiar un hazard, nu-i o nimereală a sorţii bune pe capul unui om, cât o reflecţie a celei mai bune părţi a sufletului omenesc, o ima­gine pe care o putem întâlni în orice loc se do­vedeşte benefic pentru noi. Nu ne întâlnim din întâmplare cu slujbele noastre, cu oamenii apropiaţi, cu locuinţele, cu orice alt loc "norocos" sau nu. Locul în care suntem ne reflectă, cum noi reflectăm locul şi dacă norocul este o componentă care ne însoţeşte în această relaţie, atunci să avem mare grijă de ea. Căci se dovedeşte cu vârf şi îndesat că "dacă-ţi schimbi locul, îţi schimbi norocul", cum se dovedeşte că, aducând un om bun într-un loc nefast, locul se sfinţeşte sau devine – cum spunem noi – norocos...

În viaţa unui om se poate ca "un alt om" să fie expresia exterioară a norocului, iar întâlnirea cu acel alt om să exprime tocmai însuşirile noastre cele mai tainice, mai frumoase şi mai aducătoare de lumină ale  vieţii. În preajma unui om care ne aduce noroc, dintr-o dată încep să se deschidă uşi care stăteau odinioară închise. Încep să se mişte lucruri care stagnau. Doar prezenţa "celuilalt" lângă noi devine un stimul pentru inteligenţă, virtute, frumuseţe, câştig sau capacitate de a face faţă cu bine unor provocări usturătoare. În noi se trezesc intuiţia, confortul emo­ţio­nal, fantezia creatoare, curajul sau încrederea, şi asta doar pentru că stăm de un timp lângă cineva anume. Se poate întâmpla ca cele mai mi­nunate calităţi ale sufletului nostru să se trezească în relaţia cu un loc, cu o slujbă, cu o casă, cu un copil, cu o persoană de sex opus sau cu un animal de companie. Cu toţii trecem prin perioade ale vieţii în care simţim că "ne merge bine" de la o vreme şi, adesea, ştim intuitiv că binele sau norocul care-a venit ca din senin are un început în relaţia cu cineva sau cu ceva anume. Uneori ne ia valul "norocului", uneori nu putem vedea chiar deloc expresia "cea mai frumoasă a sufletului nostru" într-un loc de muncă, într-o fiinţă sau o casă, iar acest "a nu vedea" echivalează cu incapacitatea de a te recunoaşte pe tine când te uiţi în oglindă. A-i da cu piciorul norocului înseamnă să nu recunoşti expresia materializată a propriei tale frumuseţi sufleteşti, care te cheamă s-o vezi în alt om, într-un loc, într-o slujbă, într-un obiect.

Un loc de muncă (poate fi şi o afacere sau un loc de studiu) în care ne trezim în urcare, un loc de muncă în care suntem încurajaţi, promovaţi şi apreciaţi poate fi locul care ne aduce noroc, adică acea expresie a calităţilor, a capacităţilor şi a pute­rilor noastre sufleteşti. Un partener de viaţă, un copil, un angajat, oricine şi orice se află în preajma noastră pot juca rolul acestei expresii frumoase a puterii şi a capacităţii noastre interioare... Existenţa deghizează frumuseţea şi calităţile sufletului nostru în fiinţe, lucruri, locuri sau obiecte din lumea înconjurătoare. Atunci când, din egosim, invidie, răutate, neîncredere sau din alte pricini, specifice Egoului, respingem "norocul" care ne loveşte din afară, tocmai pentru că oglindeşte frumuseţea şi calităţile nerecunoscute ale sufletului nostru, ne respingem norocul. Sunt multe persoane publice care au avut succes fantastic într-un loc, dar aceleaşi persoane, cu aceleaşi calităţi, s-au disipat în alt loc. Sunt oameni care au crescut alături de un parte­ner de viaţă şi când l-au schimbat pentru că nu s-au recunoscut în el au început să pice.

Să fim puţin mai atenţi, căci obiceiurile sociale şi tiparele care ne cheamă către câştiguri mai mari, către poziţii mai privilegiate, către femei şi bărbaţi mai frumoşi, mai pu­ternici sau mai buni nu sunt întotdeauna ceea ce par. Să te recunoşti în ceea ce vine bun şi frumos din afara ta înseamnă să-ţi ţii norocul aproape şi să ai abilitatea şi relaxarea interioară necesară pentru a te recu­noaşte în orice se arată cu aceste imagini în lumea exterioară. Dacă lucrurile bune ale vieţii ţi-au ieşit bine în relaţia cu ceva sau cu cineva, ţine aproape! Ceea ce-i bun în afară este ceea ce-i bun înlăuntru, dar – pentru că nu ştim asta – noi zicem că-i simplu "noroc".  Nu de puţine ori ne urâm norocul, îl respingem, îl brutalizăm, îl ironizăm sau ne dezicem complet de el, pentru că nu avem habar că tot ce ne apare în faţă şi-i mai frumos nu-i altceva decât o ima­gine a sufletului nostru.