Pentru a redeveni Micul Paris, cu toate accesoriile de candoare si emotie care se cuvin unei metropole istorice, in Bucuresti trebuie sadite nu doar panselute, ci si statui. Capitala, nimerita mai mereu pe mana unor tipi simpluti, oropsiti la capitolele spirit si subtilitate (Ceausescu, Basescu si nu doar ei), n-a fost invrednicita decat accidental cu monumente. Asa a ramas, comparand-o cu batranele capitale europene, ca o fata de la tara, fara maniere si bijuterii.
Mai zilele trecute l-am vazut pe edilul Sorin Oprescu, cu care am vorbit o singura data in viata, intr-o intalnire mijlocita de regretatul academician Cajal, pe care am avut cinstea sa-l cunosc indeaproape, l-am vazut, zic, carand cu niste uriase macarale pe roti cele patru celebre statui de la Universitate, care-i infatiseaza, in mantii de bronz, pe Spiru Haret, Gheorghe Lazar, Heliade Radulescu si Mihai Viteazul, tuspatru mutati din motive de construire a unei parcari subterane. Am tremurat o vreme, gandindu-ma ca umbrele minerale ale celor patru vor fi abandonate prin vreo gradina. N-a fost asa si pentru ca edilul de azi s-a nimerit croit dintr-o stofa intelectuala, iar in casa parinteasca a intalnit sigur pe pereti, acolo unde nu era o biblioteca, tablouri sau gravuri. M-am bucurat de osteneala primarului general si am respirat usurat.
Capitala n-are decat putine statui. Un Carol I imbogateste ecvestru piata din fata Palatului Regal. Multe statui au fost demolate din motive politice. Comunistii au pus la pamant lucrari infatisand personalitati ale “burghezo-mosierimii', iar democratii de azi, monumentele dictaturii. Altii au facut muzee din ele. Din bronzul statuii lui Stalin, in fata Teatrului National, cu un adaos de palarie, a fost obtinut bustul lui Caragiale.
De un timp, Sorin Oprescu e chestionat asupra unei lucrari plasate pe treptele Muzeului National de Istorie. E voba de imparatul Traian, infatisat gol. Tine in brate celebra lupoaica din capul careia pleaca steagul dacic. Capul de lup e punctul de confluenta intre daci si romani. Unii gasesc indecent bronzul nud al imparatului. Ce sa-i fac domnule, sa-i acopar “cucu'? Unde sa-l pun? Despre cucul imparatului se spun deja bancuri. Unii sau unele l-ar vrea mai intremat. Imi amintesc aceeasi nemultumire rostita de o profesoara din Arad, cand am vizitat la Florenta, celebrul David al lui Michelangelo. Am indemnat-o sa viziteze muzeele din Grecia, pline de fauni si satiri cu imbelsugate reprezentari falice.
Zilele acestea, o casa de licitatii din Occident a vandut cu zeci de milioane de dolari o lucrare de Brancusi. Suntem tara care l-a dat pe cel mai mare sculptor modern al lumii si care i-a refuzat lucrarile pe care i le facuse cadou. Erau “decadente'! Pallady, ignorat la noi, expunand o lucrare la Paris, unde erau randuiti pictori celebri, a fost laudat de toata presa straina iar vizitatorii se inghesuiau sa-i vada curtezana nuda. Nu mutati statuia, domnule Oprescu! Ati ales bine locul. Nu-i inveliti nici “cucul'. In expresii variabile, iubitoarele de arta il pot gasi pictural pe peretii grotelor marelui oras, insotit de o literatura lamuritoare.