x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Orientul incepe sa plateasca Europei

Orientul incepe sa plateasca Europei

de Vasile Leca    |    18 Sep 2015   •   09:42

Trecem in aceste zile prin momente dificil de inteles , fluxul uman din Orientul Mijlociu , si nu numai , nu se mai opreste din marsul spre Europa .Chiar strategii din lume sa nu fi anticipat un asemenea curs al evenimentelor ? Se pare ca nu iar daca da, lumea se indreapta spre o startegie construita in buncarele catorva care au alte interese decat restul planetei.

Astfel cu greu se poate explica naivitatea cu care se inconjurasera strategii americani si europeni la inceputul “Primaverii Arabe “ cand respiratia lor era usurata de mersul evenimentelor indreptata ( dupa ei ) spre o noua democratie.Hillary Clinton si analistii diplomatic americani au crezut ca evolutia evenimentelor incepute de “Primavara Araba” vor aduce o liniste de durata in regiune. Dupa numai patru ani si jumatate imaginea Orientului Mijlociu este devastatoare, state intregi ( Siria , Irakul si altele) sunt in pragul dezintegrarii.

Cinismul interesat si ipocrizia, intesate de prostia celor care puteau sa evite dramele de astazi, nu mai sunt de folos nimanui pentru ca complicatiile si costurile care sunt si vor veni ,se arata a fi imense. Daca luciditatea ar ajuta in aceste momente ,s-ar putea analiza cum a fost posibila prabusirea credibilitatii unui sistem politic- administrativ care a dus la disolutia ordinii necesare din Orientul Mijlociu . Siria se situeaza in fruntea dramelor umane , 250.000 au platit pana acum , Irakul si Libia completeaza lista catastrofelor care a dus lumea musulmana spre confruntare cu o aparitie apocaliptica (care dispune de resurse deosebite) , Statul Islamic.

Oare nimeni nu s-a gandit ca totul are un sfarsit ? Frumusetea celor 1001 de nopti a ramas nu mai in vis iar realitatea a inceput sa se reverse peste linistea si bunastarea Europei.Jocurile de putere au inceputa sa se vada. Turcia a deschis putin portita curtii in care se afla 2 milioane de refugiati pentru ca acestia “ in forme organizate” sa inceapa sa se deplaseze spre Europa cu destinatie finala Uniunea Europeana .

Exista interes pentru invadarea si distrugerea culturii continentului european ? Poate ca intrebarea a venit prea repede dar cu siguranta, ignoranta si nepasarea fata de ce se intampla acum va grabi trezirea. Implicarea in reglementarea conflictelor din Orientul Mijlociu nu mai este ceva facultativ ci o obligatie pentru ca am creat aceasta stare care mentinuta va distruge linistea si siguranta batranei Europe .
 

×